Un poliţist din Iași, reţinut în dosarul drogurilor vândute în dispozitive de vapat și prăjituri

un poliţist din iași
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Agentul de Poliție este suspectat că a fost implicat în activitatea de ambalare a dulciurilor cu droguri, în operațiunea denumită „Fabrica de Vise”, și a fost reținut pentru 24 de ore.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iași a fost informat de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași cu privire la faptul că, față de un angajat al instituției, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore”, a transmis Poliția Iași, miercuri, 20 septembrie.

Reprezentanţii IPJ Iaşi au confirmat că agentul a fost implicat în dosarul care vizează o grupare ce comercializa drogurilor vândute în dispozitive de vapat și prăjituri.

„Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege”, a mai precizat Poliția locală.

Peste 100.000 de dispozitive de vapat care conțineau droguri au fost produse și vândute în rândul copiilor și tinerilor de către o grupare din Iași, cu ramificații în toată țara.

Potrivit Poliției Române și DIICOT, de la finalul anului 2022, mai multe persoane angajate sau care controlau două firme din Iaşi au constituit un grup infracţional organizat care se ocupa cu importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe cu efecte psihoactive.

Concret, membrii grupării au fost acuzați că au produs și vândut prăjituri, jeleuri, bomboane, precum şi dispozitive de vapat care aveau în compoziție droguri.

În total, 28 de persoane au fost reţinute în acest dosar, printre care și un cetăţean canadian, patronul fabricii din Iaşi.

„Din estimările efectuate a rezultat faptul că, în aceasta fabrică, s-au investit 5.000.000 de euro, dintre care aproximativ 1,2 milioane de euro în aparatură modernă”, a transmis Poliția Română.

Ce au confiscat anchetatorii la percheziții

După cele 121 de percheziţii domiciliare făcute cu o zi în urmă de Poliție și DIICOT, au fost ridicate 81.102 Vape-uri, 3.237 de acadele, 1.316 cutii şi pungi cu jeleuri, 169 de cutii şi borcane cu prăjituri, 169 de seminţe de canabis, 3.692 de recipiente diverse mărimi.

De asemenea, au mai fost descoperiţi şi ridicaţi 299.333 de lei, 29.225 de euro şi 9.200 de dolari.

În plus, anchetatorii au mai confiscat 65 de telefoane, 23 de laptopuri, cinci kilograme de argint sub forma a cinci lingouri, monede de argint, două plante de canabis, 400 de cutii, grindere, plicuri, borcane cu substanţe vegetale, opt găleţi ce conţin de aproximativ 74,2 litri de substanţă lichidă, 14 găleţi cu vapuri stricate, de aproximativ 149 de kilograme.


SURSĂ: LIBERTATEA


 

Categorie: Național
Etichete: iași, politist, retinut
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
Cinci morți într-un accident pe A1, în apropiere de București. Un microbuz cu opt locuri a fost complet strivit între două TIR-uri
Articolul următor
Explozie în Vrancea la o magistrală de gaz. 4 lucrători decedați și 5 răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Next Run
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Tinerii piloți arădeni, prezenți la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș

0
Șapte tineri piloți ai Palatului Copiilor Arad au participat la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș, demonstrând pasiune, ambiție și determinare într-o competiție dedicată motorsportului. Evenimentul a reprezentat o nouă oportunitate pentru tinerii sportivi de a-și pune în valoare abilitățile de pilotaj, de a acumula experiență competițională și de a-și continua parcursul în lumea sporturilor cu motor. În cadrul competiției, cei șapte participanți arădeni au înregistrat următorii timpi: Concurentul 1 – 02:31.809 Concurentul 2 – 01:58.369 Concurentul 3 – 01:49.176 Concurentul 4 – 02:19.804 Concurentul 5 – 01:56.436 Concurentul 6 – 01:59.820 Concurentul 7 – 02:58.798 Cel mai…

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Next Run
Articolul următor Explozie în Vrancea la o magistrală de gaz. 4 lucrători decedați și 5 răniți Apasă aici pentru a citi
Secret Link