Asociația Română a Băncilor (ARB), Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează, prin intermediul proiectului național de prevenire a criminalității informatice și educație digitală #SigurantaOnline (sigurantaonline.ro), că infractorii cibernetici pot profita de perioada Black Friday pentru a obține venituri ilicite sau un volum mare de date sensibile (date personale și financiare).
Atacatorii se folosesc mereu de context pentru a-și perfecționa metodele de atac, iar perioada cu cel mai mare volum de cumpărături online constituie o oportunitate perfectă de a se deghiza în furnizori de diverse servicii sau companii, pentru a atrage în capcană cumpărătorii interesați de promoții și de reduceri de prețuri.
În perioada Black Friday, a reducerilor consistente și una dintre cele mai aglomerate din punct de vedere al tranzacțiilor online, infractorii cibernetici recurg la site-uri false, site-uri clonă, oferte prea bune pentru a fi adevărate și diverse metode de inginerie socială, cu scopul de a induce în eroare cumpărătorii să își ofere date sensibile, dar mai ales datele de card.
Metode comune de fraudă și sfaturi pentru a le preveni:
- Site-uri false de comerț online
- Descriere: Infractorii creează site-uri de cumpărături false, care imită/clonează paginile web ale magazinelor legitime, oferind prețuri incredibil de mici.
- Prevenire: Efectuați cumpărături doar pe site-uri sigure, cu adrese securizate (https) și informații de contact verificate. Un magazin virtual trebuie să conțină date legate de compania care îl operează, adresă fizică, date de contact etc.
- Phishing prin mesaje sau emailuri false
- Descriere: Cetățenii pot primi emailuri sau mesaje tematice de Black Friday prin care se solicită să acceseze link-uri malițioase sub pretextul unor oferte exclusive sau premii. Aceste link-uri pot duce la pagini de phishing care colectează informații financiare.
- Prevenire: Evitați să dați click pe link-uri care provin din surse necunoscute și verificați adresa expeditorului. Magazinele nu cer informații sensibile prin email sau SMS. Accesați site-ul dorit prin scrierea adresei în browser. Fiți atenți la emailurile care pretind a fi de la magazine mari, în special cele care cer informații personale sau financiare.
- Produse contrafăcute
- Descriere: Unele magazine oferă produse contrafăcute la prețuri mari, pretinzând că sunt originale.
- Prevenire: Cumpărați doar de la vânzători de încredere și evitați prețurile mult prea mici pentru produse de lux.
- Fraude promovate prin anunțuri pe rețelele sociale
- Descriere: Reclamele de pe rețelele de socializare cu anunțuri frauduloase care promit reduceri incredibile sunt tot mai frecvente și pot redirecționa/conduce către site-uri false/nesigure care colectează informații personale și de plată.
- Prevenire: Dacă o ofertă pare prea bună și prea ieftină, atunci riscul de fraudă este foarte mare. Verifică legitimitatea magazinului și a ofertei prin compararea prețurilor și recenziilor, dar nu vă lăsați influențați doar de recenziile de pe social media, în mod special de acolo unde ai găsit și „oferta” promovată.
- Metode de plată nesigure
- Descriere: Unele site-uri cer detalii de plată fără a avea măsuri de securitate adecvate.
- Prevenire: Folosiți metode de plată sigure, cum ar fi carduri cu protecție anti-fraudă și confirmare suplimentară a plăților. Activați alertele pentru conturile bancare și aplicațiile de plată pentru a detecta rapid activități suspecte.
- Păstrați confidențiale datele cardului și parolele de acces la conturile bancare! Să nu furnizați datele de pe cardul bancar în nicio situație: numărul, data de expirare și codul de securitate de pe spatele cardului format din trei cifre. Aceste date se folosesc doar de către utilizator pentru plata online pe site-uri securizate și nu atunci când sunteți conectat la o rețea Wi-Fi publică, ci trebuie să fie securizată.
În plus, pentru a evita fraudele, înainte de a face vreo plată se pot verifica prin intermediul unor soluții gratis, cum sunt http://scamadviser.com/ sau http://virustotal.com/, site-urile de unde se face achiziția, sursele mesajelor de promovare sau alte informații primite.
Pentru informații suplimentare, recomandări complete despre siguranța în mediul digital sau chiar pentru posibilitatea de a vă antrena să evitați principalele amenințări din mediul online, accesați site-ul www.sigurantaonline.ro, parte a proiectului de prevenire a criminalității informatice #SigurantaOnline.
Despre Proiectul #SigurantaOnline
Proiectul național de prevenire a criminalității informatice și educație digitală #SigurantaOnline este menit să ofere cele mai bune practici de securitate cibernetică, prin accesarea platformei sigurantaonline.ro, pentru a evita ca tinerii și copiii să devină victime ale fraudelor informatice, ale pornografiei infantile sau ale atacurilor de tip malware. Proiectul este o inițiativă a Asociației Române a Băncilor, Poliției Române și Directoratului Național de Securitate Cibernetică, alături de care s-au parteneriat pe parcurs o mai mulți parteneri, respectiv instituții publice, organizații non-guvernamentale, companii, cu interes în domeniu.