Stimată doamnă judecător Adriana Stoicescu,
Permiteți-ne cu ocazia Zilei Mondiale a Femeilor să vă transmitem prin aceste rânduri, multă sănătate și putere de muncă în serviciu și inspirație în creația gazetărească.
Prin articolele scrise în revista Certitudinea am ajuns să vă cunoaștem gândurile și lipsa fricii pe care o au mulți oameni în a explica adevărul.
Articole ca cele scrise referitor la foștii deținuți politic publicate în „Certitudinea” – „Urmașii securiștilor dănțuiesc veseli pe ruinele unei istorii” – au fost excelente. Alt articol în care se vede credința dumneavoastră în Dumnezeu combătând minoritatea LGBT cu argumente, arătând că aceștia racolează tineri de 13 -14 ani, care sunt naivi, pentru a îngroșa numărul minorităților.
Și chiar în postarea în care criticați curentul progresist (woke), care nu ține cont de trecut și care este „vechi” pentru că nu le convin unele cărți – iar în acest sens vor să le scoată din biblioteci… să le dea foc. Să dărâme unele statui care reprezintă personalități istorice care nu le sunt pe plac.
S-a văzut patriotismul dumneavoastră, care în linii mari aduce cu ideile multor patrioți,
cel mai bine cu a domnului profesor de istorie academician Ion Aurel Pop.
Dragostea pentru Timișoara e o dovadă de patriotism local pe care o amintiți, și îmi amintește cât de mult jinduiesc după o zupă de găină și o plăcintă cu dovleac făcută de bunica – demult amintire – și la o răcie băută de deda și uica, la umbra nucului din spatele casei.
Un argument în plus la dragostea dumneavoastră pentru Timișoara: recentele Premii NOBEL: Herta Müller și Stefan Hell. acordate românilor, tot aici s-au format.
Cu prilejul acestei zile cu multiple semnificații, vă doresc să fiți demni și curajoși într-o lume ce vă vrea imbecili și supuși.
Scriu asta pentru că vreau să trăiesc într-o țară în care să nu domnească proștii
și țin să felicit pe oricine are curajul să critice instituțiile statului care nu-și fac datoria, nesuferind de frica indusă încă de când eram mici, în perioada comunismului (mă refer la generația noastră).
Pentru cea care, înalt funcționar al statului fiind, are curajul să sugereze, prin tot ceea ce transmite în spațiul public, că Statul român are un singur dușman: STATUL ROMÂN!
(text de Vasile Aciocarlanoaiei)
