Cât de ușor se cade în ridicol mai ales în campania electorală și mai ales Gheorghe Falcă. Între raliu și maraton edilul a mai aranjat niște voturi după blocuri cu mici, bere și apucături de hahalere. E trist și revoltător să te folosești de oameni. Să-i implici în acțiuni manipulând și deturnând interese. Să le închizi gura profitând de cele mai nobile sentimente și caracteristici morale umane: respectul față de semeni, buna conviețuire, interesele civice comune. Să-ți transformi cetățenii în circari și să-i supui oprobiului public. Al altui public care citește printre rânduri mai clar, care știe să facă diferența între realitate și interes meschin. Să anesteziezi nemulțumiri, să faci din dreptul electoral un fum de mici sau un râgâit de bere. În acest context mai că-mi vine să afirm că Falcă poartă cea mai neînsemnată vină. Mai demnă de acuze și critici , mai tristă și mai periculoasă, mai nocivă pentru comunitate și mai degradantă pentru calitatea umană este chiar reacția ”vecinului” ca personaj generic sau prototip. Nu contează categoria de vârstă, clasa socială, competențele profesionale sau interesele. Nici măcar educația nu contează în măsura în care simțul civic trece prin stomac. Oricăt de multe critici i s-ar putea aduce lui Falcă îi putem recunoaște și unica sa calitate dusă la extrem: este abil. Atât de abil încât fiecare dintre noi rămânem nesemnificativi. Stăm cu gura căscată și ne-am antrenat atât de mult în a înghiți găluște încât putem digera orice fără cea mai mică reacție organică de greață. În cei 12 ani de mandat Gheorghe Falcă am fost hipnotizați. Ni s-a șters memoria colectivă, ni s-a domolit responsabilitatea civică, ni s-a educat într-un singur sens imaginea urbei. Am învățat să percepem grotescul arhitectural și degradarea ca fiind parte din peisajul și specificul local. Ne identificăm lejer și fără resentimente în peisajul ideologic al unui singur om. Suntem apatici și deprimați administrativ. Sedați și seduși de neimplicare. Ne-am făcut atitudine din lipsa de atitudine. Am uitat să fim fermi și vehemenți, deschiși oricărei schimbări. Viitorul nostru este încătușat doar în azi și ne-am pierdut până și libertatea de a visa sau forța creativă în dezvoltarea urbei. Ne-am alimentat cu păgubosul ”nu avem de ales pe altul mai bun” dar nici măcar nu am avut intenția de a accepta că e nevoie de schimbare. Niciun slogan sau eveniment electoral nu ar trebui să fie mai puternic decât propria noastră conștiință, mai clar decât propria noastră viziune, mai hotărâtor decât propria noastră nevoie de schimbare.
