[COMUNICAT DE PRESĂ]
Consilerul PSD Francisc Kempf sparge gheaţa şi reuşeste să obţină reabilitarea trotuarelor la Mândruloc şi Cicir
PSD a obţinut o victorie importantă la Vladimirescu, prin adoptarea unui amendament ce prevede reabilitarea trotuarelor în satele aparţinătoare, Mândruloc şi Cicir. Grupul de consilieri locali social-democraţi, condus de Francisc Kempf, a reuşit să impună această măsură în plen, finanţarea lucrărilor urmând să se efectueze de la bugetul local.
„Am luptat mult pentru ca cetăţenii din Mândruloc şi Cicir să aibă parte de acest proiect de infrastructură atât de necesar. În final, până şi primarul liberal Crişan a înţeles că nu poate bloca la infinit iniţiativele constructive ale PSD şi că oamenii îl vor judeca aspru pentru atitudinea sa. Concret, am izbutit să spargem gheaţa, ceea ce este o premieră, fiind primul consilier din opoziție care a reușit la Vladimirescu acest lucru în ultimii 14 ani.
Tehnic, discutăm despre o distanţă de 500 m în ambele sate, porţiuni pe care se vor realiza lucrări de reabilitare pentru trotuare. Întotdeauna spun că îmi place să mă ţin de dictonul „Ein Mann, Ein Wort” (Un om, un cuvânt) şi să onorez cu seriozitate aşteptările oamenilor care şi–au pus speranţele în organizaţia PSD Vladimirescu şi în mine. În final, sper ca primarul Crişan să se țină cu adevărat de treabă și să reabiliteze trotuarele respective în acest an, conform amendamentului”, spune preşedintele PSD Vladimirescu Francisc Kempf.
Biroul de Presă al PSD Arad
2 comentarii. Leave new
Domnu Kempf, cea mai importanta ,,asteptare” a locuitorilor din Mandruloc si Cicir este canalizarea, domnule. Nu putem vorbi de civilizatie si cu atat mai putin de confortul cetatenilor, daca vom continua cu fosele septice. Lasati trotuarele ca nici dracu nu le foloseste! Sunt bani aruncati pe apa sambetei! Luptati-va pentru canalizare, daca vreti sa aduceti confort cetatenilor celor doua sate!
Bravo Franzi
Viitorul primar al comunei vladimirescu