Duminică, 21 august, la Covăsînț, românii din diferite zone și comunități din afara țării au sărbătorit că sunt frați. La a-VII-a ediție a Festivalului Românilor de Pretutindeni au fost, cu bucurie, prezenți frații noștri din Serbia – Valea Timocului și Banatul Istoric, Bulgaria – Timocul de Est, Republica Moldova – Chișinău, Ucraina – Cernăuți și Ungaria. Gazdă a fost, ca-n fiecare an, parohia ortodoxă Covăsînț și întreaga suflare din comună. Simpli spectatori, oficialități și organizatori au fost martori la un eveniment care, dincolo de scenă și spectacol, a fost unul de suflet.
O dovadă în plus că, oriunde am fi răspândiți, suntem români și ne iubim tradiția, portul și nu ne uităm graiul. Tabăra ortodoxă din Covăsînț este locul unde, de 7 ani, ne redescoperim frații. Noi generații, mai tinere, mai curioase, mai hotărâte să nu uite cine sunt și să trăiască în colțurile lumii în comunități unite, fără să renunțe la ceea ce-i definește. Prezența lor în fiecare an nu este altceva decât cea mai profundă și mai sinceră dovadă de patriotism și iubire. O lecție pentru noi cei care populăm aceste meleaguri fără să le iubim, fără să le prețuim și fără să ne gândim la moștenirea nepalbabilă dar neprețuită pe care suntem datori să o lăsăm în urma noastră.
1 comentariu. Leave new
Un festival reușit și o Galerie foto super!!!