SUSȚINEM EXCELENȚA – o nouă asociație înființată la Arad în scopul de a sprijini performanța în mai multe domenii vitale pentru societate

susținem excelența - o nouă
Distribuie:

O nouă asociație a luat ființă în Arad. Este vorba despre SUSȚINEM EXCELENȚA, asociație  constituită prin voința și determinarea a 11 doamne cunoscute la nivel local, național și internațional, care își propun să sprijine performanța în mai multe domenii vitale pentru societate: învățământ, sănătate, cultură, antreprenoriat, justiție și jurnalism. Membrele asociației: sunt prof. univ. dr. Lizica Mihuț (care deține și funcția de președinte, Diana Achim (vicepreședinte), Liliana Bran (vicepreședinte), Georgiana Burcă, Diana Chițoi (membru în comitetul director cu probleme de legalitate/justiție), Corina Crișan, Tabita Cristea, Ana Maria Dragoș, Cristina Nistor, Mihaela Orodan și Viorica Popescu. Anunțul a fost făcut joi, 25 ianuarie, în cadrul unei (primei) conferințe de presă.


„Toate aceste doamne, ce alcătuiesc asociația constituie personalități, cu o activitate prestigioasă, ce le recomandă, în mod firesc, în zona excelenței. Ne propunem să desfășurăm proiecte privind EDUCAȚIA pentru excelență, proiecte, deopotrivă, naționale și internaționale, în șase domenii: învățământ, sănătate, cultură, antreprenoriat, justiție și jurnalism. De asemenea, ne propunem să promovăm prin mass-media rezultatele excepționale ale tinerilor, dar nu numai ale acestora. Astăzi, vă propun să cunoașteți distinsele doamne ale asociației noastre, de aceea le rog să se prezinte succint, urmând  ca despre proiecte să vorbim începând cu luna viitoare. Înainte de a le invita să adreseze câteva cuvinte, cu acest prilej, precizez că asociația noastră are un președinte, doi vicepreședinți (Diana Achim și Liliana Bran) și un membru în comitetul director cu probleme de legalitate/justiție: Diana Chițoi”, a precizat președintele Asociației, prof. univ. dr. Lizica Mihuț.


Doamnele s-au prezentat în ordinea alfabetică.

SUSȚINEM EXCELENȚA - o nouă asociație înființată la Arad în scopul de a sprijini performanța în mai multe domenii vitale pentru societate


Diana Achim, directorul Colegiului Național Moise Nicoară, susține că susține că s-a implicat într-un astfel de proiect având în vedere că sunt foarte multe programe care susțin categoriile defavorizate, iar excelența a ajuns să fie pusă câteodată pe plan secund.

Excelența se construiește în timp, prin muncă susținută și numai în orizontul binelui și al principiilor perene. O asociație care să susțină excelența este necesară. Valorile au nevoie de recunoaștere, mai ales într-o lume în care se fac și confuzii. Legătura mea cu excelența este Colegiul Național «Moise Nicoară», unde sunt profesor și director, o școală care oferă fiecărui absolvent o educație completă, care îi asigură accesul la reperele axiologice fundamentale ale societății și lumii în care trăiește, precum și o pregătire științifică de excelență”, susține Diana Achim.


Liliana Bran, directorul Școlii Postliceale Sanitare, spune că își manifestă speranța că asociația va reuși să adune în jurul său cât mai mulți oameni, manifestându-și recunoștință  pentru oportunitatea de a fi parte a Asociației SUSȚINEM EXCELENȚA.

 „În calitate de medic și director al Școlii Postliceale Sanitare, pot să vă spun că din cele șase domenii, pot bifa două, educația și sănătatea, iar Școala Postliceală Sanitară va fi parte din dorința noastră spre execelență”, a spus Liliana Bran.


Jurnalista Georgiana Burcă le-a spus celor prezenți că speră ca experiența ei să constituie o plus valoare și să contribuie la realizarea proiectelor asociației. 

„Sunt onorată de invitaţia de a face parte din această asociaţie. Mulţumesc doamnei Lizica Mihuţ pentru încrederea acordată şi pentru colaborarea din ultimii ani. Îmi doresc ca experienţa acumulată în cei 16 ani de presa arădeană să aducă un plus proiectelor propuse în cadrul asociaţiei cât şi implementarea cu succes  a acestora”,a declarat Georgiana Burcă.


Avocata Chițoi Diana susține că așteaptă cu nerăbdare să contribuie la realizarea proiectelor asociației.

Mă bucur sa fiu aici în calitate de membru al Asociației SUSȚINEM EXCELENȚA. Sunt entuziasmată să contribui la misiunea acestei organizații. Eu îmi voi aduce aportul în primul rând cu cunoștințele juridice pe care le-am acumulat în cei 23 de ani de experiență ca avocat, iar scopul meu este să aduc această expertiză în slujba obiectivelor noastre comune. Aștept cu nerăbdare să contribui la proiectele noastre viitoare și sunt onorată sa fac parte din aceasta echipă minunată”, a afirmat Diana Chițoi.


Pentru Corina Crișan, faptul că face parte din Asociația SUSȚINEM EXCELENȚA reprezintă o oportunitate de a promova proiecte naționale și internaționale așteptate de arădeni.

Sunt onorată să fiu membru al acestei asociații și vreau să continui colaborarea cu aceste doamne care susțin excelența. În calitate de medic și lector, doresc să promovez  proiecte naționale și internaționale, care să vină în orizontul de așteptare al arădenilor”, a declarat Corina Crișan.


Tabita Cristea susține că s-a alăturat asociației din convingere.

Și eu continui să activez alături de distinsele doamne de față din CONVINGERE, mărturisindu-vă că am admirat întotdeauna aspirația spre excelență. Se știe că domeniul meu de competență este antreprenoriatul în gastronomie, așa încât în această zonă mă veți găsi, în continuare, dar voi susține, desigur, proiectele de succes ale asociație”, a spus Tabita Cristea.


Ana Maria Dragoș a venit cu câteva propuneri cu privire la liniile de acțiune ale asociației.

„Cu privire la excelență în  antreprenoriat, ne dorim crearea unor programe antreprenoriale și a unor sesiuni de mentorat cu experți din domeniu”, a spus Ana Maria Dragoș.


Cristina Nistor susține că se va implica în elaborarea unor proiecte cu finanțare internațională, în calitatea sa de expert proiecte educaționale internaționale.

„Și eu sunt onorată că pot susține excelența alături de aceste distinse doamne. Având o experientă de 12 ani în domeniu, mă voi implica în elaborarea proiectelor cu finanțare, în special internațională, contribuind la educația în excelență și venind în întâmpinarea orizontului de așteptare al arădenilor și nu numai”, a declarat Cristina Nistor.


Medicul Mihaela Orodan a vorbit despre conceptul de medicină integrativă, care va fi susținut de noua asociație.

„Sunt medic primar medicină de urgență, doctor în știinte farmaceutice, competentă în acupunctură, apifitoterapie, ozonoterapie. În urma cu peste 20 ani am facut «cunoștință» cu conceptul de medicină integrativa și am încercat în toți acești ani să-l fac cunoscut oamenilor din jurul meu, nu doar pacienților, plecând de la premiza ca omul este trup, minte și suflet. Pe aceasta cale, care nu a fost întotdeauna ușor de parcurs, am înteles însemnătatea instruirii permanente adaptată nevoilor societății,oamenilor și juramantului «Primum non nocere». În virtutea acestei idei am ales Asociația Susținem Excelența pentru a susține în continuare necesitatea dezvoltării pe toate planurile a sănătății fizice, mentale dar și sufletești”, a afirmat Mihaela Orodan.


Viorica Popescu a transmis că se va implicat în proiectele asociației în dubla calitate pe care o are.

Ca avocat devotat și împlinit, ca membru în Uniunea Scriitorilor din România, autor a 14 cărți, mă voi implica în promovarea excelenței, alături de distinsele doamne ale asociației și desigur, în proiectele internaționale”, este mesajul transmis presei de avocatul Viorica Popescu.


Categorie: Știri
Etichete: Ana Maria Dragos, corina crisan, Diana Achim, Liliana Bran, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, Tabita Cristea, Viorica Popescu
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Un bărbat de 80 de ani a decedat în incendiul de pe str. Codrului 
Articolul următor
Doi tineri care au comis o tâlhărie, în Pâncota, au fost prinși de polițiști. Unul dintre ei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
UVVG
DE LA ACELAȘI AUTOR

Green Efficient – centru de colectare fier vechi și metale neferoase în Sâmbăteni, Arad

0
Green Efficient achiziționează fier vechi și metale neferoase de la persoane fizice, companii și alte centre de colectare, direct la punctul de lucru din Sâmbăteni, județul Arad. Cumpărăm: Cupru • Alamă • Aluminiu • Inox • Zinc • Plumb • Cabluri • Acumulatori • Fier vechi • Caroserii auto și alte deșeuri metalice. Dotări pentru orice cantitate Centrul dispune de infrastructură pentru recepția rapidă a deșeurilor, de la cantități foarte mici până la transporturi industriale: cântar auto de 60 de tone, pentru camioane și transporturi de mare tonaj; cântare de până la 3 tone; cântare de precizie, inclusiv pentru cantități…

APEL UMANITAR | Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru

0
Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. În urma unui grav accident rutier, pentru transferul în străinătate și intervențiile chirurgicale necesare trebuie strânsă suma de 80.000 de euro. Sara a fost victima unui grav accident rutier, petrecut în ziua de 10 august 2026, fiind lovită pe stradă, în timp ce era pieton. După accident, a fost preluată de elicopterul SMIRD și dusă la spital unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe, care a durat peste 10 ore. Pentru a putea fi transferată la un spital…

Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii și pompierii arădeni

0
Antepreșcolarii și elevii din județul Arad vor începe, luni, cursurile în anul școlar 2026-2027. Potrivit autorităților, rețeaua școlară din județ cuprinde 450 de unități de învățământ. Pregătirile pentru noul an școlar și măsurile privind siguranța elevilor au fost comunicate de IPJ Arad și ISU Arad. IPJ Arad: Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii arădeni În județul nostru există, în acest an școlar, 450 de unități de învățământ școlar și preșcolar. Toate au fost verificate, cu privire la sistemele de securitate. Eforturile polițiștilor au fost coroborate cu cele ale autorităților publice locale și Prefecturii Arad, pentru dotarea tuturor…

Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte la Spitalul Județean

0
Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Intervenția a fost posibilă datorită generozității familiei unui pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral hemoragic masiv. Procedura s-a desfășurat contracronometru printr-o mobilizare exemplară a unor echipe medicale multidisciplinare din Arad, Cluj și București. În urma intervenției chirurgicale, au fost prelevate ficatul, rinichii și corneea, organe și țesuturi trimise de urgență către centrele de transplant din țară pentru salvarea unor pacienți aflați pe listele de…

Ing. Lorena Iovescu | Principalele proiecte nerealizate si pierdute din PNRR pentru Județul Arad

0
Cele mai importante proiecte nerealizate, pierdute sau modificate din PNRR pentru județul Arad includ Complexul Matern-Pediatrie, noua centrală în cogenerare (CET) și sistemul de senzori pentru parcări inteligente. Din cauza renegocierilor naționale cu Comisia Europeană și a întârzierilor majore în execuție, aceste investiții nu au putut fi finalizate în termenul limită al programului. Pentru exemplificare, proiecte majore cu finanțare pierdută sau modificată – în Judetul Arad – sunt: Complexul Matern-Pediatrie Arad:Proiectul estimat la 436 de milioane de leia pierdut integral finanțarea din PNRR din cauza nerespectării criteriilor de maturitate și a termenelor stricte. Autoritățile locale au fost nevoite să scoată lucrările…

Primul job nu mai începe după absolvire: UBB-FSEGA aduce piața muncii în centrul experienței studențești

0
FSEGA Student Job Market, platforma care oferă studenților și masteranzilor acces automat la oportunități profesionale, recomandări bazate pe inteligență artificială, evaluări de competențe și provocări interactive. 70 de companii, potențiali angajatori, sunt conectați la platformă Viitorii angajatori caută mix de competențe dar sunt interesați și de compatibilitatea valori personale – valori organizație Într-o piață a muncii în care inteligența artificială schimbă rapid conținutul rolurilor de început de carieră și modul în care companiile recrutează, pregătirea pentru primul job nu mai poate fi amânată până în ultimul semestru al studenției. FSEGA Student Job Market, platforma lansată în 2024 de Facultatea de…
Krak
Articolul următor Doi tineri care au comis o tâlhărie, în Pâncota, au fost prinși de polițiști. Unul dintre ei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile Apasă aici pentru a citi
Secret Link