Teatrul Național din Timișoara lansează programul LABORATOR DE TEATRU

teatrul național din timișoara lansează
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Teatrul Național din Timișoara lansează programul LABORATOR DE TEATRU în cadrul căruia, pe durata lunii iunie a acestui an, oferă ocazia publicului larg, dar și celor care doresc să înceapă o carieră în domeniul teatral, să fie mai aproape de această artă fascinantă și de viața cu zi cu zi a Naționalului.


Programul este adiacent spectacolelor lunii iunie și se dezvoltă pe trei direcții:

TREZIRE – repetiție generală cu public,

ÎN SCENĂ – examene cu public și, nu în ultimul rând,

PRIMUL PAS PE SCENĂ – întâlniri cu profesori de teatru, membri ai trupei de actori a Naționalului timișorean.


Program luna iunie:

Teatrul Național din Timișoara lansează programul LABORATOR DE TEATRU


Astfel, miercuri, 5 iunie, de la ora 12 și miercuri, 12 iunie, de la ora 19, la Studio UȚU va avea loc examenul de disertație al anului II Master al Facultății de Muzică și Teatru, cu spectacolul OPT FEMEI de Robert Thomas, traducerea Ioana Ștef, în regia conf. univ. dr. Ada Hausvater.

Spectacolul – o celebră comedie cu tentă polițistă – oferă partituri savuroase foarte tinerilor actori Laura Gîrbovan, Maria Leca, Korina Troća, Giorgiana Rancov, Larisa Belcea, Maria Gagea, Jacqueline Kohl și Darie Doklean.

Spectacolul – examen face parte din programul ÎN SCENĂ, o inițiativă a Teatrului Național din Timișoara de a deschide drumuri viitorilor actori, studenți și absolvenți ai departamentului de arta actorului din cadrul Facultății de Muzică și Teatru.

Accesul la spectacole este gratuit, în limita locurilor disponibile, și se face nominal, pe bază de înscriere la adresa de e-mail office@tntm.ro, cu textul EXAMEN, urmat de data examenului și de numărul de locuri solicitat.

Teatrul Național din Timișoara lansează programul LABORATOR DE TEATRU


În continuare, așa cum am anunțat deja, vineri, 14 iunie, de la ora 19, la Sala Mare, Teatrul Național din Timișoara oferă publicului ocazia unică de a participa la o repetiție generală pentru spectacolul TREZIRE, semnat de celebrul regizor și actor italian Pippo Delbono, spectacol a cărui premieră timișoreană va avea loc în luna decembrie.

Teatrul Național, în calitate de coproducător, va găzdui pe scena sa, între 8 și 14 iunie, o serie de repetiții, ultima dintre ele deschizând publicului larg poarta către universul fascinant al acestui artist unic.



În spiritul participării publicului la repetiția deschisă, alături de Pippo Delbono și compania sa de teatru, accesul spectatorilor este gratuit, făcându-se în baza înscrierii nominale la adresa de e-mail office@tntm.ro, cu textul PIPPO DELBONO, urmat de numărul de locuri solicitat.

Spectacolul TREZIRE / IL RISVEGLIO de Pippo Delbono este o coproducție Emilia Romagna Teatro ERT / Teatro Nazionale, în calitate de producător executiv și Teatro Stabile din Bolzano, Teatro Metastasio din Prato, Théâtre de Liège, Sibiu International Theatre Festival / Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Institutul Italian de Cultură din București, TPE – Teatro Piemonte Europa/Festival delle Colline Torinesi și Théâtre Gymnase-Bernardines din Marsilia, în calitate de coproducători, în colaborare cu Centro Servizi Culturali Santa Chiara, Trento și Le Manège Maubeuge – Scène Nationale.

Nu în ultimul rând, proiectul PRIMUL PAS PE SCENĂ este o inițiativă realizată în cadrul parteneriatului dintre Teatrul Național și Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest. Proiectul propune absolvenților de liceu și celor interesați de a urma o carieră teatrală, o serie de zece întâlniri cu actori de calibru ai Teatrului Național care și-au asumat pregătirea viitoarelor generații de actori, în calitate de cadre didactice ale Facultății de Muzică și Teatru.

Înscrierile au fost lansate de Facultatea de Muzică și Teatru, urmând ca în fiecare sâmbătă din luna iunie, viitorii candidați la secția de actorie a FMT să intre în contact cu specificul educației artistice și cu perspectivele unei cariere în teatru.

 

Biroul de presă al TNTm


 

Categorie: Timiș
Etichete: Teatrul Național din Timișoara
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
Romanian Design Week la UVT. Eveniment expozițional lansat de Facultatea de Arte și Design în cadrul ediției naționale RDW 2024
Articolul următor
Seară Brahms, sub bagheta maestrului Gabriel Bebeșelea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
Salon Marem
DE LA ACELAȘI AUTOR

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…

Manchester City – PSG: 2-4 | Show total pe Etihad

0
Manchester City PSG 2-4 este scorul care a încheiat, pe Etihad Stadium, unul dintre cele mai disputate meciuri ale etapei a doua din faza ligii UEFA Champions League, în seara de 14 octombrie 2026. Campioana en-titre a competiției a condus cu 3-0 încă din prima repriză, iar revenirea parțială a gazdelor, prin golurile lui Erling Haaland, nu a mai schimbat soarta unui meci în care parizienii au dominat clar fazele decisive. Cuprins 1. Rezultatul central: Manchester City – PSG 2-4 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și contextul 5.…

Festival de Vin la ARED Active Park | Seara de 24 octombrie – dedicată vinului și muzicii live 

0
Toamna aduce la ARED Active Park o nouă ocazie de a ne bucura împreună de vinuri alese, muzică live și o atmosferă de festival! | 24 octombrie 2026 | 17:00–22:00 | ARED Active Park, Arad Pe 24 octombrie, vă invităm la Festivalul de Vin, un eveniment dedicat iubitorilor de vin, gastronomiei și momentelor petrecute alături de familie și prieteni. Producători locali și comercianți de vin vor aduce o selecție de vinuri, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi arome și povești din lumea vinului.  Muzică live – atmosfera serii va fi întreținută de Mario Band, alături de o a doua trupă,…

20 de căsuțe pentru pisicile comunitare au fost amplasate în municipiu | Bibarț: „Ne dorim ca această inițiativă să continue să se dezvolte”

1 comentariu
20 de căsuțe pentru pisicile comunitare, amplasate în Arad. Inițiativa municipalității stârnește tot mai mult interes. Inițiativa Primăriei Municipiului Arad privind amplasarea căsuțelor pentru pisicile comunitare se bucură de interes din partea asociațiilor de proprietari. Până în prezent, în municipiu au fost amplasate 16 căsuțe, iar alte patru au fost instalate astăzi, ca urmare a solicitărilor primite. Rezultatele înregistrate confirmă interesul comunității pentru această inițiativă și implicarea asociațiilor de proprietari în identificarea unor soluții responsabile pentru gestionarea prezenței pisicilor comunitare în zonele rezidențiale. Programul este derulat de Primăria Municipiului Arad, prin Recons, în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad,…
veterinar arad
Articolul următor [ACTUALIZARE 5] Darius „Urâtu” și Kanczi Iulian se-ntorc la „5 Colțuri”. Cei doi au fost condamnați pentru trafic de droguri la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza unui acord de recunoaștere Apasă aici pentru a citi
Secret Link