Puncte de ajutor anti-caniculă, în municipiu

punct anti canicula pma
Distribuie:
Municipalitatea amenajează punctele de ajutor anti-caniculă

Primăria Municipiului Arad pune în aplicare primele măsuri de combatere a caniculei, prin amenajarea unor puncte de distribuire a apei potabile și puncte de prim-ajutor în clădiri răcoroase sau instituții. Acestea vor fi activate în intervalul de valabilitate al avertizărilor meteorologice privind creşterea temperaturilor diurne codificate: cod galben, cod portocaliu sau roșu și vor funcționa în zilele lucrătoare, între orele 12.00 – 17.00.

Rolul lor și unde sunt amplasate

Este vorba despre punctele anti-caniculă al căror rol principal este să ofere primul ajutor persoanelor afectate de căldură. Acestea sunt amplasate la intrarea în Palatul Administrativ, Teatrul Clasic Ioan Slavici și în Catedrala Ortodoxă Nouă de la Podgoria.

Canicula este prezentă aproape în fiecare vară, poate produce mari probleme de sănătate celor care nu respectă regulile de protecţie.

Primăria Municipiului Arad recomandă tuturor cetăţenilor câteva măsuri de protecție, astfel:
  • evitarea, pe cât posibil, a expunerilor prelungite la soare;
  • purtarea pălăriilor de soare, a hainelor lejere, de culori deschise;
  •  consumul zilnic a cel puţin 2 litri de lichide, fără a aștepta apariţia senzației de sete;
  • consumul de alcool, cafea și băuturi cu conținut ridicat de zahăr va fi evitat deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
  • se vor consuma fructe si legume proaspete;
  • se vor evita activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie.

 

Biroul de presă al PMA


 

 

Categorie: Administrație
Etichete: măsuri de combatere a caniculei, primaria arad, puncte anti-caniculă
Distribuie:
Articolul anterior
Circulaţia pietonală şi a bicicliştilor va fi restricționată, în capătul străzii Andrei Şaguna. Restricția se aplică până la sfârșitul anului
Articolul următor
TESSERACT ARHITECTURE din Sibiu este firma câștigătoare a licitației pentru elaborarea documentației și proiectului „Complex Matern-Pediatrie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie