Armele confiscate de polițiștii arădeni denotă „ingeniozitatea și măiestria cetățenilor”

Armele confiscate de polițiștii arădeni denotă „ingeniozitatea și măiestria cetățenilor”

În cadrul conferinței de presă organizată miercuri la sediul IPJ Arad șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – comisar șef de poliție Ovidiu Budea a prezentat armele confiscate în urma acțiunilor desfășurate în primele patru luni ale anului. Arme vechi sau noi, mai scumpe sau confecționate artizanal, letale și neletale, toate fiind rezultatul unor percheziții pe Valea Mureșului, în zona Săvârșin-Petriș. De remarcat că cele artizanale (unele letale) sunt produse ale ingeniozității și măiestriei unor cetățeni.  
0
dosar penal pentru depozitarea necorespunzătoare

Dosar penal pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor periculoase în incinta unei firme din Arad

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe periculoase împreună cu comisari ai Gărzii de Mediu Arad au efectuat luni, 5 mai,  un control la o societate comercială din municipiu, cu scopul verificării legalității păstrării și depozitării produselor și deșeurilor periculoase. Cu ocazia controlului au fost descoperite aproximativ 1.250 de kilograme de deșeuri metalice, 300 de kilograme de deșeuri nemetalice, 1.600 de kilograme de deșeuri provenite din piese de schimb precum și cantitatea de 3.000 de litri de ulei uzat, care ar fi fost depozitate direct pe sol, fără a respecta normele legale de depozitare. Întreaga cantitate a fost indisponibilizată în…
0
La insistențele noastre urmate de „concursul autorităților”, Primăria Ghioroc a aplatizat groapa de gunoi de la intrarea în comună... cu problemă cu tot - exact unde merită săpat!

La insistențele noastre urmate de „concursul autorităților”, Primăria Ghioroc a aplatizat groapa de gunoi de la intrarea în comună… cu problemă cu tot – exact unde merită săpat!

S-a împlinit (pe 28 februarie) o lună de când am publicat „Capitolul Ghioroc” al investigației jurnalistice privind depozitatea ilegală a deșeurilor periculoase – în special rezultat din demolări – din județul Arad, oprind, astfel, una dintre cele mai importante (notorii în lumea transportatorilor de moloz) „baze” (cum le spun ei) de la catastrofa ecologică la care părea condamnată de decenii încoace. Mă gândeam – de câte ori dau de vreo „dezașezare umană” ca asta fac experimentul respectiv în minte – că dacă ai carota spațiul ăla dintre balastiere, întins pe 2 hectare, cu o sondă de înălțimea malului de…
0
platforma earm a poliției române

Platforma eARM a Poliției Române a fost operaționalizată | Persoanele fizice sau juridice își pot crea cont online de unde pot descărca formulare tipizate

PROGRAM SERVICIUL ARME, EXPLOZIVI ȘI SUBSTANȚE PERICULOASE Având în vedere mutarea tuturor structurilor I.P.J. Arad în sediu de pe strada Vârful cu Dor nr. 17-21, din municipiul Arad, ghișeul de relații cu publicul al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase își desfășoară activitatea la aceeași adresă. Programul cu publicul se desfășoară după cum urmează: Luni: 10:00-13:00 Miercuri: 13:00-17:00 Joi: 09:00-13:00. Platforma eARM Aducem la cunoștința publicului că, pentru facilitarea operațiunilor/procedurilor din acest domeniu, a fost operaționalizată platforma eARM, unde poate fi consultată legislația în vigoare din domeniu, precum și mai multe formulare tipizate, care se pot descărca, în vederea…
4 comentarii
primăria arad a răspuns

[ACTUALIZARE] Primăria Arad a răspuns, într-un târziu, solicitării cu privire la explozia containerelor securizate din noaptea de Revelion, în Alfa

Lipsa de reacție și de îngrijorare inexplicabilă a autorităților cu privire la incidentul exploziv din primele minute ale Noului An când o „bombă” (probabil mai multe materiale explozibile, că nu o singură petardă ar fi putut face așa dezastru) a spulberat insulele ecologice digitalizate montate în zona cu blocuri din cartierul Alfa (vezi articol asociat) ne-a determinat să nu abandonăm acest subiect. Pentru „ei” este un eveniment banal, care nu merită luat în serios și investigat. Pentru cetățeni este încă un motiv de îngrijorare, încă o dovadă că siguranța lor și ordinea/ liniștea publică sunt în grija nimănui Dacă…
0
pentru că „așa ne trebuie”

Ce mai face comisarul Călin Grui, șeful de la „Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase”? Se înarmează cu informații explozive despre colegii lui și face jocuri PENALE… dar substanțiale din punct de vedere personal!

Comisarul Călin Florin Grui ne-a mai fost personaj episodic în lungul și obositorul demers jurnalistic pe care l-am parcurs ca să-nțelegem fenomenul luptei polițiștilor cu ei înșiși, întru dez-propășirea sistemului din zilele noastre (vezi articolele asociate). Ascensiunea acestei adevărate legende cu epoleți de la sergent de jandarmi provenit din sursă externă, trecând prin Poliția Rurală Pecica (o școală de lichele – după cum se cunoaște), apoi la „mascați” fără absolut nicio treabă cu problema (acolo nu observă nimeni când avansezi… din moment ce toți sunt mascați!), ajuns „pe rapid” ditamai șef la „Intervenție rapidă” (DPIR) fără să-l recomande nici măcar elementara…
7 comentarii
25 de minori au dispărut

ATENȚIE: Dacă uiți să-ți prelungești PERMISUL de ARMĂ, intră POLIȚIA peste tine! Doi arădeni s-au ales cu dosar penal

  [COMUNICAT DE PRESĂ – IPJ Arad] ARME ȘI MUNIȚIE DEȚINUTE ILEGAL LA DOMICILIILE A DOI ARĂDENI  Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat ieri, doi bărbați care dețineau arme și muniție având permisul de armă expirat. Polițiștii au depistat ieri, pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu, la domiciliul unui bărbat de 42 de ani, o armă de tir cu aer comprimat deținută ilegal, iar pe raza localității Lipova, la domiciliul unui bărbat de 47 de ani, trei arme de vânătoare și 8 cartușe cal. 308WIN, cu capsa nepercutată, deținute ilegal. Armele și muniția au fost indisponibilizate…
0
Revolut
Wise
GLR Car Wash
GLR Car Wash
Revolut
Secret Link