Universitatea de Vest din Timișoara anunță programul seriei de evenimente „WePerform – Seri de muzică și teatru” 2023

seri_de_muzica_si_teatru2023
Distribuie:
 

Fundația Universitatea de Vest, în parteneriat cu Universitatea de Vest și Facultatea de Muzică și Teatru, cu sprijinul Facultății de Arte și Design și a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării desfășoară, în luna iunie, șase evenimente în cadrul celei de-a treia ediții a seriei de evenimente „WePerform – Seri de muzică și teatru”, parte din proiectul „La UVT, Cultura este Capitală!”.

Seria „WePerform – Seri de muzică și teatru” se va desfășura în weekendul din 9-11 iunie și în cel din 17-18 iunie,

în diferite parcuri și piețe publice, oferind un program variat compus din ateliere muzicale și de pictură pentru copii, ateliere de mișcare și dans contemporan, Socratic Walks, două spectacole de teatru și patru concerte. Atât spectacolele de teatru, cât și concertele de muzică clasică sunt realizate de studenții din ciclurile de licență, masterat și doctorat înscriși la Facultatea de Muzică și Teatru a UVT.

Astfel, debutul acestei ediții va fi pe 9 iunie, în Piața Sfântul Gheorghe,

când, de la ora 19, publicul va fi așteptat la un atelier de improvizație scenică, în limba germană, iar, mai apoi, de la ora 21, la spectacolul de teatru fizic, nonverbal „Ora la care nu știam unii de alții”, după Peter Handke (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2019), al studenților specializării Actorie în limba germană – UVT, în regia lui Florin Vidamski (Germania), pe muzica lui Oleksandr Solokha (Ucraina) și Retro J, cu participarea renumitei mezzosoprane Aura Twarowska.

seri de muzica si teatru2023

Programul seriei, în două weekend-uri, are programate evenimentele:

Vineri, 9 iunie, Piața Sfântul Gheorghe

ora 19:00, atelier de improvizație scenică în limba germană

ora 21:00, spectacol de teatru fizic, nonverbal, Ora la care nu știam unii de alții, după Peter Handke

Sâmbătă, 10 iunie, Piața Traian

ora 17:00, atelier pentru amatori de mișcare și dans contemporan

ora 19:00, Casa, dolce casa – spectacol de teatru-dans prezentat de studenții UVT – Master Artele spectacolului de teatru, în regia și coregrafia Viktoriei Medviedieva (Ucraina) și a Laviniei Urcan, pe muzica lui Oleksandr Solokha (Ucraina)

Sâmbătă, 10 iunie, Parcul Copiilor

ora 16:00, atelier muzical pentru copii

ora 19:00, Percussion & Academica Brass – concert de percuție și alămuri

Duminică, 11 iunie, Piața Traian

ora 16:00, atelier muzical pentru copii

ora 17:00, Socratic Walk

ora 19:00, The Romanian Flute Ensemble & Piano – concert de flaut și pian

Sâmbătă, 17 iunie, Parcul Carmen Sylva

ora 16:00, atelier de pictură pentru copii

ora 17:00, Socratic Walk

ora 19:00, Percussion & Academica Brass – concert de percuție și alămuri, plus un moment muzical interpretat la harpă

Duminică, 18 iunie, Piața Libertății

ora 16:00, atelier muzical și atelier de pictură pentru copii

ora 19:00, The Romanian Flute Ensemble & Piano – concert de flaut și pian

Mai multe informații despre programul WePerform din acest an vor putea fi găsite și pe paginile de Facebook ale Facultății de Muzică și Teatru Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara și La UVT, Cultura este Capitală.

Proiectul WePerform – Seri de muzică și teatru

este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, ca parte a programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș. Spectacolele de teatru beneficiază, de asemenea, de finanțare prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Partenerii proiectului sunt Nokia, CTP și FITT.

 

Categorie: Știri
Etichete: Cultura este Capitală!”, programul WePerform, proiectul „La UVT, undația Universitatea de Vest, WePerform – Seri de muzică și teatru
Distribuie:
Articolul anterior
Mihai Fifor: În acest moment nu există niciun temei serios pentru proteste în Sănătate
Articolul următor
S-a deschis „pescăria” din Micălaca…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

cod portocaliu 1 scaled

ATENȚIE! COD PORTOCALIU pentru județul Arad

În această după-amiază, 24 mai 2024, în intervalul orar 13:55- 15:30 meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu pentru județul Arad, localitățile: Șiria, Covăsânț.  Se vor semnala averse torențiale…
profesori almas large

Profesori almășeni în Cipru

Timp de o săptămână, la prima mobilitate, în cadrul proiectului Erasmus+, un grup de profesori de la Școala gimnazială „Lazăr Tâmpa” din Almaș au participat la workshopuri de dezvoltare și…