ACTUALIZARE | „Coincidență” remarcabilă în cea mai fierbinte zi pe care au trăit-o arădenii în viață: primarul a trimis muncitorii să repare fântâna arteziană de pe Aleea Borsec!

TITLUL INIȚIAL | 29 iunie, 2026 | Aleea Borsec a intrat în descompunere! După episodul „ambulanța vinovată” care a stricat lucrarea de 1, 9 milioane de euro a lui Bibarț, nimeni, în afară de natură, nu și-a făcut treaba Fântâna arterziană de pe Aleea Borsec din Micălaca a intrat în descompunere cu tot cu trotuar după episodul din 13 mai a.c, când  „Doamne iartă-mă!” (vorba lu` Bibi), un șofer de ambulanță a surpat-o în timp ce încerca să transporte un pacient aflat într-o criză de epilepsie și, „în inconștiența lui” (ca să-l parafrazăm edilul-șef), a vrut să fie mai…
2 comentarii

ACTUALIZARE | Ambulanța a căzut într-o nouă lucrare a Primăriei | Primarul Călin Bibarț a făcut o criză de nervi și i-a certat pe ambulanțieri

BREAKING-Parc în Arad. În această dimineață, o ambulanță a fost „înghițită” de o altă lucrare cu care Primăria Arad se mândrește. De această dată, s-a surpat piațeta din zona 500 din Micălaca. La intervenție a fost solicitată o altă ambulanță. ambulanța_groapă (1)ambulanța_groapă (2)ambulanța_groapă (3)ambulanța_groapă (4) Ambulanța a rămas blocată ca urmare a surpării fântânii arteziene existente pe Aleea Borsec, în timp ce încerca să transporte un pacient aflat într-o criză de epilepsie. Reprezentanții SAJ Arad au precizat că pacientul (un bărbat de 65 de ani) a fost prăbușit în gangul perpendicular cu Aleea Borsec și cum nu este delimitată zona…
0
EVENIMENT-CARITABIL.

Eveniment caritabil dedicat copiilor cu dizabilități mintale organizat de Asociația „Micălaca – Cartierul Nostru” în Parcul „Regina Maria”

COMUNICAT DE PRESĂ În data de 16 mai 2026, Asociația „Micălaca – Cartierul Nostru”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad și al CMCA, organizează un eveniment caritabil dedicat copiilor cu dizabilități mintale. Scopul evenimentului este strângerea de fonduri necesare organizării unei excursii de vară pentru acești copii.  Evenimentul va începe la ora 16:00, cu o demonstrație de dans susținută de echipa Dum Dance, urmată de recitalurile trupelor de muzică ușoară ale Palatului Copiilor. Spectacolul se va desfășura până la ora 21:00. Pe parcursul întregii zile, participanții se vor putea bucura de: preparate la ceaun; băuturi și produse artizanale; jocuri și…
0
bărbat ridicat de poliție

Bărbat ridicat de poliție după un scandal într-un apartament din Micălaca

Mai multe echipaje ale poliției au intervenit în această după-amiază în urma unui apel la 112 care reclama o violență domestică, într-un bloc din Micălaca, Zona 500. Conform informațiilor din partea martorilor oculari, o femeie era ieșită în balconul unui apartament și striga că soțul amenință că o ucide, solicitând ajutor. Bărbatul a fost scos din apartament și urcat în una dintre mașinile de poliție.      
0
biciclist neatent - lovit

Biciclist neatent – lovit de mașină la ieșirea din viaductul de la Micălaca

Un biciclist care a ieșit de sub viaductul care face trecerea din zona blocurilor 500 spre 300, în cartierul Micălaca, a fost acroșat de o Toyota chiar în proximitatea trecerii de pietoni. Impactul a fost atât de puternic încât biciclistul a fost proiectat, cu bicicletă cu tot, circa 10 metri, iar pantofii i-au sărit din picioare. Victima a fost preluată de o ambulanță sosită repede la fața locului și a fost transportată la UPU a Spitalului Județean Arad, cu politraumatisme. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 13.00, iar din ce am aflat până acum – și conform conducătorului Toyotei…
6 comentarii
Am vizitat CARTIERUL FANTOMĂ care se naște din corupție, sărăcie și moloz, unind Micălaca cu Vladimirescu prin construcții ilegale. După un flagrant, am sunat la 112. S-a rezolvat... nimic!

Am vizitat CARTIERUL FANTOMĂ care se naște din corupție, sărăcie și moloz, unind Micălaca cu Vladimirescu prin construcții ilegale. După un flagrant, am sunat la 112. S-a rezolvat… nimic!

La capătul cartierului Micălaca spre Vladimirescu, dincolo de vechea balastieră (în care încă îngheață utilajele lui „Bihoreanu” – proaspăt scos de pe piață de polițiștii de la el din Bihor), grănițuit și ascuns de curiozitatea „întâmplătorilor” de digul care desparte strada Renașterii de albia Mureșului, a apărut, ca poezia lui Arghezi „din bube, mucegaiuri și noroi”, un cartier fantomă iscat din corupție, sărăcie și  moloz – „Odrasla vie-a crimei tuturor” cum ștanțează exact, frumos și dur subiectul, poetul care la noi în oraș dă numele unui parc situat vizavi de două spitale, într-un sens giratoriu, lângă o stație de…
6 comentarii
trei oferte depuse pentru modernizarea

Trei oferte depuse pentru modernizarea liniilor de tramvai pe tronsoanele Calea Radnei de la Pasaj Micălaca la strada Renașterii și Piața Podgoria – Pasaj Micălaca – Micălaca Zona III

La licitația lansată în noiembrie 2024 pentru modernizarea liniilor de tramvai, pe două loturi, au fost depuse oferte din partea a patru firme, dintre care două grupate într-o asociere. Cele două contracte au o valoare cumulată de aproape 11 milioane de euro, pentru modernizarea liniei de tramvai pe tronsoanele Calea Radnei de la Pasaj Micălaca la strada Renașterii și Piața Podgoria – Pasaj Micălaca – Micălaca Zona III. După o amânare, termenul limită de depunere a ofertelor a fost stabilit în final pentru data de 30 decembrie 2024. Potrivit anunțului din SEAP, publicat zilele trecute, pentru ambele loturi au…
0
termenul pentru montarea platformelor modulare

Termenul pentru montarea platformelor modulare pentru colectarea selectivă în Vlaicu și Micălaca a fost prelungit cu încă un an

În luna iunie 2024, a început demolarea vechilor platforme și în cartierul Aurel Vlaicu, și s-a lucrat concomitent pe partea dreaptă și stângă de pe Calea Aurel Vlaicu, intenționându-se a fi montate câte 50 de platforme deodată. Termenul preconizat la acel moment pentru finalizarea lucrărilor și montarea platformelor modulare era 31 decembrie. Cetățenii nu au primit încă cartelele de acces la platforme și, fie sacii de gunoi care vor conține un cod QR, fie stikerele cu cod QR pe care să le lipească pe saci. Pentru rezidenții din zona de blocuri, nu a fost realizată nicio informare privind distribuirea cartelelor…
0
o grenadă a fost descoperită

O grenadă a fost descoperită într-un apartament pe strada Simfoniei din Micălaca

În această seară, la un bloc de pe strada Simfoniei din Micălaca au fost mai multe echipaje ale poliției întrucât au fost alertați că într-un apartament ar fi o grenadă în posesia unui bărbat. Conform primelor informații, chiar bărbatul a alertat poliția, fiind cel care a descoperit în dulap o grenadă ofensivă. Bărbatul cumpărase apartamentul de la o familie stabilită în străinătate. Grenada a fost ridicată iar poliţiştii fac cercetări pentru a stabili provenienţa acesteia. [ACTUALIZARE] (ora 21.53): „La data de 29 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizați despre faptul că, într-un imobil…
0
drujbibi lovește din nou! apel

DRUJBIBI lovește din nou! Apel disperat din Micălaca: „Ajutați-ne să salvăm 40 de nuci și copacii înalți de pe strada Exterioară!”

Am supraviețiuit, cu chiu-cu vai, dușmanului numărul unu al copacilor din Arad, Ghiță Falcă, care vreme de 16 ani a reușit performanța de a rade de pe fața pământului o jumătate din fondul arboricol urban și am intrat direct în EPOCA DRUJBIBI, în care se taie și cealaltă jumătate!… c-așa-i soarta noastră d.p.d.v. politic-administrativ: după un ticălos egoist urmează un imbecil manipulat. Călin Bibarț e, probabil, cel mai manipulat personaj politic pe care l-a dat Aradul ăsta, excelența sa în materie constând în evidența că e de o incultură crasă …căci apropo: ți-l poți imagina pe Bibi citind o…
12 comentarii

Incendiu în Micălaca. Două persoane care dormeau în interiorul imobilului s-au autoevacuat

[ACTUALIZARE] (ora 10.50):  Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jarul provenit de la o țigară aruncată la întâmplare ISU Arad: „În această dimineață, în jurul orei 08:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o clădire abandonată din municipiul Arad, strada Iuliu Maniu. Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregii clădiri…
0
cauza carlei i-a adunat

[ACTUALIZARE] Cauza Carlei i-a adunat pe arădenii cei mai inimoși în Piața „Avram Iancu” | S-au donat aproape 30.000 de lei pentru tratamentul adolescentei

Cauza Carlei i-a adunat pe arădenii cei mai inimoși în Piața „Avram Iancu”, așa încât o sumă considerabilă s-a strâns la acțiunea Asociației „Carla, eroul nostru” – eveniment caritabil la care au participat mulți arădeni, activi (sau nu neapărat) în mediul online  și cărora li s-au alăturat Asociațiile Gai, cartierul nostru, Gătim Împreună pentru o lume mai bună, Micălaca, cartierul nostru, Suporter Club UTA. „29 787 lei ați donat azi pentru Carla! Nu avem cuvinte să vă mulțumim! Fiecare bănuț donat ne asigură nouă liniștea următoarelor deplasări în Italia, liniște atât de necesară când suntem în plină luptă, zilnic.…
1 comentariu
accident în care a fost

(Alt) Accident în care a fost implicat un motociclist, în Micălaca

[ACTUALIZARE] Conform SAJ, pacientul în vârstă de 18 ani a avut fractura deschisa la glezna și policontuzii. Acesta a fost transportat la spital. În această dimineață, în jurul orei 07.42, s-a produs un accident rutier pe Bulevardul  N. Nitulescu, spre Subcetate, pe pod.  Conform primelor informații, un motociclist a fost lovit de o mașină. S-au deplasat echipaje ale poliției și un echipaj SAJ cu medic. „La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 07.40, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că, un tânăr de 18 ani, din Vladimirescu, în…
1 comentariu
un transport agabaritic militar

Un transport agabaritic militar a creat haos în Micălaca

Circulația tramvaielor este suspendată în Micălaca Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public anunță că circulația tramvaielor în cartierul Micălaca, zonele II și III, este momentan suspendată, pe ambele sensuri de mers, în urma producerii unui incident de către șoferul unui transport agabaritic militar, care a agățat și rupt rețeaua electrică și a pus la pământ unul dintre stâlpii de susținere a acesteia, în sensul giratoriu de pe Bvd. N.Titulescu. Echipele CTP Arad intervin deja la fața locului pentru remedierea cât mai rapidă a situației. Între timp pe traseul Podgoria – Polivalentă – Billa- Voinicilor -Calul Bălan –…
0
veterinar arad
Bodyguard Elite
Krak
Krak
Krak
Secret Link