Tânăr de 19 ani, electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon de marfă în gara Ghioroc. Prietenii lui au filmat întreaga scenă

tânăr de 19 ani
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

În cursul nopții trecute în stația Ghioroc, un tânăr de 19 ani a ajuns la spital cu arsuri pe mai mult de 50% din suprafața corpului după ce s-a urcat pe un vagon de marfă și a fost electrocutat. Tânărul, deși însoțit de un grup de prieteni, nu a fost oprit de niciunul dintre aceștia să nu urce pe vagon, din contră prietenii care îl însoțeau au filmat actul de inconștientă extremă surprinzând inclusiv momentul fatal în care tânărul este electrocutat!


Atenție! IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL – TÂNĂR ELECTROCUTAT ÎN GARA GHIOROC, FILMAT DE PRIETENI!
 (sursa video – facebook CFR Infrastructură)

ISU ARAD: În data de 01 august 2024, în jurul orei 03:40, echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad a intervenit în sprijinul echipajului medical al Serviciului de Ambulanță Județean Arad, pentru acordarea primului ajutor unui tânăr în vârstă de 19 ani, electrocutat la firele de înaltă tensiune de pe un vagon de tren din apropierea localității Ghioroc.

La sosirea echipajului medical SMURD, victima era conștientă, însă prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare, toracelui și abdomenului.

În urma evaluării medicale, tânărul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Arad pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.


CFR Infrastructură trage un semnal de alarmă printr-o postare pe facebook:

„ În ciuda numeroaselor avertismente transmise, dar și a campaniilor publice de conștientizare a pericolului pe care îl reprezintă nerespectarea unor reguli și norme de conduită în incinta stațiilor CF, a triajelor și în zonele adiacente, mulți tineri inconștienți încă își pun viața în pericol!
Deși în ultimii ani s-a redus numărul persoanelor electrocutate în stațiile de cale ferată, după ce s-au urcat pe vagoanele de tren, o nouă tragedie s-a petrecut chiar în cursul nopții trecute în stația Ghioroc, unde un tânăr teribilist, în vârstă de 19 de ani, s-a urcat pe un vagon de marfă și a fost electrocutat. Tânărul, deși însoțit de un grup de prieteni, nu a fost oprit de niciunul dintre aceștia să nu urce pe vagon, din contră prietenii care îl însoțeau au filmat actul de inconștientă extremă surprinzând inclusiv momentul fatal în care tânărul este electrocutat!
Echipajul SMURD a fost solicitat să intervină pentru a acorda primul ajutor, tânărul fiind transportat la unitatea medicală, cu arsuri pe aproximativ 70% din corp!
ATENȚIE – teribilismul și inconștiența te pot ucide!
Tensiunea în linia de contact este de 27.000 V, iar ARCUL ELECTRIC FORMAT este FATAL!
Cablul sub tensiune creează un câmp electric care este periculos la distanţe mici. Un om care se apropie de cablu, urcându-se pe vagon sau pe locomotivă, devine un fel de paratrăsnet. Fiind neutru din punct de vedere electric are loc o străpungere a aerului şi o descărcare electrică, formându-se astfel un arc electric la o distanță mai mică de 1.5 metri de linia de contact!

STATISTICA accidentelor prin electrocutare din ultimii 10 ani:

→ 2014 – 2020: 60 de cazuri de persoane electrocutate în zonele feroviare
→ 2021 – 2023: 27 de cazuri de persoane electrocutate în zonele feroviare
→ 2024 (ianuarie – august) – 3 cazuri de persoane electrocutate

Categorie: Știri, Recomandări
Etichete: electrocutat
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Departamente și facultăți noi la UVT
Articolul următor
[ACTUALIZARE 6] Traficanții au ciripit unde au mai ascuns droguri prin Arad

1 comentariu. Leave new

  • La 19 ani tu încă ești inconștient?
    Drogurile,anturajul,banii de la parinti sau educația proasta……distruge copii!
    Sanatate inconștientului!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…

Guvernul Luca Niculescu cere azi votul de învestitură în Parlament

0
Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu vine astăzi în Parlament pentru votul de învestitură. AUR și USR au anunțat că nu vor susține guvernul, în timp ce PNL și UDMR au semnat acorduri cu premierul desemnat.  Ședința plenului reunit al Parlamentului în care se va supune la vot învestirea noului executiv începe la ora 14:00. Guvernul Luca Niculescu are nevoie de 233 de voturi pentru învestire. Guvernul propus de premierul Luca Niculescu este „hibrid”. Din cei 18 miniștri, 11 sunt de la PSD, iar ceilalți șapte sunt independenți. Prim-ministru – Luca Niculescu; Viceprim-ministru și ministrul de Interne – Marian…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Repetiții pentru concertul simfonic „Dincolo de baghetă”

0
Repetițiile pentru concertul simfonic „Dincolo de baghetă”, programat pe 22 octombrie 2026 la Filarmonica Arad, se desfășoară în aceste zile într-o atmosferă de intensă concentrare și responsabilitate colectivă. Dacă doriți să-i răsplătiți pe artiștii filarmonicii pentru efortul lor, mergeți, joi, la Filarmonică.  Am avut curiozitatea cum se desfășoară repetițiile, astfel că în dimineața de marți, 20 octombrie, ne-am așezat în ultimul rând, în sala goală. Prima senzație a fost una de intimitate neașteptată, căutând înțelesul tăcerii dinaintea primului acord și culminând cu sunetul care pare să fi apărut dintr-o singură minte. Fără un dirijor în fața ansamblului, repetițiile au mizat…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

1 comentariu
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor Brandy vrea să participe în reimaginarea ,,I Know What You Did Last Summer” Apasă aici pentru a citi
Secret Link