Un fost polițist arădean trimis în judecată pentru fals în dosare pe care le instrumenta

un fost polițist arădean trimis
Ared
Distribuie:

Poliţistul a falsificat documente din dosarele penale pe care le instrumenta, astfel încât să reiasă că a înştiinţat victimele unor infracţiuni de loviri şi alte violenţe şi distrugere cu privire la termenul în care pot depune plângere împotriva agresorilor. În realitate, poliţistul nu a făcut acest lucru şi a aşteptat împlinirea termenului pentru a le propune procurorilor clasarea dosarelor. Procurorii au avut unele suspiciuni legate de felul în care poliţistul şi-a făcut treaba şi au contactat victimele, care au spus că nu ştiau că trebuie să facă sesizare pentru ca agresorii să fie cercetaţi penal. La începutul lunii iunie polițistul (de fapt, fostul polițist întrucât s-a pensionat între timp) a fost trimis în judecată. 


Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 04.06.2024, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.V.I., organ de cercetare penală la data săvârşirii faptelor – cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (6 acte materiale), faptă prev. de art. 321 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal şi uz de fals în formă continuată (3 acte materiale), faptă prev. de art. 323 din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal,

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că:

Inculpatul F.V.I., în calitate de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, având în cercetare 3 dosare penale, înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, în cursul lunii mai 2022, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit trei procese-verbale în care a consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că s-a deplasat la domiciliul unei persoane vătămate ori că a luat legătura cu celelalte două, ocazii cu care le-a adus la cunoştinţă că au dreptul de a depune plângere prealabilă în termen de 3 luni de când au aflat despre săvârşirea infracţiunii, pe care ulterior le-a antedatat pentru a crea aparenţa legalităţii întocmirii acestora, după care a întocmit trei referate cu propunere de clasare în care, de asemenea, a consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului, reiterând aspectele nereale atestate în cele trei procese-verbale, toate aceste înscrisuri fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, împreună cu cele trei dosare penale, cu propunerea de clasare a cauzei.

Facem precizarea că trimiterea în judecată nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.


 

Categorie: Știri
Etichete: Chisineu Cris, fals intelectual, politist, trimitere în judecată, uz de fals
Distribuie:
Articolul anterior
Încep probele de la BACALAUREAT 2024
Articolul următor
Mașină de colectare a deșeurilor aparținând RETIM, răsturnată într-o curbă la Semlac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…

Actualizare 1 Pacienții de la Psihiatria de pe „Cicio-Pop” – mutați din cauza ploșnițelor care au invadat clădirea

0
Spitalul Județean Arad confirmă suspendarea activității medicale la Secția de Psihiatrie de pe str. Ștefan Cicio-Pop și transferul pacienților în alte unități medicale de profil. Conform reprezentanților Spitalului Județean Arad, suspendarea activității se aplică în perioada 4-9 septembrie în vederea efectuării unor lucrări de reparații și igienizare, precum și a procedurilor de dezinsecție și dezinfecție în toate spațiile medicale. Se vor repara și zugrăvi pereții și tavanele și se va interveni la pardoseală, atât în spațiile medicale, cât și pe holuri. Începând din data de 10 septembrie activitatea medicală va fi reluată, însă vor continua lucrările de reparații și igienizare…

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad anunță noi numere de telefon pentru cititori

0
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad pune la dispoziția cititorilor noi numere de telefon pentru contactarea secțiilor bibliotecii, inclusiv pentru prelungirea perioadei de împrumut a cărților.  Cititorii pot solicita prelungirea perioadei de împrumut contactând direct secția la care au fost împrumutate cărțile:   Secția Împrumut Carte pentru Copii: 0787 667 392;  Secția Împrumut Carte pentru Adulți: 0787 331 362; Secția de Arte: 0787 342 627. Prin aceste noi numere de telefon, Biblioteca arădeană își dorește să fie mai aproape de cititori și să le ofere un acces cât mai simplu și rapid la serviciile sale. Prelungirea perioadei de împrumut se realizează…

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…
GLR Car Wash
DE LA ACELAȘI AUTOR

Percheziții DNA la ANAF Timișoara

0
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat, miercuri, percheziții la sediul Administrației Finanțelor Publice Timișoara, într-un dosar care ar viza posibile fapte de corupție. Au fost verificate mai multe birouri ale Inspecției Fiscale și au fost ridicat mai multe documente. Potrivit informațiilor publicate de presa locală, o persoană a fost ridicată de procurori și transportată la București pentru audieri. Operațiunea ar fi fost coordonată de echipe ale DNA venite din Capitală. Surse din ANAF,  citate de DNews24, declară că persoana vizată ar fi Dacian Ion Crainic, fost director al Oficiului Județean de Poștă Timiș și fost manager al Spitalului de Psihiatrie…

Noi reguli pentru mediul online | Unele categorii de creatori de conținut trebuie să notifice CNA | Termenul limită pentru notificare este la sfârșitul lunii noiembrie

0
CNA a anunțat miercuri, 2 septembrie, noile reguli pentru mediul online. Noile reglementări sunt cuprinse în Decizia CNA nr. 116/2026 care a fost publicată în Monitorul Oficial. Cea mai importantă modificare include notificarea CNA de către serviciile media audiovizuale, definite diferit de vlogerii care își încarcă conținutul pe diferite platforme. Există 5 criterii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca un canal să devină serviciu media audiovizual și alte 5 pentru ca notificarea CNA să devină obligatorie. Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 116/2026 privind procedura de licențiere, de autorizare și de notificare a serviciilor media audiovizuale a fost publicată în Monitorul Oficial…

Beta 2026 se deschide în 4 septembrie | Arhitectura, pusă în practică în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic din Timișoara

0
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara are loc în perioada 4 septembrie–25 octombrie 2026, sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”. Peste 40 de proiecte, realizate de participanți din 15 țări, transformă fosta clădire a Liceului „Ion Mincu”. Curatoriată de arhitecții Andreas Kofler și Tudor Vlăsceanu, ediția Beta 2026 mută atenția de la arhitectură ca obiect finit către arhitectură ca proces de experimentare, negociere și invenție. Sub tema In Practice – as opposed to ‘in theory’, bienala aduce în prim-plan încercările, adaptările și deciziile prin care arhitectura ia naștere, dincolo de imaginea…

Pacient infectat cu Listeria, în stare gravă, diagnosticat la Spitalul Județean Arad

0
Diagnostic salvator în doar câteva minute pentru un pacient aflat în stare critică, datorită unui aparat performant achiziționat din fonduri europene. Pacientul, în vârstă de 51 de ani a fost salvat după ce medicii au reușit să îi diagnosticheze o infecție periculoasă, în timp record. Pacientul a ajuns în Unitatea de Primire Urgențe a spitalului cu sindrom confuzional, agitație psiho-motorie și febră, simptome care indicau o afectare severă a sistemului nervos. (Foto: sistemul MALDI-TOF Bruker, SCJUA) În mod normal, identificarea bacteriei responsabile pentru o astfel de stare poate dura circa 48 de ore prin metodele clasice de laborator. În acest…

O nouă sesiune de admitere la Universitatea „Aurel Vlaicu”

0
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a demarat o nouă sesiune de admitere. Aceasta are loc în perioada 31 august-9 septembrie la fostul sediu BNR, pe Bulevardul Revoluției nr.72, de luni până vineri între orele 10-18, iar sâmbăta între 9-13. Probele practice se vor desfășura în zilele de 10 și 11 septembrie, iar în 12 septembrie va avea loc afișarea rezultatelor. Urmează perioada de depunere a contestațiilor și în 14 septembrie, afișarea rezultatelor după contestații. În perioada 15-17 septembrie vor fi confirmați candidații  admiși, iar în 18 septembrie, vor fi afișate rezultatele finale. În această sesiune de admitere, pe lângă programele…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

1 comentariu
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…
Krak
Articolul următor Provocare lansată de Clubul Rotary Arad Cetate: În 17 Iunie, să fie sărbătorită Ziua Cetății Aradului Apasă aici pentru a citi
Secret Link