Începând cu Ziua de Florii, conform Calendarului Creștin-Ortodox, s-a intrat în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Ca în fiecare an, redacția acestui cotidian stopează, pentru SĂPTĂMÂNA MARE, atacurile de orice fel la vreo persoană publică, își temperează limbajul, renunță la tonul pamfletar și la dezvăluiri compromițătoare.
Totodată, în această săptămână, încurajăm prin ceea ce publicăm acțiuni umanitare, gesturi frumoase, caritabile, empatice… nu atât din punct de vedere material, cât spiritual… omenesc.
De asemenea, vom cenzura și comentariile cititorilor care incită la altceva decât o cere respectul și tradiția față de cea mai mare sărbătoare a creștinătății – toate aceste „ordonanțe interne” neobturând, însă, diversitatea de opinie și nici textele contingente sau necesare ale zilei.
„Nu ai voie să fii rău în această săptămână!” – am învățat chiar de la „maeștrii scrisului dur”!… și avem de gând să respectăm acest îndemn, fie și doar pentru a ne purifica pe noi de noi înșine. (L.V.)
Obiceiuri populare și superstiții
Lunea Mare
Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. „Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blestemă casa!”
Marțea Mare
În Marțea Mare se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri și se fac treburile grele pe lângă casă.
Miercurea Mare
este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă. Din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.
Joia Mare
este ultima zi în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe. Bărbații aprind focuri rituale în curți, pentru sufletele morților care se reîntorc acasă. În după-amiaza acestei zile se fac copturile: pâinea, pasca și cozonacul.
În Vinerea Mare
se ține post negru, nu se face treabă sau mâncare, unii se scaldă în râuri pentru a fi sănătoși tot timpul anului, iar seara se merge la biserică pentru Prohod și trecerea pe sub Sfântul Aer.
În Sâmbăta Mare
femeile pregătesc mielul sacrificat în această zi, fac ultimele pregătiri pentru masă și scot hainele noi pentru Înviere. Seara se vopsesc ouăle, dacă nu s-au pregătit din Joia Mare, și se face un coș pentru biserică: ouă roșii, pască, cozonac, sare, usturoi, friptura de miel etc.
Ce canoane a stabilit Biserica pentru creștinii practicanți
Lunea mare – Pildele pentru ucenici
Biserica a stabilit ca în această zi să se facă pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob, şi a smochinului ce s-a uscat prin blestemul Domnului. Iosif, fiul cel mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila, era invidiat de frații lui mai mari, care, pentru a scăpa de el, l-au aruncat într-o fântână părăsită, apoi l-au scos şi l-au vândut unui negustor de sclavi pentru 30 de arginți.
Povestea lui este asemănătoare cu a lui Iisus, invidiat de iudei şi vândut de ucenicul lui, Iuda, pentru 30 de arginți.
Sufletul necredincios e ca un smochin neroditor
Tot în Lunea mare se reamintește de smochinul cel neroditor, care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Sfântul Evanghelist Marcu, vorbind despre smochinul neroditor, spune:
„Iar a doua zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă dacă va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac” (Marcu 11, 12-14).
Matei mai spune: „Îndată s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19). Istoria smochinului a fost așezată în Lunea Mare ca un îndemn la credință și umilință. Fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească e asemuit cu smochinul care se usucă prin blestem şi este trimis la focul veșnic.
Marţea Mare – Parabola fecioarelor înţelepte
Este ziua în care Iisus le-a spus ucenicilor parabola celor zece fecioare şi pe cea a talanților. Pe cinci dintre fecioare le numește înțelepte, căci s-au îngrijit de untdelemn, adică de faptele lor bune. Pe celelalte cinci le numește nebune, pentru că, deși aveau şi ele virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură fapte bune.
Pe când se scurgea noaptea acestei vieți, au adormit toate fecioarele, adică au murit. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopții, anunțând venirea mirelui; cele care au avut untdelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn, au rămas dincolo de uși.
Miercurea Mare – Ziua când Iuda l-a vândut pe Iisus
Iisus a petrecut această zi în Betania, unde avea mulți prieteni dragi – pe Lazăr cel înviat din morți, pe surorile acestuia, Marta şi Maria, pe Simon leprosul. Pe când se afla în casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de Iisus o femeie cu un vas de alabastru plin cu mir scump, pe care l-a turnat pe capul și pe picioarele Lui, când ședea la masă.
Apostolii au certat-o pe femeie pentru această risipă, susținând că mirul trebuia vândut, iar banii, împărțiți săracilor. Însă Iisus a zis: „Pe săraci îi aveți pururea cu voi, iar pe Mine nu Mă aveți pururea, această femeie a turnat mir pe trupul Meu și M-a pregătit pentru îngropare”.
Joia Mare – Cina cea de Taină
La Cina cea de Taină, Mântuitorul a instituit Sfânta Euharistie şi le-a spus ucenicilor că unul dintre ei îl va trăda.
S-a petrecut în foișorul unei case din cartierul aristocratic de pe Muntele Sionului. Înainte de a intra în casă, la masă, Iisus le-a spălat picioarele ucenicilor săi, într-un act de smerenie.
„Să vă iubiți unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții”, le-a spus. Apoi, Iisus a împărțit azima de pe masă în părți egale și le-a dat-o ucenicilor săi, spunându-le: „Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceți întru pomenirea Mea. Asemenea şi cu paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.” (Luca 22, 19-20)
Se citesc cele 12 Evanghelii
După Cină, Iisus şi ucenicii lui (mai puțin Iuda), au coborât spre Valea Chedronului şi s-au oprit într-o grădină cu măslini de la poalele. Muntelui Eleonului, numită Ghetsimani.
Hristos a rămas în Ghetsimani singur, părăsit de ucenici. După ce ucenicii au adormit, a avut loc o ultimă ispitire a Mântuitorului, de către diavol, care-i punea înainte frica de moarte.
A urmat momentul trădării lui Iuda, care a venit împreună cu mulțime multă în grădina Ghetsimani. L-a sărutat pe Iisus așa cum se înțelesese cu arhiereii, pentru ca aceștia să-l poată deosebi de ceilalți ucenici.
„Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este! Puneți mâna pe El. Şi îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Şi L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins.” (Matei 26, 47-50)
Joia din Săptămâna Patimilor este cunoscută ca fiind ziua în care se citesc cele 12 Evanghelii, se scoate Sfânta Cruce din altar și se așează în naosul bisericilor. Din Joia Mare până după Înviere, nu se mai trag clopotele la biserici, ci doar se bate toaca.
Vinerea Mare – Ziua sacrificiului
În noaptea zilei de joi spre vineri, Iisus a fost dus legat în cetate la Ierusalim, la Sinedriu, unde preoții împreună cu marele preot urmau să-l judece. Anchetarea s-a desfășurat în casa comună a marelui preot Caiafa şi a lui Ana.
Caiafa strânsese la sfat pe „arhierei şi bătrâni şi cărturari şi căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus ca să-L omoare” (Matei 26,59).
Principalele acuzații erau hulirea și autoproclamarea ca Fiu al lui Dumnezeu. În vremurile de atunci, iudeii erau supușii romanilor şi n-aveau voie să condamne pe nimeni la moarte. Sfatul lor putea doar să-l asculte pe cel învinuit şi să-i propună sentința, dar aceasta trebuia aprobată de romani.
Așa se face că Iisus a ajuns în dimineața de vineri la Pilat din Pont. Acesta, om sângeros, dar amenințat de împăratul Tiberius că va muri dacă nu înăbușă revoltele din Iudeea, se dovedește a fi conciliant. Găsindu-l nevinovat pe Iisus, îl trimite la regele Irod Antipa. Nici acesta din urmă nu-l găsește vinovat şi-l trimite iar la Pilat.
Fiind Paștele evreiesc, Pilat a întrebat mulțimea adunată în fața palatului pe cine să elibereze dintre cei doi judecați în acea zi: pe Iisus sau pe tâlharul Baraba? Prin mulțimea pestriță şi-au făcut loc şi conducătorii iudeilor, care îndemnau pe cei de față să-l elibereze pe Baraba, iar Iisus să fie condamnat la moarte prin răstignire.
E ziua în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie
A urmat procesiunea, iar pe umerii lui Iisus a fost pusă o cruce grea. Mântuitorul a urcat Via Dolorosa înconjurat de mulțimea care-l scuipa şi-l umilea, strigându-i să se salveze acum singur, dacă este Fiul lui Dumnezeu.
După 14 opriri, a ajuns pe dealul Căpățânii. A urmat răstignirea, umilirea şi ridicarea crucii între doi condamnați tâlhari.
La picioarele lui au stat mereu Fecioara Maria, Ioan şi Maria Magdalena. După câteva ore de agonie, Iisus şi-a dat ultima suflare. Spre a se convinge că Hristos a murit cu adevărat, un ostaș i-a împuns coasta cu sulița şi îndată au ţâșnit sânge și apă.
Conform Bibliei, pământul s-a cutremurat, soarele s-a întunecat, multe suflete au plecat la cer, iar catapeteasma din templu s-a rupt.
Iosif din Arimateea l-a coborât pe Iisus de pe cruce şi l-a îngropat împreună cu Nicodim, în mormântul său aflat într-o grădină din apropierea locului răstignirii. Corpul lui a fost luat şi așezat în mormânt într-un giulgiu, iar peste mormânt a fost prăvălită o piatră mare, ca trupul lui Iisus să nu fie furat de ucenicii lui. Totodată, au rămas de pază doi soldați romani.
Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârșeşte Sfânta Liturghie, ci o ceremonie de scoatere a Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă, în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.
Sâmbăta Mare – Ziua coborârii în iad
În Sâmbăta mare, care încheie Săptămâna Patimilor, creștinii ortodocși prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos şi pogorârea în iad până la Adam şi Eva (izgoniți şi osândiți după înfăptuirea păcatului originar), ruperea lanțurilor care-i țineau pe aceștia în întuneric şi obținerea promisiunii vieții veșnice pentru fiecare om care crede în Dumnezeu.
Este o zi a tăcerii şi a așteptării Învierii.
Duminica – Ziua Învierii
Învierea lui Iisus Hristos, după ce a luat asupra Sa păcatele omenirii şi a fost răstignit pe cruce, este cel mai important eveniment al creştinătății.
Duminica Paștelui simbolizează biruința lui Iisus asupra morții şi promisiunea vieții veșnice.
Este temelia bisericii pe care o cunoaștem astăzi. Acest eveniment este relatat de scrierile vremii şi de apostolii lui Hristos. În Evanghelia după Marcu scrie că femeile mironosițe au intrat în mormântul în care a fost Iisus îngropat şi acolo au întâlnit un înger îmbrăcat în veșmânt alb.
„Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată.
Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis:
Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți şi spuneți ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus. Şi ieșind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.”
Rugăciune pentru Săptămâna Patimilor Domnului
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător.
Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău.
Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi, așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale.
Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor care s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.”
Surse: Doxologia, Ortodox.ro, Wikipedia
Foto: Google
Articol asociat:
https://criticarad.ro/duminica-floriilor-semnificatie-crestina-traditii-si-obiceiuri-la-romani/
