băi, voi sunteți nebuni

Despre TEAMĂ ȘI DURERE

  Pentru ca cele două să fie active se apelează la amenințare. Sunt instrumente cu care se lucrează în terorism. De orice fel. În acest triunghi circulă aceia despre care am scris nu demult. În următoarele rânduri voi încerca să explic fără a avea informații cheie din mijlocul triunghiului, ceea ce este pus la cale și ca urmare ce urmează a se întâmpla într-un termen destul de scurt. În București, mai precis în clădirea Guvernului se va încerca lovitura finală care să răstoarne în parte ordinea constituțională și care să mențină un sistem deja bine închegat. Așa cum spuneam,…
0

Istorie sau orbire

    În cei aproape 30 ani de după 1990, poporul nostru a avut parte de foarte multe. Pe unele dintre ele și le-a determinat chiar el, în schimb, altele au fost generate de cei pe care tot poporul i-a ales, liber, să îi conducă. Sigur că această istorie scurtă trăită dar mai ales resimțită de noi toți, are interpretări dintre cele mai diferite. Cu toate acestea trebuie să recunoaștem faptul că doar o singură temă nu a fost schimbată. Cea a așteptărilor noastre. Ele au fost de-a lungul acestui timp aproape la fel. Ceea ce scoate în evidență,…
0
14 ani de închisoare

Poziția economică a ALDE – o pledoarie pentru eficiență

  În spațiul public circulă, la ora actuală, o multitudine de informații referitor la programe și prognoze economice, atât ale coaliției, cât și ale partenerilor politici implicați. Din păcate, o mare parte din așa zisele informări sunt false, iar unele de-a dreptul tendențioasă. Ca expert în economie, ca membru ALDE, dar și ca om al cetății, consider o dovadă de civism a clarifica aceste aspecte. În primul rând, ALDE este parte a coaliției de guvernare, dar în virtutea vocației sale de partid de centru dreapta, are o poziție distinctă în domeniul economic. Propunerile noastre vizează câteva aspecte esențiale.E vorba…
0
a început balamucul!... pardon

O altfel de pledoarie

  Nu am nimic cu nimeni, şi chiar aş fi vrut să încep anul printr-o scriitură mai bucuroasă sau mai optimistă, cum stă bine românului în ajun de Bobotează. Ceva cu cât de bine o să fie, cu faze gen „o să trecem noi şi peste asta”. Dar uite că nu-mi dă pace internetul ăsta, şi nici curiozitatea mea bolnavă de a citi presa pe cablu în puţinele zile de concediu, trezindu-mi familia cu clămpănitul tastaturii la o oră indecentă pentru începutul lui ianuarie. Şi aşa, îmi sări în ochi un articol dintr-un săptămânal maculat în premii babane şi…
0
Bodyguard Elite
GLR Car Wash
UVVG
GLR Car Wash
UAV
Secret Link