Un cetățean german de 21 de ani a murit electrocutat vineri noaptea în gara din Ghioroc, după ce s-a urcat pe un vagon-cisternă ca să-și facă un selfie. Acesta era venit în vacanță în România

gara ghioroc
Distribuie:

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23.52, a fost solicitat Serviciul de Ambulanță în localitatea Ghioroc, fiind anunțat un incident petrecut în gara din localitate soldat cu electrocutarea unui tânăr,  posibil stop. S-au deplasat două echipaje,  SAJ Șiria și TIM Arad.

Conform surselor noastre, tânărul era cu un grup de prieteni și s-a urcat pe un vagon- cisternă staționat în gară ca să-și facă un selfie, producându-se astfel un arc electric. În ciuda eforturilor celor de la ambulanță, acesta nu a mai putut fi resuscitat.

Victima a fost identificată ca fiind un cetățean german, în vârstă de 21 de ani,  venit în vacanță în România.


COMUNICAT IPJ Arad:

La data de 14 august a.c., în jurul orei 23.52, polițiștii Serviciului Județean de Poliţie Transporturi Arad au fost sesizați despre o persoană, posibil electrocutată, în gara Ghioroc.

Cu ocazia cercetării la fața locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 21 de ani, cetățean german.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor de urmare.

Biroul de presă al IPJ Arad


 

Categorie: Știri
Etichete: cetatean german, electrocutat, gara din Ghioroc
Distribuie:
Articolul anterior
Aproape 8.500 de divorțuri în Arad până în mai 2023. Eurostat: căsătoriile durează în medie 14,5 ani în România
Articolul următor
[AVANCRONICĂ] În fotbalul mic, ai, n-ai mingea, tragi la poartă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie