camera de cântărit oameni judecătorii trăiesc într-un aer doar al lor. e un aer îngust, ascuțit, în care fiecare propoziție poate deveni un ficat tăiat sau o cană cu apă. în momentul în care intră în sală, își agață pe cuier umbra lângă ușă — umbra e primul martor care i-ar acuza. pe masă stă dosarul, iar în spatele lui o fereastră mică, prin care pot vedea, dacă îndrăznesc, cum arată propria lor temperatură dacă se schimbă cu cel din față. judecătorul bun se recunoaște după ezitare. pauza aceea în care se cuibăresc, pentru o fracțiune de secundă, greșelile…