– apel către toți oamenii de cultură profesioniști și amatori, vedete ori simpli consumatori de artă –
În Arad (mai) există cea mai veche clădire destinată spectacolelor de teatru de pe teritoriul actual al României. O veche dispută pentru prioritatea aceasta o duce Aradul cu Oravița, primele reprezentații de pe cele două scene având loc la diferență de câteva zile sau săptămâni. Spre deosebire de monumentul cultural din Oravița – restaurat și în stare de funcționare – cel din plin centrul Aradului a fost lăsat să se dărâme, după tehnica „nu are rost să-l demolăm noi, se va demola singur”. Spre noroc, structura de rezistență mai este validă, restaurarea fiind încă posibilă.
Cu toate acestea, Ministerul Culturii și Identității Naționale a renunțat la dreptul de preemțiune pentru încă un simbol al istoriei industriei de spectacole, deși actualul ministru se spune că ar fi provenit chiar din viața teatrală! La ora actuală, după dezinteresul față de mărturiile vieții lui Brâncuși la Hobița („În toamna anului 2018, casa lui Constantin Brâncuşi s-a prăbuşit.” – Știrile ProTv .19.02.21.), soarta lăsării de izbeliște a monumentului arhitectonic de la Arad, abandonarea celui mai vechi teatru de pe teritoriul actualei Românii, rămas (încă) în picioare, reprezintă alt atac la identitatea noastră națională.
Despre însemnătatea acestui jalon al istoriei culturii puteți citi chiar și pe Wikipedia:
„Edificiul, construit în stil baroc și ridicat în anii 1816-1817, la inițiativa comerciantului de origine vieneză [evreiască, nota mea, Gh. Schwartz] Iacob Hirschl, este socotit drept cel mai vechi edificiu teatral permanent din țară. [cu precizarea anterioară, nota mea, Gh. Schwartz] Fațada principală și-a menținut, în mare parte, aspectul anterior; elementele cele mai remarcabile sunt cele trei porți care se înșiruiesc la parter. [astăzi pe punctul de a se prăbuși, nota mea, Gh. Schwartz] (…)
Pe scena acestui teatru s-au desfășurat remarcabile spectacole în limbile maghiară, română și germană. (…)
Primul eveniment de seamă al teatrului, imediat după inaugurare, a fost prezentarea pe scena Thaliei, la 27 februarie 1818, a unui spectacol în limba română, de către elevii Preparandiei arădene, manifestare care se încadrează în rândul primelor reprezentații teatrale românești în țară. Printre trupele care au urcat pe scenă trebuie menționate și cele ale lui Mihai Pascaly și Matei Millo, venite de la București. Cu o asemenea ocazie, Mihai Eminescu participă în calitate de sufleur într-un spectacol susținut de trupa lui Mihai Pascaly în anul 1868. Departe de a fi un act cultural izolat, reprezentațiile au fost continuate în anii următori. Existența unei clădiri permanente, în decursul anilor, a adus pe scena sălii de spectacole numeroase trupe de prestigiu și o serie de artiști ca Treuman în 1845, sau Johan Strauss Fiul în concertul din 1847.
Teatrul, ca instituție, a funcționat într-un imobil format din două corpuri de clădiri, Casa Hirschl și Teatrul Vechi.
În anul 1907 clădirea a fost transformată în cinematograful Urania, fiind printre primele din țară. La 16 aprilie 1913, aici a avut loc prima reprezentație cu un film românesc: „Războiul Independenței”, film care avusese premiera la 1 septembrie 1912, la București , în sala „Eforie”.
Clădirea, ajunsă într-o avansată stare de degradare, a fost retrocedată urmașilor fostului proprietar Iacob Hirschl.”
Actualul Primar al Aradului a promis ca, dacă și populația va dovedi că este interesată de soarta acestei clădiri, implicându-se în recuperarea materială a moștenirii oferite comunității locale de către Iacob Hirschl, va completa din fondurile Primăriei suma necesară cumpărării. La un apel făcut de noi cu câteva luni în urmă, și-au dat acordul peste două mii de arădeni și nu numai arădeni.
Cum la Arad și în întreaga țară, în ciuda discursurilor patriotarde și a nenumăratelor manifestări festiviste s-au pierdut simboluri naționale de nerecuperat, par întemeiate temerile că edificiile complexului Hirschl sunt vânate de mai mulți interesați de poziția urbanistică excelentă și în loc de cultură să apară fie un bloc, fie o altă destinație. Orașul vuiește de zvonistică.
Ceea ce dorim este ca teatrul și clădirea să fie recuperate, iar complexul să devină o Casă a Artelor, spațiul generos oferind posibilități de desfășurare a cel puțin două spectacole în același timp, săli pentru expoziții permanente și expoziții temporare, curte pentru un parc de sculpturi, ateliere de creație, birouri pentru reviste de cultură, pentru muzeografi, pentru Direcția de Patrimoniu (chiar și pentru cea care nu ne-a dat niciun răspuns la solicitarea noastră via Minister), iar spațiile comerciale ar putea deveni librării, cafenele culturale, locuri pentru lansări de carte, muzeul teatrului (care nici el nu mai există din inițiativa unui director de tristă amintire). Și câte nu s-ar putea face într-o asemenea clădire marcată de tradiții și de istorie?
Apelul acesta se adresează nu numai cetățenilor persoane fizice și conducătorilor de instituții în spiritul „Dați un leu pentru Ateneu”, ci, în primul rând, artiștilor din toată țara: rugăm să se organizeze spectacole pro bono pentru acest scop, concerte, licitații de artă, licitații de carte rară etc.
Prin reacțiile la primul nostru apel, Aradul a arătat că are o societate civilă interesată de supraviețuirea prin cultură și suntem convinși că și în țară există o asemenea atitudine, la fel cum am fost contactați și de români, germani, evrei, maghiari etc., plecați fizic de pe meleagurile arădene, dar rămași cu nostalgia acestui loc.
SALVAȚI TEATRUL VECHI DIN ARAD, UN MONUMENT DE CULTURĂ CE AR PUTEA RENAȘTE ȘI ARĂTA CĂ ȚARA ACEASTA NU ESTE INTERESATĂ DOAR DE ECONOMIA UNEI VIEȚI SECOND HAND! SAU?
Donațiile, sponsorizările, încasările de pe urma unor activități culturale (pentru că pentru cultură ne străduim să salvăm ce se mai poate salva de barbaria pragmatismului demolator) se pot vira în
Contul în lei: RO13BACX0000000400826005
Contul în euro: RO4OBACX0000000400826004
Cu accepțiunea lor, toți acești donatori vor apărea pe o placă la vedere în „Centrul Cultural Teatrul Vechi din Arad”.
În caz că proiectul SALVAȚI TEATRUL VECHI nu se va finaliza, sumele adunate vor fi redirecționate către alte proiecte culturale.
Gheorghe SCHWARTZ
P.S. Acesta este și un test de solidaritate chiar și pentru vremuri de austeritate: sunt capabili oamenii de artă – creatori, interpreți, consumatori de cultură – să fie solidari pentru frumos în România anului 2021? Mai reprezintă frumosul interes sau vrem doar să supraviețuim pur și simplu?
