Turneul „The End of the Road” marchează sfârșitul trupei Kiss, care își va încheia activitatea după 50 de ani de muzică, scrie Agerpress.
Ultimul concert al trupei se va desfășura în New York, iar spectacolul va fi transmis live și pentru fanii trupei din întreaga lume, prin platforma de streaming PPV.com
Prețul biletelor este de 14 de dolari, adică 69 de lei + taxe. Diferența de fus orar este de o zi, așadar spectacolul va putea fi vizionat din România duminică, 3 decembrie, la ora 3:00 dimineața.
Trupa a ales să aibă ultimul concert la New York fiindcă acolo a fost înființată în 1973
„KISS s-a născut în New York City. Pe Strada 23. În urmă cu jumătate de secol. Va fi un privilegiu şi o onoare pentru noi să încheiem turneul la Madison Square Garden, la 10 străzi şi 50 de ani distanţă de locul în care am început”, spun membrii trupei într-un comunicat, al cărui fragment a fost redat de Agerpress.