Un bărbat de 57 de ani și-a înjunghiat iubita, apoi a amenințat că se aruncă de la etajul opt al unui bloc din Capitală

bloc
Distribuie:

[ACTUALIZARE] ORA 14:40 Negocierile dintre bărbat și polițiști continuă și după mai bine de 14 ore.


Bărbatul și-a înjunghiat iubita dar și pe o prietenă a acesteia, iar după ce a conștientizat fapta comisă a fost cuprins de remușcări decizând să-și ia propria viață.

Poliția ar fi fost sesizată duminică, la miezul nopții, că o femeie ar fi agresată de concubinul său, care i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înțepător. În sprijinul victimei a intervenit o altă femeie, cunoștință a celor doi concubini, care ar fi fost lovită de către bărbat, suferind o plagă la nivelul antebrațului, a transmis Poliția.

Locul unde ar fi avut loc această scenă cumplită a fost un imobil în care se mai aflau și 2 minori, fetița concubinei, în vârstă de 9 ani, și fiul celei de-a doua femei, în vârstă de 14 ani .

Ambele victime, împreună cu cei doi minori, au reușit să părăsească apartamentul și să sune la 112.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 1, care au acordat primul ajutor, până la sosirea echipajelor medicale.

Femeia înjunghiată a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Cea de-a doua victimă a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.

Bărbatul, care are 57 de ani, conform Antena 3, le-a atacat pe cele două femei iar după s-a închis în apartament în urma părăsirii apartamentului de către cele două, a început să amenințe că se aruncă de la etaj.

La fața locului au mai fost și  negociatorii, echipaje ISU şi  Serviciul de ambulanţă.

Cercetările în acest caz au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri-DGPMB.


Sursa: Libertatea


 

Categorie: Național
Etichete: 57 de ani, Bărbat, București Sector 1, înjunghiat iubita
Distribuie:
Articolul anterior
Băiat de 17 ani decedat și alte două victime ușor rănite în urma unui accident în care mașina a intrat într-un stâlp și s-a răsturnat
Articolul următor
Școala de supereroi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

1.liga 3 seria 8 3 large

LIGA 3 | Fotbal mic în Vinerea Mare

Liga 3, seria 8 | Rezultate etapa a 6-a Play-off: FC Bihor – CSC Peciu Nou 1-0 Farcaș 80 Phoenix Buziaș – Politehnica Timișoara 2-3 Grancea 25/penalty, Chistrugă 62 –…