UAV aduce la Arad dezbaterea internațională despre drept și tehnologie

UAV aduce la Arad dezbaterea internațională despre drept și tehnologie
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

În perioada 13 -14 noiembrie 2026, Sala Marii Uniri va găzdui cea de-a VIII-a ediție a conferinței „Law in the Era of Advanced Technologies: Present and Prospects” (LEAT), un eveniment dedicat relației dintre drept și noile tehnologii, cu accent asupra implicațiilor juridice și sociale ale transformărilor digitale.

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad se numără printre coorganizatorii conferinței, prin Facultatea de Științe Umaniste și Sociale și Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, alături de universități, instituții de cercetare și organizații profesionale din România și din străinătate.

Conferința propune o serie de teme care depășesc granițele dezbaterii juridice și aduc în discuție probleme de interes pentru întreaga societate. Dezvoltarea tehnologiilor avansate, adaptarea cadrului legislativ, responsabilitatea instituțiilor, educația și siguranța publică sunt subiecte care necesită o abordare interdisciplinară și un dialog constant între specialiști și comunitate.

„Într-o societate aflată într-o continuă transformare, universitatea are datoria de a participa activ la dezbaterile care privesc viitorul comunității. Evoluția tehnologiilor avansate aduce oportunități importante, dar și provocări pentru sistemul juridic, educație și instituțiile publice. Conferința LEAT reunește cercetători și specialiști din mai multe țări. Universitatea «Aurel Vlaicu» aduce la Arad dezbaterea internațională despre drept și tehnologie. Ne dorim ca prin astfel de inițiative Aradul să fie prezent pe harta evenimentelor academice de anvergură, iar Universitatea «Aurel Vlaicu» să contribuie la formarea unei culturi a dialogului, responsabilității și respectului față de valorile unei societăți democratice”, a declarat dr. habil. Ramona Lile, Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

O componentă importantă a evenimentului o reprezintă valorificarea rezultatelor științifice. Studiile prezentate în cadrul conferinței vor fi publicate în International Journal of Legal and Social Order, revistă indexată în mai multe baze de date internaționale, oferind cercetătorilor posibilitatea de a-și face cunoscute contribuțiile în mediul academic internațional.

Temele conferinței se înscriu în direcțiile Agendei de dezvoltare durabilă 2030, în special în Obiectivul 4, „Educație de calitate”, și Obiectivul 16, „Pace, justiție și instituții eficiente”. Sunt două direcții esențiale pentru construirea unei societăți în care educația, accesul la justiție și funcționarea eficientă a instituțiilor reprezintă repere fundamentale.

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „Siguranța publică și nevoia unui capital social ridicat”, finanțat de Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad și Centrul de Cercetare în Drept SARA.

Participarea la conferință și publicarea articolelor sunt gratuite.


Coorganizatorii au pregătit și un moment în care vor fi prezentate cărți semnate/coordonate de cadre didactice din țară și străinătate. Pentru această ediție a conferință au fost selectate următoarele:

  • „Pace, drepturi, religii și dialog”. Editura Luigi Pelligrini, Italia, 2026, ediție în limbile: română, italiană, engleză, ISBN 979-12-205-0481-2, ISSN 1970-5301. Coeditori: Maria d Arienzo, Simion Belea, Elena-Ana Iancu. Carte apărută în contextul Jubileului Operatorilor de Justiție.
  • „Cooperare internațională și dialog între generații”. Editura Luigi Pelligrini, ISSN 1970-5301, ISBN 979-12-205-0473-7 Italia, 2025, ediție în limbile: română, engleză, italiană. Coeditori: Maria d Arienzo, Elena-Ana Iancu, Simion Belea. Carte apărută în contextul Jubileului Operatorilor de Justiție.
  • „Violența domestică. Abordări juridice, sociologice si psihologice”. Autori: Petre Buneci, Bogdan Buneci. Editura Universul Juridic, București, 2026.

În prima zi lucrările se vor desfășura în Sala Marii Uniri a Consiliului Județean într-o secțiune plenară, moderată de prof.univ.dr.habil. Elena-Ana Iancu titulară în Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, profesor asociat la Universitatea Agora din Oradea și membru în Academia de Științe Juridice din România, cu următoarele lucrări invitate:

  • 10.20-10.40: „Religious Pluralism and Artificial Intelligence in the European Union: Legal Perspectives.” Professor PhD. Maria D’ARIENZO, „Universita di Napoli Federico II, Italy. 57-3584
  • 10.40-11.00: „Towards a right to participation in EU algorithmic governance: A human rights-based approach”. Professor PhD. Paolo de STEFANI, Centrul di Ateneo per i Diritti Umani „Antonio Papisca”, Università degli Studi di Padova, Italy „The United Nations Convention against Cybercrime and Its Potential Implications for Turkish Law”. Assoc. Prof. Dr. Selman DURSUN, Faculty of Law, Istanbul University, Türkiye.
  • 11.20-11.40: „Security Challanges at the Black Sea”. Associate Professor PhD. Eduard SIMION, University of Oradea, Romania.
  • 11.40-12.00: „Legal Argumentation in Criminal Proceedings”. Professor PhD. Petre BUNECI, Ecological University of Bucharest, Faculty of Law, Romania.
  • 12.00-12.20: „The Witness in Criminal Proceedings”. Associate Professor PhD. Bogdan BUNECI, Ecological University of Bucharest, Faculty of Law, Romania.
  • 12.20-12.40: „The Judge versus the Algorithm: a Consequentialist Justification for the Binding Nature of Judicial Precedent”. Author: Substitute Judge at the Provincial Court of Las Palmas, Director of the Department of Fundamental Legal Sciences, Full Professor PhD. Laura MIRAUT MARTIN, Faculty of Law, University of Las Palmas de Gran Canaria, Spain
  • 12.40-13.00: „Ill-treatment of a minor, art. 197 Criminal Code”. Associate Professor PhD. Cristian Dumitru MIHEȘ, Dean of the Faculty of Law, University of Oradea, Romania
  • 13.00-13.20: „Sanctions in Hungarian Criminal Law in the Era of Advanced Technologies”. Professor PhD. Sándor MADAI, Faculty of Law, University of Debrecen, Hungary.
  • 13.20-13.40: „Beyond Borders, Beyond Constitutions – European Constitutionalism in the Age of Artificial Intelligence”. Author: Alina Angela M.J. MANOLESCU Associate professor PhD. Prof. Agora University of Oradea, affiliate Universita’ degli studi della Campania „Luigi Vanvitelli”, Doctoral School in „Scienze giuridiche e sociali per l’innovazione”.
  • 13.40-14.00: „New National and European Legislative Aspects Regarding Digital Identity”. Author: Associate professor PhD. Iulia BOGHIRNEA, Faculty of Economic Sciences and Law, National University of Science and Technology POLITEHNICA Bucharest, Romania
  • 14:00-15.00: Exhibition of partners – simulating specific activities – Police Inspectorate of Arad County, Forensic Service – simulation of forensic activities Coordinator: Claudiu-Dănuț CIOCHINĂ, Chief police Commissioner, Police Inspectorate of Arad County, The Head of the Forensic Service, Student PhD. (in Law), „Dunărea de Jos” University of Galați, Faculty of Law and Administrative Sciences, Doctoral School of Social and Human Sciences. ORCID ID: https://orcid.org/0009-0006-0584-5784 – Aurel Vlaicu” University of Arad through the Center of Research, Development and Innovation in Psychology- simulating specific activities with the polygraph and other technologies.
      1. Applied Session: Demonstrative Use of the Polygraph in Behavioral Assessment/ Coordinator: Prof.PhD. ing. Dana RAD https://orcid.org/0000-0001-6754-3585 Assist. Prof. PhD. Gavril RAD

    2. Applied Session: Eeg-Based Demonstration of Brain Mapping in Psychological Research. Coordinator:       Professor PhD. eng. Dana RAD, Assist. Professor PhD. Gavril RAD https://orcid.org/0000-0002-5270-2309

În cea de-a doua zi a conferinței, lucrările vor fi prezentate online, grupate în două săli de conferință care vor reuni echipele de cercetare care au participat la realizarea studiilor de cercetare.

Coorganizatori sunt: Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad prin Facultatea de Științe Umaniste și Sociale și Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială (Romania); Universitatea din Napoli „Federico II” – Departamentul de Drept (Italia); Universitatea din Debrecen, Facultatea de Drept (Ungaria); Academia Română de Științe Juridice (Romania); Centrul de Cercetare în Drept SARA (Oradea, România); Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad (România).

Parteneri: Baroul Arad; Inspectoratul de Poliție Județean Arad; Centro Studi di Fiscalità e Finanza Internazionale (Italia); Uniunea Juriștilor din România; Asociația Română de Criminalistică; Asociația Română de Științe Penale; Asociația Avocaților Penaliști din România; Asociația EMERA din Arad; Psychological Profiler Academy.

În programul conferinței se va lansa cartea International Judicial Cooperation for the Safequarding of Cultural Heritage. The Expert in the Heritage of Humanity, Dr. Ernest Oberländer – Târnoveanu la 75 de ani, fost director general al Muzeului National de Istorie a Romaniei, București. Editura Mega, Cluj -Napoca, 2026. Coordonator Professor PhD. Augustin LAZĂR. Prezintă Professor PhD. Maria d’Arienzo, „Universita di Napoli Federico II, Italy. Cuvânt de lansare Dr. Ernest Oberländer – Târnoveanu.UAV aduce la Arad dezbaterea internațională despre drept și tehnologie


Sursa: UAV



 

Categorie: Comunicate de presă
Etichete: dezbatere internațională despre drept și tehnologie, stiri arad
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
GALERIE FOTO Asociația INCORDEN a dublat numărul elevilor beneficiari prin proiectul educațional „Construcții cu bun simț pentru mediu”
Articolul următor
Semnal de alarmă privind obezitatea la copii | UVT lansează un proiect pilot de prevenție: evaluarea compoziției corporale la preșcolarii și școlarii din municipiul Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

taxe info
ULTIMELE ȘTIRI

VIDEO TIR plin cu țigări de contrabandă, oprit la Nădlac într-o acțiune de prindere în flagrant organizată de polițiștii de la SICE

0
Captură importantă de țigări de contrabandă în vestul țării într-o acțiune de prindere în flagrant organizată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad, împreună cu cei ai Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac. Aproximativ patru milioane de țigarete netimbrate, transportate în baxuri, au fost descoperite de polițiști într-un tir oprit în trafic, în apropierea frontierei de la Nădlac, miercuri seara. Șoferul, un bărbat din județul Suceava, a fost prins în flagrant și dus la audieri. „La data de 11 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Sectorului Poliției de Frontieră…

Șeful împuternicit al Poliției Municipiului Arad, Marius Oancea – declarat inapt la testarea psihologică la concursul pentru ocuparea funcției

1 comentariu
În această perioadă, la nivelul Ministerului de Interne sunt programate o serie de concursuri pentru ocuparea unor funcții vacante, în special funcții de conducere. La nivelul IPJ Arad sunt vizate de concursuri mai multe funcții: cea de șef al Poliției Municipiului, șef Serviciu Investigații Criminale, șef Serviciu Cazier Judiciar Statistică și Evidențe Operative, respectiv Șef Birou I  la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului  și Șef Secția 9 Poliție Rurală Sebiș. Până în acest moment, în cadrul acestor concursuri a fost susținută doar proba testării psihologice, în funcție de care candidatul va putea participa și la proba interviului. Pentru funcția de…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Furt la Sintea Mare, scandal la locul de muncă al fostei concubine, prins în trafic deși avea dreptul de a conduce suspendat, 200 de participanți la trafic amendați

0
Reținut pentru furt calificat Polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost sesizați despre faptul că, în seara de 1 noiembrie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns într-un imobil din Sintea Mare, de unde ar fi sustras 2.500 de lei. În urma investigațiilor efectuate de polițiști a fost identificat un bărbat de 37 de ani, din localitate, care în baza probatoriului administrat a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și luării tuturor măsurilor legale. Ordin de protecție provizoriu La data de 9 noiembrie a.c., polițitștii…

VIDEO Incendiu la un service auto din Pecica | Au ars 5 autoturisme, iar hala de 600 de metri pătrați a fost distrusă

0
Un incendiu violent a izbucnit marți seara la o hală din Pecica, spațiu în care funcționează un service auto. Flăcările se manifestă prin ardere generalizată, pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, iar în interiorul halei se află mai multe autoturisme.  „La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul pompierilor militari au intervenit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Pecica. Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul halei în care se află autoturisme, pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați.…

Creștere a cazurilor de afecțiuni respiratorii, la Spitalul Județean | Recomandările medicilor

0
În ultima săptămână s-au prezentat la spital 93 de pacienți cu simptomatologie specifică afecțiunilor respiratorii de sezon. Medicii avertizează că numărul afecțiunilor respiratorii de sezon este în creștere, afectând într-o proporție semnificativă copiii. Medicii de medicină de urgență împreună cu medici pneumologi, pediatri și de boli infecțioase au efectuat investigațiile medicale în regim de urgență, 53 dintre pacienți fiind diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare (viroze respiratorii, faringită, laringită, sinuzită…), 38 cu pneumonii și doi cu gripă. De asemenea, 41 dintre pacienții diagnosticați cu diferite afecțiuni respiratorii – din care 32 minori – au necesitat administrarea tratamentului sub…

VIDEO Un nou act de violență gratuită | Trei tineri de 19, 17 și 14 ani au fost reținuți de Poliție după ce au snopit în bătaie doi bărbați în halta Secusigiu

1 comentariu
Trei tineri din județul Arad,  de 19, 17 și 14 ani, sunt cercetați penal, iar doi dintre ei au fost reținuți de polițiști, după ce ar fi agresat fizic doi bărbați în halta CFR din Secusigiu. Incidentul a avut loc luni seară, în jurul orei 19:00, agresorii fiind identificați rapid de către agenții Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad. În cauză a fost deschis un dosar penal sub supravegherea procurorului de caz pentru a se stabili cu exactitate dinamica evenimentelor. IPJ Arad: REȚINUȚI PENTRU LOVIRE La data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii Serviciului Județean de Poliție…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

Semnal de alarmă privind obezitatea la copii | UVT lansează un proiect pilot de prevenție: evaluarea compoziției corporale la preșcolarii și școlarii din municipiul Timișoara

0
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională. UVT răspunde printr-un studiu pilot în școli” „Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național de Sănătate Publică, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Sănătate Publică, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene, a realizat evaluarea stării de nutriție a copiilor din ciclul primar (6-10 ani). În România prevalența supraponderalității (incluzând și obezitatea) la copiii de 7 ani este de 27,5%, iar la copiii de 8 ani este de 32%, conform acestui studiu. Comparativ cu datele înregistrate în celelalte țări UE, România se situează la…

GALERIE FOTO Asociația INCORDEN a dublat numărul elevilor beneficiari prin proiectul educațional „Construcții cu bun simț pentru mediu”

0
Asociația INCORDEN a dublat numărul elevilor beneficiari prin proiectul educațional „Construcții cu bun simț pentru mediu”, derulat în județul Arad cu sprijinul Fondului Științescu. Cum construim un oraș sustenabil? Ce legătură există între construcții, tehnologie și protecția mediului? Elevii din județul Arad au descoperit răspunsurile prin activitățile proiectului educațional „Construcții cu bun simț pentru mediu”, implementat de Asociația INCORDEN în perioada aprilie–octombrie 2026. Proiectul a urmărit apropierea elevilor de gimnaziu de domeniile construcțiilor, ingineriei și protecției mediului, prin activități practice integrate în conceptul STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică). Atelierele au avut două componente. În prima, elevii au experimentat…

Ioan Slavici în memoria comunității | Evocare literar-istorică și premieră editorială la Șiria

0
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Arad, în parteneriat cu Primăria Comunei Șiria, organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 12:00, la Casa de Cultură „Ioan Slavici” din Șiria, proiectul cultural „Ioan Slavici în memoria comunității”, dedicat evocării vieții și operei unuia dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române. Evenimentul, organizat chiar în localitatea natală a scriitorului, își propune să readucă în atenția comunității personalitatea complexă a lui Ioan Slavici, scriitor, jurnalist, pedagog și om de cultură, valorificând atât dimensiunea literară a operei sale, cât și contribuția sa la viața intelectuală și…

GALERIE FOTO Anul viitor bem cu Ando! Consiliul Județean Arad declară 2027 „Anul Vinului Arădean – Podgoria Miniș-Măderat”, cu un program de 59 de evenimente

0
Consiliul Județean Arad declară 2027 „Anul Vinului Arădean – Podgoria Miniș-Măderat”, cu un program de 59 de evenimente  Consiliul Județean Arad a lansat marți, 10 noiembrie, la Secția de Artă a Complexului Muzeal Arad, conceptul „Anul Vinului Arădean 2027 – Podgoria Miniș-Măderat”, o inițiativă amplă de promovare a uneia dintre cele mai valoroase regiuni viticole ale României. Programul reunește 59 de evenimente și acțiuni punctuale, desfășurate pe parcursul anului 2027, prin care administrația județeană își propune să susțină producătorii locali, să dezvolte turismul viticol, să valorifice patrimoniul cultural și gastronomic, să consolideze relațiile economice și instituționale cu parteneri din țară…

Vineri 13, fără frică de ghinion | Clandestin Cinema organizează seară de film și DJ set la Habitat B1

0
Vineri, 13 noiembrie, Clandestin Cinema invită publicul la o seară dedicată misterului și atmosferei specifice uneia dintre cele mai superstițioase zile din calendar. Evenimentul va avea loc la Habitat B1, pe strada Hector nr. 1, începând cu ora 20:00. Programul serii include o proiecție de film, urmată de un DJ set susținut de Silktrick, un selector stabilit în București, pasionat de curiozități muzicale și de juxtapoziții îndrăznețe. În orașul său natal, îl poți găsi la pupitru în Expirat, ca rezident, sau, ocazional, în locuri mai intime ca Baraka sau Urbanist. Nu stăm pe sec. Primii 15 cinefili se încălzesc la un…

VIDEO Jackson Bazar Arad trece la nivelul următor | De la piața din 1994 la retailul viitorului

0
Jackson Bazar Arad redefinește viitorul retailului regional printr-o identitate vizuală modernă în alb și roșu și o transformare arhitecturală completă. „Începând de anul viitor, etapizat, facem o rebrenduire și modernizăm  vizual peisajul” – conform administratorilor societății.  O istorie de peste trei decenii se transformă într-un proiect comercial ultra-modern. Complexul din Strada Feleacului trece printr-un proces radical de rebranding și reconfigurare arhitecturală, devenind un pilon economic regional adaptat standardelor europene. Fondat în anul 1994 sub denumirea istorică de Expo Market Jackson, centrul comercial reprezintă unul dintre reperele incontestabile ale pieței din vestul României. Generații întregi de arădeni — clienți și comercianți…
Krak
Articolul următor Semnal de alarmă privind obezitatea la copii | UVT lansează un proiect pilot de prevenție: evaluarea compoziției corporale la preșcolarii și școlarii din municipiul Timișoara Apasă aici pentru a citi
Secret Link