„Membrii si sportivii CS AMEFA ARAD regretă plecarea spre cele veșnice a celui care a fost UNC IOAN, membru marcant al clubului, fost sportiv în echipa de polo și antrenor cu echipe medaliate la campionate nationale! Nu te vom uita niciodată!” – a transmis astăzi, 22 august, fostul său coleg și prieten Gheorghe Biriș, pe pagina sa de facebook.
Respectat de toată lumea cu care a intrat în contact, profesorul Ioan Unc și-a început cariera de înotător profesionist la Steaua, odată cu stagiul militar (1963-1964), unde a prins echipa națională de juniori ai României. A fost antrenor al echipei de polo generatia `89, al campionilor naționali în 2001 și 2003 și a antrenat de-a lungul unei cariere de o jumătate de secol mii de copii.
Unul ditre aceștia ne-au trimis această fotografie:
Transmitem, și noi, condoleanțe familiei și apropiaților săi…
Dumnezeul să-l odihnească în pace.
Date privind oficiile funerare
În această seară, trupul său neînsuflețit este depus la Casa Funerară Kuki, de pe strada Cocorilor, iar înmormântarea are loc vineri, 23 august, de la ora 13, din aceeași locație, înspre Cimitirul Pomenirea.