Ared
intră în viață cu dreptul

Intră în viață cu dreptul și direct în LUMEA BUNĂ. Două studente în China vorbesc despre experiența lor școlară și oportunitățile ce urmează după un asemenea efort

  Casa Româno-Chineză, Filiala Arad le-a avut miercuri ca invitate pe studentele Ancuța Ardelean și Daiana Dan – două tinere arădence care studiază în China au reușit să treacă cel mai dificil examen: testul de limbă. Grație burselor acordate de Guvernul Republicii Populare Chineze și Ambasadei Chinei la București, fetele au exploatat oportunitatea imensă care li s-a oferit, iar acum prima dintre ele (în ordinea vârstei și a absolvirii) va aplica pentru una dintre companiile BMW sau Volkswagen cu șanse aproape maxime de a reuși pășind în viața reală cu dreptul și direct în „lumea bună”. Ancuța și Daiana…
0
casa româno-chineză și consiliul județean

Casa Româno-Chineză și Consiliul Județean au proiecte comune privind crearea a unui „pol de interese cultural-economice” la Arad

  Vizita delegației arădene în provincia chineză Hainan  de la mijlocul lunii ianuarie a fost punctul de plecare al discuțiilor care s-au purtat astăzi, la Casa Româno-Chineză (CRC), în cadrul unei conferințe de presă în care s-au schițat proiectele pentru anul în curs ale administrației județene – proiecte care coincid cu cele ale Casei de sub tutela Ambasadei Chinei la București. Amănunt cu o semnificație evidentă: președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a fost prezent la conferință, dând astfel girul oficial evenimentelor care vor urma și care urmăresc mai mult decât întărirea relațiilor româno-chineze: crearea unui „pod de interese…
0
gianina ignuța

Gianina Ignuța – vocația unui trădător

  Am avut-o elevă patru ani la Liceul „Elena Ghiba Birta”, dar nu mi-o amintesc, ceea ce înseamnă că nu era premiantă, dar nici printre cei slabi, deoarece este știut faptul că dascălii rețin mai puțin „grosul” clasei, dar aproape întotdeauna extremele ei. Nu am mai întâlnit-o aproape două decenii. Știu că a lucrat între anii 2000-2014 la CET cu funcționare pe lignit în calitate de consilier juridic, fiind extrem de implicată de-a lungul anilor, la bază și nu la vârf, în campaniile electorale ale PDL Arad. Când, după 14 ani, i s-a redus postul de la CET cu funcționare pe lignit, a…
1 comentariu
în cea de-a doua zi

[ACTUALIZARE] În cea de-a doua zi a Simpozionului „Dialoguri româno-chineze” s-au citit lucrări ale arădenilor dedicate marii puteri, s-a lansat o carte și s-a vernisat o expoziție de fotografie

  22 de personalități arădene și-au citit lucrările pregătite pentru ce-a de-a treia ediție a Simpozionului „Cultura şi civilizaţia chineză. Dialoguri româno-chineze” în Sala „Ferdinand” a Palatului Administrativ miercuri, în dimineața celei de-a doua zi dedicată evenimentului. După-amiaza a fost dedicată lansării oficiale a cărții „Cultura si Civilizaţia Chineză. Dialoguri culturale româno-chineze” și prezentării expoziției de fotografie „China azi”, de la Secția de Artă a Complexului Muzeal Arad. A fost, desigur, ziua cea mai bogată în acțiuni – practic între orele 9.00 și 19.00 acestea derulându-se una după alta. Îi enumerăm în ordine alfabetică  pe cei care au conferențiat…
0
produs al aradului

Produs al Aradului, cartea „CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO – CHINEZE” a fost lansată la la Muzeul Național al Literaturii Române [FOTO]

  Marți 27 iunie 2017, ora 17.00, la Muzeul Național al Literaturii Române din  București, a avut loc lansarea cărții CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO – CHINEZE, apărută recent la Editura Casa Româno – Chineză. Lansarea a avut loc  în prezența Excelenței Sale, XU FEIHONG, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România. Cartea cuprinde lucrările prezentate de către participanții la Simpozionul Internațional   „Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Interculturale Româno – Chineze”, ediția a II-a 2016, care au avut loc la Arad, în organizarea Casei Româno – Chineze, Filiala Arad. De asemenea, cartea mai cuprinde un…
0
filiala arădeană a casei româno-chineze

Filiala arădeană a Casei Româno-Chineze și-a stabilizat relația cu Asociația CON BRIO

  Filiala Arad a Casei Româno-Chineze (CRC) anunță că va continua și anul acesta colaborarea cu Asociația CON BRIO. Începută în cursul anului trecut, la inițiativa prof. dr. Lizica Mihuț și sub directoratul Anei Maria Dragoș, colaborarea dintre cele două părți s-a dovedit una de succes, fiind materializată prin organizarea unor evenimente menite să contribuie la întărirea relațiilor de prietenie dintre România și China și să-i sprijine pe cei interesați de cultura și civilizația chineză să-și aprofundeze temele de cercetare.  „Casa Româno Chineză va continua buna colaborare pe care a avut-o până în momentul de față cu Asociația Con…
0
editura „casa româno chineză” -

Editura „Casa Româno Chineză” – la prima prezență în „lumea bună” a cărților, cu trei volume care fac Aradul vizibil de departe [FOTO]

  Editura „Casa Româno Chineză” a fost înființată și înregistrată la Biblioteca Națională a României la începutul lunii noiembrie a acestui an. Proiectul editorial cuprinde traduceri în și din Limba chineză, dar și cărți de litaratură, jurnale de călătorie, volume educaționale, tehnice, medicale, juridice etc. În scurtul timp de la înființare, s-a reușit editarea și tipărirea cărții de poezie „toate acestea” de Ioan Matiuț – tradusă în Limba chineză. Astfel, editura și-a putut face prezența în lumea bună a cărților, chiar la Târgul de carte „Gaudeamus”, desfășurat  în perioada 16 – 20 noiembrie, la București, unde a avut parte…
0
a început balamucul!... pardon

Fascinanta, imensa şi prietenoasa Chină – prezentă la Arad

  Urmăream, acum câteva seri, un documentar despre armata de teracotă. Ştiţi, soldaţii aceia, în mărime naturală, descoperiţi de arheologii chinezi în imensul mormânt al primului împărat. Doar gândindu-te ce se putea întâmpla acum mii de ani în zona aceea, poţi începe să realizezi că e vorba de un cu totul alt nivel. Pentru că, despre China, nu poţi vorbi decât la superlativ. Dragostea mea pentru Asia este nedisimulată şi uriaşă. În fiecare an petrec timp acolo şi, chiar dacă nu am fost încă în China (rămâne o dorinţă mare de-a mea, şi voi ajunge acolo, mai devreme sau…
1 comentariu
un eveniment pe care nicio

„Un eveniment pe care nicio instituție locală nu are voie să-l rateze!” Vezi cu ce acțiuni așteaptă Casa Româno-Chineză delegația condusă de Ambasadorul Chinei la Arad

  Timp de trei zile, Filiala Arad a Casei Româno – Chineze va organiza simpozionul Cultură și Civilizație Chineză. „Dilaloguri Interculturale Româno-Chineze” – un eveniment onorat din partea chineză de prezența ambasadorului Republicii Populare Chineze, Excelența Sa Xu Feihong însoțit de domnul Zhang Zheng, șeful Secției Politice din cadrul Ambasadei Chinei, și de către Ecaterina Vanea, directorul general al Casei Româno – Chineze. Deosebit de înalta întâlnire la nivel diplomatic se va desfăşura pe parcursul a trei zile, 8, 9 şi 10 noiembrie  „O plăcută surpriză este faptul că delegația ambasadei participă la toate manifestările pe care le organizează…
0
excelența sa xu feihong

Excelența Sa Xu Feihong, ambasadorul Chinei în România, vine la Arad și participă la Simpozionul Internațional despre Cultura și Civilizația Chineză

  Excelența Sa Xu Feihong, ambasadorul Chinei în România va sosi luna viitoare la Arad – motivul principal fiind participarea la simpozionul internațional despre cultura și civilizația chineză organizat de filiala arădeană a Casei Româno-Chineze, dar delegația și-a programat și o serie de întâlniri cu reprezentanții administrației municipale și județene și cu mediul de afaceri. Anunțul a fost făcut ieri, într-o conferință de presă, de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno – Chineze din Arad. Cu acest prilej, aceasta a semnat, împreună cu Ana Maria Dragoș, președintele Asociației Con Brio (foto – galerie), un protocol de colaborare…
1 comentariu
taxe info
Salon Marem
Marketing Arad, Branding Arad
Marketing Arad, Branding Arad
Secret Link