UVT deschide înscrierile gratuite în programul de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2024

uvt
Distribuie:

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a inițiat cu energie, la începutul acestui an, programul „UVT pentru elevi”, în cadrul parteneriatului pe care îl dezvoltă cu mediu preuniversitar. Acest amplu program de sprijin pentru elevii din întreaga țară este format din sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră.


Începând cu data de 9 martie, elevii din clasa a XII-a, dar nu numai, sunt așteptați la programul online săptămânal de pregătire pentru examenul de bacalaureat, organizat pentru toate disciplinele pentru care se susțin probe scrise de examen. Programul de pregătire se va desfășura sâmbăta, până în data de 29 iunie 2024 (cu excepția zilelor de 27 aprilie, 4 mai, 1 și 22 iunie).

Cadre didactice universitare vor susține sesiuni de formare interactive pentru a sprijini elevii din întreaga țară să promoveze cu succes examenul de bacalaureat, punând la dispoziția acestora inclusiv materiale didactice special elaborate în acest sens.


Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada programului de pregătire este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:

09:00 – 10:30 – Limba și literatura română;

10:45 – 12:15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;

12:30 – 14:00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.


Elevii se pot înscrie GRATUIT la programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat, completând formularul disponibil AICI. Ulterior înscrierii, fiecare participant va primi un e-mail cu detalii despre modul de conectare la activitățile de pregătire și pe platforma Google Classroom.

Mai multe detalii despre programul de pregătire și tematicile abordate pot fi accesate AICI.

Informații despre toate activitățile UVT pentru elevi sunt disponibile AICI.


Biroul de presă al UVT


 

Categorie: Educație
Etichete: Bacalaureat 2024, programul „UVT pentru elevi”, UVT
Distribuie:
Articolul anterior
[CRITIC GUEST] Alina Elena Grad: „Lumina din icoană”
Articolul următor
Ştiinţescu 2024 a lansat apelul de proiecte – fonduri pentru promovarea ştiinţelor şi tehnologiei în rândul elevilor din Timiş şi Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

uta 1 large

Un campionat de ținut minte!

UTA – FC U CRAIOVA 1948 3-1 (2-0) Au marcat: Luckassen (6), R. Pop (31), J. Pedro (67) – Ibrahim (87) 6 mai 2024, ora: 18:00, stadion: „Francisc Neuman“, temperature:…
liga4 large

LIGA 4 ARAD | O ETAPĂ CU UN SAC DE GOLURI

LIGA 4 ARAD |  Rezultatele etapei a 25-a Frontiera Curtici 2004 – Păulişana Păuliş 2-2 Crișan 90/autogol, Zsogo 90+1- Moldovan 59, 62 CS Glogovăţ 2013 – Victoria Felnac 3-1 Mariș 36,…
1.liga 3 seria 8 3 large

LIGA 3 | Fotbal mic în Vinerea Mare

Liga 3, seria 8 | Rezultate etapa a 6-a Play-off: FC Bihor – CSC Peciu Nou 1-0 Farcaș 80 Phoenix Buziaș – Politehnica Timișoara 2-3 Grancea 25/penalty, Chistrugă 62 –…