Mai mulți oameni au rămas încarcerați și intervenția salvatorilor este dificilă, după un accident în care au fost implicate două autotrenuri şi două mașini, produs marţi, 19 septembrie, pe A1 București-Pitești, la km 17, sensul spre București.
„Unul dintre autoturisme a fost prins între cele două tiruri, accesul către victime fiind extrem de dificil. Se acționează pentru descarcerare”, a transmis ISU București-Ilfov. Mașina prinsă este „deformată în mare măsură” și „nu se poate determina numărul de persoane” aflate în interior, a precizat ISU.
Traficul a fost blocat pe sensul spre Bucuresti și a fost adus elicopterul SMURD.
Din primele informații, într-o mașină de culoare albastră a fost o persoană încarcerată, care a fost transportată de elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca. În TIR-ul de culoare galbenă a fost găsit șoferul, conștient, scos ulterior de pompieri. O a treia persoană a fost găsită într-un TIR gri, este vorba de șofer, fără probleme medicale.
La fața locului acționează Detașamentul Special de Salvatori cu Autospecială pentru Descarcerare Grea, Container Multirisc cu echipamente pentru intervenția de descarcerare, autospeciale de stingere, SMURD și Serviciul de Ambulanță Giurgiu.
UPDATE 12.06: Cinci persoane care se aflau într-un microbuz au murit în urma accidentului, au anunțat echipele de intervenție.
Inițial, nu era clar că vehiculul prins între cele două TIR-uri este un microbuz, deoarece acesta a fost aproape complet distrus în urma impactului, care a avut loc în jurul orei 8.14, din motive încă necunoscute. Intervenția la fața locului este încă în desfășurare, traficul pe sensul Pitești-București este în continuare blocat.
Sursa: LIBERTATEA