S-a semnat contractul de lucrări pentru „Drumul Regelui”

drumul regelui
Distribuie:

Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad. „Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de «Drumul Regelui», a ajuns la capitolul semnării contractului. Vorbim despre porțiunea de drum aparținând județului Arad până la limita cu județul Hunedoara, un tronson în lungime de 4,194 km. Valoarea lucrărilor se ridică la 31.575.058, 72 lei, fără TVA.”–  a transmis Consiliul Județean Arad printr-un comunicat.


„Județul Arad are un potențial de dezvoltare turistică imens. Avem o stațiune de interes național, Moneasa, unde am modernizat infrastructura, avem alte stațiuni de interes local, Lipova, Ghioroc, Ineu, Pecica. Acum, prin acest drum, denumit simbolic «Drumul Regelui», legăm Aradul de Hunedoara. Aici, un reper istoric și cultural îl reprezintă Săvârșinul, care se va lega de Vața și, prin extindere, de Țebea. Acest drum poate crea o zonă care să devină atracție turistică, pentru că la aceste aspecte adăugăm și pitorescul locurilor”, a afirmat Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

ce6dc63a e863 44c2 8d4e 76efed957beb


Investiția va fi realizată din fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Proiectul include modernizarea a 17 kilometri de drum, din care 13 kilometri în județul Hunedoara și 4 kilometri în județul Arad, pe tronsonul Vața de Jos – Petriș. Consiliul Județean Arad și Consiliul Județean Hunedoara au semnat un parteneriat pentru modernizarea acestui drum.

Durata pentru a efectua lucrările este de 36 de luni, proiectul incluzând lucrări de construcție, măsuri de siguranță rutieră, accesibilitate pentru persoanele cu mobilitate redusă și consolidare versanți.


Drumul Regelui, așa cum îl cunoaștem noi, are o importantă conotație istorică, fiind construit din dorința Regelui Mihai I. A fost construit în perioada postbelică pentru a lega Castelul de la Săvârșin de stațiunea balneară Vața de Jos și a fost, inițial, pavat în întregime cu piatră cubică. Deși terasamentul original s-a distrus odată cu trecerea timpului, pe anumite porțiuni, în satul Obârșia și pe creasta Zarandului, încă se regăsesc „vestigii” ale zilelor sale de glorie.


Sursa: CJA


 

Categorie: Administrație
Etichete: Consiliul Judetean Arad, Drumul Regelui, Inteco Holding
Distribuie:
Articolul anterior
„Cu viața mea apăr viața” – etapa județeană a concursului cu tematică specifică protecției civile
Articolul următor
PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (16)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

teo parasca 28 iunie 2025

INTERPELARE adresată Ministerului Afacerilor Interne de către senatorul de Arad, Teofil Parasca, având ca obiect „Sincronizarea bazelor de date ale Stării Civile cu Registrul electoral – disfuncționalități și vulnerabilități tehnico-informatice”

În ședința de astăzi, 28 mai 2025, senatorul de Arad Teofil PARASCA (Grupul parlamentar Alianța pentru Unirea Românilor), a adresat, în plenul ședinței Senatului, o interpelare având ca obiect „Sincronizarea…
teo parasca

Ce facem?

Mă adresez din nou tuturor celor care mai cred în România – în oamenii ei, în valorile ei, în destinul ei. Celor care vor pace, care visează la o țară…