ROMÂNIA ABUZATĂ | S-a trezit și Ministerul Educației și a transmis un comunicat cu privire la cazul elevului de 8 ani agresat sexual de alți elevi chiar în școală. Directoarea unității de învățământ și-a dat demisia

<span style="color:#ff0000;">ROMÂNIA ABUZATĂ</span> | S-a trezit și Ministerul Educației și a transmis un comunicat cu privire la cazul elevului de 8 ani agresat sexual de alți elevi chiar în școală. Directoarea unității de învățământ și-a dat demisia
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Dacă e să fie sintetizat într-un slogan acest caz abominabil, atunci „ROMÂNIA ABUZATĂ” sau „ROMÂNIA VIOLATĂ” ar fi tot ce a mai rămas din „ROMÂNIA EDUCATĂ”

La câteva zile de când a izbucnit public acest scandal, a aflat și Ministerul despre cazul băiatului abuzat sexual chiar în incinta școlii. Și asta pentru că părinții revoltați s-au adunat luni dimineață în curtea școlii, luându-o la întrebări pe directoarea care, conform mamei copilului, știa de acest caz încă din 2022 când a avut loc prima agresiune! Inspectoratul Școlar București susține că a primit abia în dimineața de luni (4 martie 2024) o sesizare oficială din partea școlii.

Marți, 5 martie, directoarea tăinuitoare a unei fapte de o gravitate extremă, și-a dat demisia. Ministerul a găsit de cuviință să transmită, tot marți, un comunicat. Totuși, dacă acea directoare sau alte cadre didactice din acea școală aveau cunoștință de abominabila faptă de la primul episod din 2022, și nu au alertat poliția și nu au informat ISJ, Minister și ce instituții superioare mai au, demisia este neesențială. Dincolo de abuzul în serviciu, în sarcina directoarei (cel puțin a ei) pot fi reținute și nedenunțarea și omisiunea sesizării  care sunt infracțiuni prevăzute de Codul Penal. Pentru că, da, de protejarea unui copil de 8 ani în incinta școlii sunt responsabili toți! Chiar dacă a fost vacanță… cum s-a scuzat directoarea care i-a spus mamei copilului abuzat că „nu putea face anchetă în vacanță”…


MINISTERUL EDUCAȚIEI: Referitor la situația existentă la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Municipiul București, vă comunicăm următoarele:

Ministerul Educației a dispus efectuarea unei cercetări de către Corpul de Control din cadrul ministerului. La momentul prezentei informări, echipa de control desfășoară o cercetare pentru verificarea managementului unității de învățământ din perspectiva asigurării siguranței în școală. Concluziile cercetării vor fi făcute publice.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București ne-a informat că, în cursul zilei de astăzi (n.red. marți, 5 martie), directoarea unității de învățământ și-a înaintat demisia. Documentul este înregistrat la Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

În ceea ce privește cele mai recente demersuri întreprinse de Ministerul Educației pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, vă comunicăm că elaborarea „Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și a personalului unității de învățământ” a fost urmată de sesiuni de prelucrare cu inspectorii școlari generali, de transmiterea către inspectoratele școlare județene și de publicarea de materiale informative privind modalitatea de aplicare.

Acțiunile au continuat cu diseminarea materialelor în unitățile de învățământ, cu prezentarea Procedurii directorilor Centrelor de Resurse și Asistență Educațională, cu solicitarea ca aceștia să desfășoare ateliere de formare privind aplicarea ei.

Referitor la demersurile viitoare:

  • Până în data de 31 martie 2024, inspectoratele școlare județene și Centrele Județene de Resurse și de Asistență Educațională vor organiza noi sesiuni de formare cu toți directorii din județe privind aplicarea Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și a personalului unității de învățământ.
  • Până în data de 15 martie 2024, toate unitățile de învățământ preuniversitar vor afișa materialele vizuale de informare disponibile pe site.
  • Inspectoratele școlare județene vor monitoriza aplicarea Procedurii și incidența cazurilor de violență în acord cu prevederile în vigoare. În școlile cu un număr ridicat de cazuri de violență înregistrate, ISJ și CJRAE vor acorda sprijin de urgență pentru planificarea și desfășurarea unor măsuri de prevenire și combatere a cazurilor de violență. Școlile identificate și măsurile luate vor fi raportate la Ministerul Educației până în data de 31 martie 2024.

Reamintim faptul că în acest efort inspectoratele școlare județene, Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională și unitățile de învățământ trebuie să colaboreze cu Birourile de Siguranță Școlară și Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în acord cu Planul Național Cadru de Acțiune semnat în septembrie 2023. De asemenea, menționăm obligativitatea structurilor de conducere de la nivelul unităților de învățământ și al inspectoratelor școlare de a se implica în identificarea celor mai bune măsuri, atunci când sunt semnalate cazuri de agresiune în mediul școlar.

Ministerul Educației condamnă cu fermitate orice act de violență. Reiterăm necesitatea ca toți cei care desfășoară activități în mediul școlar să acționeze în interesul superior al copilului, în momentul în care este sesizat un act de violență.

Responsabilitatea pentru diminuarea violenței în mediul școlar aparține tuturor celor implicați în viața școlii.

 

BIROUL DE PRESĂ


Cronologia dramei copilului abuzat chiat în școală

Primul caz de viol s-a produs în 2022, când s-a deschis și un dosar penal. Copilul- care atunci avea 8 ani – a fost violat în baia școlii. El a fost dus la INML, iar o plângere a fost depusă la secția 4 de Poliție. Dosarul s-a clasat atunci deoarece elevul acuzat de viol ar fi fost mult prea mic pentru a fi tras la răspundere, el având 11 ani.

Alt dosar penal a fost deschis în decembrie 2023, după ce aceeași victimă a fost violată, dar de alt elev.

După ce în spațiul public au apărut informații despre acest caz, școala „Nicolae Titulescu” a reacționat cu un comunicat în care spune că a pus la informația organelor abilitate toate informațiile necesare și a desfășurat anchete interne.

„Când ne-a fost sesizată posibilitatea comiterii de abuz asupra unui elev, de către un alt elev al școlii, am pus la dispoziția organelor abilitate, din prima clipă, absolut toate informațiile necesare clarificării situației. Din perspectiva instituției noastre si a prerogativelor legale ce ne revin, am desfășurat, în egală măsură, anchete interne, în spiritul unei maxime transparențe si dorinței sincere de a clarifica toate aspectele.”

Numai că, jurnaliștii au obținut dovezi că afirmațiile directoarei sunt mincinoase

„Nu a fost revoltător doar comportamentul directoarei, ci şi comportamentul celor care au venit acolo, cei de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, cei de la Ministerul Educaţiei, pentru că toate declaraţiile lor puse în oglindă, ceea ce am făcut şi noi, se contrazic.

Adică eu am fost vineri la Şcoala Titulescu, directoarea adjunctă mi-a spus că a existat, în 2022, vizavi de primul caz, o anchetă internă a şcolii, că au sesizat Inspectoratul şi că se ştie la nivelul Inspectoratului. Am văzut ieri, atât inspectorul general, cât şi ministrul secretar de stat au spus că ei nu au fost sesizaţi, ei nu ştiau despre acest caz. Deci, este clar că cineva minte în această poveste.

Eu le-am cerut şi celor de la şcoală o dovadă a faptului că ei au înştiinţat Inspectoratul şi dovadă a faptului că a existat o anchetă internă, ceea ce nu am primit până acum de la conducerea şcolii. Există doar declaraţii. Unii spun că nu au fost anunţaţi şi că au aflat în urma difuzării materialului.de vineri, alţii spun că s-a ştiut de la început şi că au înştiinţat Inspectoratul.

Însă este ceva ciudat aici, pentru că în august 2022, la două luni distanţă după primul eveniment, şcoala a fabricat nişte contracte educaţionale, pe care le-a dat părinţilor şi ei au fost obligaţi să le semneze. În aceste contracte educaţionale, la un moment dat era stipulat faptul că părinţii care au copiii acolo la şcoală nu au voie să denigreze şcoala în spaţiul public, nu au voie să povestească ce se întâmplă acolo”, a precizat Carmina Pricopie, senior-editor la Antena 3.


 

Categorie: Național
Etichete: agresiune sexuală, ministerul educației
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a redus suspendarea Simonei Halep la 9 luni, după ce inițial fusese suspendată 4 ani
Articolul următor
ROMÂNIA ABUZATĂ | Un profesor de sport și-a cadorisit colega de catedră, în avans de 8 Martie, cu o mamă de bătaie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Next Run
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
Krak
DE LA ACELAȘI AUTOR

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…

VIDEO Tânăr prins la Nădlac, într-un autocar, cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania

0
Bărbatul de 21 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Arad după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în timp ce introducea în țară peste 7 kilograme de canabis. Drogurile, destinate comercializării, au fost descoperite în seara de 12 octombrie 2026, bărbatul fiind pasager al unui autocar care circula pe ruta Spania – România. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv de Tribunalul Arad, sub acuzația de trafic intern și internațional de droguri de risc.  „Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul  Inspectoratului Teritorial…

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…

NOBEL 2026 | LITERATURĂ | Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson – pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”

0
Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson a fost desemnată laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2026, potrivit anunțului făcut joi de Academia Suedeză. Distincția i-a fost acordată pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”, care a reușit să creeze forme noi de expresie literară printr-un dialog permanent cu tradiția clasică. Născută la Toronto în 1950, Anne Carson este recunoscută pe plan internațional pentru activitatea sa de poetă, cercetătoare a culturii clasice și traducătoare din greaca veche. De-a lungul carierei a combinat literatura, filologia și studiile clasice, devenind una dintre cele mai originale voci ale literaturii contemporane. Academia Suedeză a subliniat că…

VIDEO Campanie gratuită de screening pentru cancerul de sân, la Arad | Centrul MamoCare dă startul testărilor din 12 octombrie

0
Joi, 8 octombrie, ora 14:00, în Sala Senatului a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a avut loc o conferință de presă dedicată Centrului de testare MamoCare și importanței prevenției și depistării cancerului de sân. La conferința de presă au participat, în calitate de partenere în cadrul acestei campanii preventive: Deputat PNL Arad Geanina Pistru – Membru în Comisia de Sănătate și Familie Prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci – Medic primar hematolog & Rectorul UVVG Dr. Ramona Cristina Putin – Medic Primar Radiologie și Imagistică Medicală Au fost prezentate informații despre rolul Centrului MamoCare, direcțiile de dezvoltare…

Actualizare 1 DREPT LA REPLICĂ al președintei PNL Felnac, Andreea Emilia Bocșe, în scandalul vizând funcția de director al școlii

2 comentarii
ACTUALIZARE, 08 octombrie |  DREPT LA REPLICĂ   „Subsemnata, Andreea Emilia Bocșe, președinta PNL Felnac, solicit publicarea prezentului drept la replică în legătură cu articolul intitulat „Ghid: Cum devii directoare de școală dacă ești din PNL?”, publicat de Critic Arad. Consider necesar să clarific o serie de informații prezentate în articol, care sunt inexacte și creează o imagine eronată asupra situației. NU am solicitat funcția de director al școlii. Întrucât contractul  de management educațional  al actualei doamne director, obținut în urma concursului, urma să înceteze de drept la data de 6 octombrie, în situația creată de vacantarea postului ,  am…
unfollow society
Articolul următor „Vertiges” – Festivalul Filmului Francez la Cinema Arta Arad Apasă aici pentru a citi
Secret Link