Târgul „Tradiții de iarnă”, la Consiliul Județean Arad

iarna
Distribuie:

Târgul Tradiții de iarnă, care va avea loc pe platoul din fața Consiliului Județean Arad, în perioada 8 – 10 noiembrie, este un eveniment dedicat pasionaților de vinuri și industriei vinicole, care reunește producători de vinuri din podgoria Miniș-Măderat, oferind o platformă pentru promovarea, degustarea și comercializarea vinurilor de calitate.


Podgoria Miniș-Măderat este una din cele mai vechi regiuni vitivinicole de pe teritoriul României. Această este situată la 20 km de municipiul Arad, pe dealurile adăpostite de marginea vestică a Munților Zărandului și se întinde pe o suprafață de aproximativ 2700 de hectare. Calitatea vinurilor de Miniș-Măderat se datorează amplasării viilor pe versanții dealurilor ce asigura o expunere excelență a terroirului.

whatsapp image 2024 11 07 at 09.59.10

Prin intermediul acestui eveniment ne dorim să facilităm interacțiunea directă cu producătorii de vin din podgoria Miniș-Măderat și posibilitatea de a discuta direct cu vinificatorii, de a oferi acces la informații valoroase și resurse educaționale care pot îmbogăți cunoștințele despre vinuri și de a învăța mai multe despre procesul de vinificatie și, nu în ultimul rând, de a întâlni alți pasionați de vinuri și de a împărtăși experiențe și recomandări.

De asemenea, în cadrul evenimentului va exista o zona gastronomică, unde vor fi amplasate standuri de prezentare cu produse de mâncare.

Sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 16.00, vor exista momente artistice susținute de Ansamblurile din Vladimirescu, Șicula și Șagu.

Accesul este liber.


Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad și Centrul Național de Informare Turistică Arad.


 

Categorie: Știri
Etichete: sagu, Sicula, târg de iarnă, Tradiții de iarnă, vladimirescu
Distribuie:
Articolul anterior
Guvernul Germaniei se prăbușește după ce Olaf Scholz îl demite pe ministrul de finanțe
Articolul următor
[CRITIC GUEST] Viviana Andrieș: „Cafeaua neagră din biberonul lăsat moștenire”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie