Secția de Pediatrie 1 a Spitalului Județean Arad a fost inaugurată

secția de pediatrie 1
Distribuie:

Secția de Pediatrie 1 a Spitalului Județean Arad a fost inaugurată luni, 11 decembrie. „Un nou capitol închis, o nouă confirmare a faptului că avem cea mai minunată comunitate! Predăm azi ( n.red. luni) în prezența celor mai importanți sponsori și oficiali de cel mai înalt nivel, Secția de Pediatrie I. Imaginile noii secții spun totul, cuvintele sunt de prisos. Ne înclinăm!” – a postat pe pagina de facebook Cetatea Voluntarilor Arad.
Președintele Federației Române  Baschet, Carmen Tocală a participat la inaugurarea secției Pediatrie 1 din cadrul Spitalului Județean Arad. Inițiativa a aparținut organizației Cetatea Voluntarilor, la eveniment participând și Diana-Loreta Păun, consilier al Președintelui României pe probleme de sănătate publică.



Președintele Federației Române  Baschet, Carmen Tocală a participat la inaugurarea secției Pediatrie 1 din cadrul Spitalului Județean Arad iar ulterior, Carmen Tocală a vizitat creșa sportivă de pe lângă Grădinița cu Program Prelungit 14 Arad, dar și Casa Armatei din Arad, loc în care asociația Cetatea Voluntarilor a amenajat „Cutia cu Suflet”, loc unde se strâng cadouri pentru copiii din medii defavorizate.

Consilierul Președintelui României pe probleme de sănătate publică, Diana Paun a postat impresiile de la inaugurarea Pediatriei pe pagina sa de facebook:

„Nu, nu este un loc de joacă. Este Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Arad, reabilitată printr-un proiect inițiat de Cetatea Voluntarilor și inaugurată astăzi în prezența Președintelui CJ Arad, cu participarea, extrem de numeroasă a mediului privat arădean, care a participat efectiv la realizarea proiectului. Un model de colaborare între ONG-uri, autorități, medici și mediul de afaceri. Felicitări pentru Ana-Maria Popa și întreaga echipă. Mulțumesc Carmen Tocala pentru ca m-ai făcut părtașă la un vis realizat! #Cetatea Voluntarilor Arad”.



Consiliul Județean Arad este mândru și de această realizare a Cetății Voluntarilor

[COMUNICAT DE PRESĂ] Iustin Cionca: „Cea mai frumoasă secție de Pediatrie din România a fost inaugurată astăzi, la Arad”

Cea mai frumoasă secție de Pediatrie din România a fost inaugurată astăzi, la Arad. Este rezultatul colaborării dintre Asociația „Cetatea Voluntarilor”, mediul de afaceri arădean, societatea civilă și Consiliul Județean Arad.

La evenimentul de astăzi au fost invitate zeci de persoane care au contribuit la succesul modernizării Secției Pediatrie 1. Alături de ei au fost și conducerea Spitalului, cadre medicale, dar și consilierul prezidențial. Diana Loreta Păun și președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală.

„Ceea ce am realizat aici este un efort colectiv. Le mulțumim sponsorilor, oamenilor implicați, celor de la Consiliul Județean care sunt sprijinul nostru. Bilanțul asociației noastre cuprinde 8 secții de spital, 24 de grădinițe, o creșă, săli de sport. Și nu ne oprim aici, avem deja solicitări noi de la Sibiu, Timișoara, Oradea, București”, a declarat Ana Maria Popa, președintele Asociației „Cetatea Voluntarilor”.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad a subliniat că Aradul este un model de colaborare, la nivel național, între agenții economici, ONG-uri, biserici și administrație, existând nu numai o bună comunicare, ci și o viziune comună despre ce înseamnă sprijinirea marilor proiecte ale județului.

„La Arad, prin această colaborare, se fac lucruri foarte utile și frumoase. Le mulțumesc tuturor celor care au înțeles că împreună putem obține rezultatele pe care ni le-am propus și pe care arădenii le așteaptă de la noi. Aș ruga invitații noștri să transmită un mesaj de la Arad, că doleanțele noastre să ajungă la centru. Avem 56 de secții de spital pe care Consiliul Județean Arad le gestionează din anul 2010, și oricât de mulți bani am investi, nu 3 suficient. Finanțarea pe care o primim prin Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări de Sănătate este insuficient. Noi, la Arad, am construit trei spitale, TBC, Psihiatrie și Oncologie.

Toate televiziunile spun că nu s-a construit niciun spital nou în România ultimilor 50 de ani, ceea ce este fals de aceea cred că era important ca președintele României să fi ajuns la Arad la inaugurarea Oncologiei, să arătăm țării că se poate!”, a declarat Iustin Cionca.

„Felicit inițiatorii și partenerii acestui proiect care sensibilizează comunitatea locală asupra dificultăților sistemului sanitar. Proiectul acesta ar trebui multiplicat la nivel național. Este impresionant că într-o comunitate ca Aradul ONG-urile și-au dat mâna cu administrația, mediul de afaceri, bisericile, să construiască împreună ceva atât de frumos. Acest proiect poate fi caracterizat cu două cuvinte: solidaritate și empatie, și merită recunoștința tuturor autorităților din țară”, a precizat consilierul prezidențial Loreta Păun.

Secția modernizată Pediatrie 1 arată acum ca scoasă din cutie. Seamănă mai degrabă cu o grădiniță nouă decât cu un spital, cu dotări colorate, atrăgătoare, paturi, fotolii, saloane luminoase cu pereți de sticlă. Totul este nou, de la vopseaua de pe pereți la instalațiile medicale și aparatură. Următorul proiect de modernizare spitalicească a Asociației „Cetatea Voluntarilor” este secția ORL Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.


Biroul de presă al CJA


 

Categorie: Știri
Etichete: Cetatea Voluntarilor Arad
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Programul cu publicul la Tribunalul și Judecătoria Arad în perioada Sărbătorilor de iarnă
Articolul următor
Un arădean l-a salvat de la sărăcie pe Irinel Columbeanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

PNL adună semnături pentru subtraversare rutieră la Podgoria și parcare subterană în Piața Avram Iancu

0
Arădenii sunt chemați să susțină două investiții importante pentru oraș, promise de majoritatea candidaților la alegerile locale. La propunerea președintelui Organizației Municipale PNL, Sergiu Bîlcea și a vicepreședintelui Mihai Pașca, Biroul Municipal PNL a votat pentru demararea strângerii de semnături pentru realizarea unei subtraversări rutiere la Podgoria, între Corneliu Coposu și Iuliu Maniu și pentru realizarea parcării subterane în Piața Avram Iancu.  „Cele două proiecte au fost susținute atât de PNL cât și de alte partide și candidați în campaniile electorale, totuși nu au fost transpuse în proiecte concrete. De aceea, am decis să solicităm arădenilor, organizațiilor non-guvernamentale și mediului…

Green Efficient – centru de colectare fier vechi și metale neferoase în Sâmbăteni, Arad

0
Green Efficient achiziționează fier vechi și metale neferoase de la persoane fizice, companii și alte centre de colectare, direct la punctul de lucru din Sâmbăteni, județul Arad. Cumpărăm: Cupru • Alamă • Aluminiu • Inox • Zinc • Plumb • Cabluri • Acumulatori • Fier vechi • Caroserii auto și alte deșeuri metalice. Dotări pentru orice cantitate Centrul dispune de infrastructură pentru recepția rapidă a deșeurilor, de la cantități foarte mici până la transporturi industriale: cântar auto de 60 de tone, pentru camioane și transporturi de mare tonaj; cântare de până la 3 tone; cântare de precizie, inclusiv pentru cantități…

APEL UMANITAR | Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru

0
Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. În urma unui grav accident rutier, pentru transferul în străinătate și intervențiile chirurgicale necesare trebuie strânsă suma de 80.000 de euro. Sara a fost victima unui grav accident rutier, petrecut în ziua de 10 august 2026, fiind lovită pe stradă, în timp ce era pieton. După accident, a fost preluată de elicopterul SMIRD și dusă la spital unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe, care a durat peste 10 ore. Pentru a putea fi transferată la un spital…

Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii și pompierii arădeni

0
Antepreșcolarii și elevii din județul Arad vor începe, luni, cursurile în anul școlar 2026-2027. Potrivit autorităților, rețeaua școlară din județ cuprinde 450 de unități de învățământ. Pregătirile pentru noul an școlar și măsurile privind siguranța elevilor au fost comunicate de IPJ Arad și ISU Arad. IPJ Arad: Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii arădeni În județul nostru există, în acest an școlar, 450 de unități de învățământ școlar și preșcolar. Toate au fost verificate, cu privire la sistemele de securitate. Eforturile polițiștilor au fost coroborate cu cele ale autorităților publice locale și Prefecturii Arad, pentru dotarea tuturor…

Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte la Spitalul Județean

0
Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Intervenția a fost posibilă datorită generozității familiei unui pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral hemoragic masiv. Procedura s-a desfășurat contracronometru printr-o mobilizare exemplară a unor echipe medicale multidisciplinare din Arad, Cluj și București. În urma intervenției chirurgicale, au fost prelevate ficatul, rinichii și corneea, organe și țesuturi trimise de urgență către centrele de transplant din țară pentru salvarea unor pacienți aflați pe listele de…

Ing. Lorena Iovescu | Principalele proiecte nerealizate si pierdute din PNRR pentru Județul Arad

0
Cele mai importante proiecte nerealizate, pierdute sau modificate din PNRR pentru județul Arad includ Complexul Matern-Pediatrie, noua centrală în cogenerare (CET) și sistemul de senzori pentru parcări inteligente. Din cauza renegocierilor naționale cu Comisia Europeană și a întârzierilor majore în execuție, aceste investiții nu au putut fi finalizate în termenul limită al programului. Pentru exemplificare, proiecte majore cu finanțare pierdută sau modificată – în Judetul Arad – sunt: Complexul Matern-Pediatrie Arad:Proiectul estimat la 436 de milioane de leia pierdut integral finanțarea din PNRR din cauza nerespectării criteriilor de maturitate și a termenelor stricte. Autoritățile locale au fost nevoite să scoată lucrările…
UVVG
Articolul următor Lansare carte „Impactul războiului din Ucraina asupra sectorului energetic din România și Europa” Apasă aici pentru a citi
Secret Link