Zilele academice arădene au debutat cu două lansări de carte | FOTO

lansare de carte uvvg 9
Distribuie:

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a inaugurat seria de manifestări din cadrul Zilelor Academice Arădene cu două evenimente de înaltă ținută academică, organizate sub egida Facultății de Științe Socio-Umane, Educație Fizică și Sport.


Primul moment marcant este conferința cu tema Trecutul are viitor? Observații asupra importanței esențiale a istoriei pentru educație și societate în secolul XXI”, susținută de reputatul profesor american Paul E. Michelson, Professor Emeritus la Huntington University, Indiana, invitat special al evenimentului.

Al doilea eveniment, de o importanță deosebită pentru comunitatea academică și specialiștii în domeniul relațiilor internaționale și securității, este lansarea volumului Security Challenges in an Interconnected World”, apărut la Vasile Goldiș University Press și Trivent Publishing. 

Evenimentul de lansare a fost moderat de conf. univ. dr. Speranța Milancovici, iar prezentarea volumului a fost realizată de conf. univ. dr. Cristian Bențe, prorector al UVVG și conf. univ. dr. Florentina Chirodea director al Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Universității din Oradea, co-editorii lucrării.

Volumul oferă o perspectivă interdisciplinară asupra provocărilor de securitate cu care se confruntă societățile contemporane într-un context global marcat de digitalizare accelerată și interconectivitate:

„Într-o eră definită de globalizare rapidă și interconectivitate digitală, natura provocărilor de securitate a devenit din ce în ce mai complexă. Noțiunile tradiționale de securitate, centrate pe suveranitatea statului și apărarea militară, sunt acum împletite cu amenințări cibernetice, război informațional, dinamici ale migrației și schimbări geopolitice,” se arată în introducerea lucrării.

„Avem marea plăcere de a iniția seria de acțiuni din cadrul Zilelor Academice Arădene,  cel puțin ale Facultății de Științe Socio-Umane, Educație Fizică și Sport cu două evenimente deosebite. Prima este reprezentată de conferința prof. Paul E. Michelson, dedicată istoriei în contextul actual al evoluției științelor, iar cel de-al doilea eveniment este lansarea unui volum inedit și unul de mare actualitate dedicat provocărilor de securitate în lumea actuală, în lumea intercontectată în care trăim. E un volum cu contribuții extrem de valoroase, cu contribuții internaționale și naționale. Amintesc aici contribuția profesorului Federico Imperato de la Universitatea degli Studi di Bari, a lui Grzegorz Klein de la Academia Militară din Varșovia. Volumul este co-editat de subsemnatul și de doamna conf. univ. dr. Florentina Chirodea, director al Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Universității din Oradea. Dorim să ne exprimăm profunda recunoștință și sincerele mulțumiri doamnei prof. univ. dr. habil Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, pentru sprijinul constant și implicarea activă în susținerea proiectului nostru. Contribuția domniei sale a fost esențială în realizarea acestui demers, iar deschiderea față de inițiativele educaționale și comunitare demonstrează, încă o dată, angajamentul UVVG față de excelență și dezvoltare”, subliniază conf. univ. dr. Cristian Bențe, prorector al UVVG, co-autor al volumului.

Cartea este structurată în trei secțiuni tematice și reunește contribuții relevante din domeniile tehnologiei, relațiilor internaționale și politicilor de securitate regională. Prima secțiune, intitulată „Tehnologie, Media și Dinamica Securității”, analizează impactul profund al evoluțiilor tehnologice și al mediilor digitale asupra politicilor de securitate și a rezilienței statale: „Pe măsură ce infrastructurile digitale devin tot mai integrate în guvernanță, amenințările cibernetice au evoluat în preocupări majore de securitate. Nevoia crescândă de traducere precisă în cadrul informațiilor despre amenințări cibernetice subliniază importanța aspectelor lingvistice și interpretative.”

Evenimentul de lansare a reunit în Aula Cicio Pop a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad cadre universitare, cercetători, studenți și invitați specializați în domeniul securității și afacerilor internaționale. 

Zilele Academice Arădene reflectă angajamentul UVVG pentru excelență academică, iar ediția din acest an aniversar, adică 35 de ani de activitate universitară, oferă comunității locale o serie de evenimente deosebite. 


Biroul de presă al Universității de Vest „Vasile Goldiș”



 

Categorie: Știri
Etichete: conf. univ. dr. Cristian Bențe, conf. univ. dr. Speranța Milancovici, Facultatea de Științe Socio-umane, Paul E. Michelson, uvvg arad, Zilele Academice Arădene, „Security Challenges in an Interconnected World”
Distribuie:
Articolul anterior
Greul abia începe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie