14 ani de închisoare în Germania te legitimează… președinte de filială USR în România

vlasiu
Distribuie:

Aflu, cu stupoare, că USR vine cu soluţii pentru un parlament şi, in extenso, o viaţă politică fără penali. Iniţiativa ar fi lăudabilă, şi se poate trece cu vederea chiar şi faptul că, la o dezbatere publică intitulată „Fără penali în funcții publice”, au participat inițiatorii Proclamației România 2017+, dar și reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale cu un trecut, să-i spunem interesant, printre care Inițiativa România, Funky Citizens, Active Watch. Se doreşte modificarea codului penal şi a Constituţiei. O altă propunere din partea membrilor societății civile a fost modificarea legii partidelor politice, prin introducerea unor criterii de integritate, care ar putea rezolva o parte a problemei, în condițiile în care majoritatea aleșilor sunt membri de partid. De asemenea, persoanele care ocupă funcții publice ar putea completa o declarație de integritate, pe lângă cea de avere, care să atragă responsabilizarea aleșilor.

Până aici, aproape totul e la locul lui. Chiar dacă vorbim de personaje ca Mircea Toma, transformat din purtător de lance a unui anume grup din societatea civilă, în mâna dreaptă a lui Nicuşor Dan. Nu discut politizarea ONG-urilor, acest subiect trebuie lăsat în seama analiştilor politici. Există însă două valenţe pe care doresc să le subliniez, legat de acest topic şi anume, aceste soluţii pe care USR le împinge în spaţiul public, ca şi cum ar fi ale lor. Doresc să reamintesc faptul că ALDE militează de ani de zile pentru această curăţire a spaţiului politic românesc… Mult înainte ca mişcarea „civică” numită USB să primească un alt nume şi o conotaţie politică. Dar stupoarea mea vine din ipocrizia celor din USR care, pur şi simplu, ignoră ceea ce se întâmplă în propria ogradă, pe sistemul „ai noştri sunt mai egali decât ceilalţi”.

Mai exact, surse din mass media au dezvăluit că noul președinte al USR Turda, Daniel Doboș, a făcut ani grei de închisoare în Germania pentru o crimă dublă, mai exact 14 ani. Legat de această dublă crimă, Daniel Doboș a evitat să comenteze pentru presa turdeană ceva concret despre cei 14 ani de închisoare pe care i-a executat în Germania. Într-o postare pe o pagină de socializare, în care anunța că în urmă cu câteva zile a fost ales președinte USR Turda, Daniel Doboș și-a expus un punct de vedere:

Unele dintre legendele urbane sunt chiar adevărate. Am fost parașutist în Legiunea Străină, am fost Garda de Corp a unui om de afaceri Italian și da, mi-am utilizat chiar și arma din dotare. Am primit o altă identitate pentru că, în România comunistă mi-a fost retrasă cetățenia. Pierre Dassilu exista. Sub acest nume am participat la misiuni de luptă…”.

Practic, anii de pușcărie încasați de la justiția germană nu justifică riposta legitimă în calitate de „gardă de corp” – pe care o invocă Daniel Doboș în postarea/apărarea sa și nici nu explică cum, în calitate de „gardă de corp”, a ucis două persoane, în două zile diferite.

Prin numirea sa ca președinte al USR Turda devine persoană publică și, ca persoană publică, acest trecut devine fix public. Iar acel trecut este cel care poate să-l definească în fața alegătorilor. Alegătorii TREBUIE să știe cui își încredințează votul, mass media ESTE OBLIGATĂ să facă publice aceste detalii. În final, alegătorii vor decide dacă înnoirea clasei politice se face cu oameni cu un trecut incert, chiar dacă aceștia și-au ispășit pedeapsa. Faptul că Daniel Doboş s-a autosuspendat, în urma dezvăluirilor din presă, nu exonerează de răspundere conducerea USR, care a girat un astfel de personaj. Vă reamintesc, acelaşi USR care nu vrea penali în viaţa politică.

Ipocrizia are picioare scurte. Şi memoria asemenea…

(Alexandru Vlasiu)

 

Categorie: Opinii
Etichete: condamnare in Germania, Daniel Doboș, penali, politicieni, USB, USR
Distribuie:
Articolul anterior
[NOILE TRENDURI ÎN ARHITECTURĂ ȘI DESIGN] Pavilioane pentru curte și grădină
Articolul următor
O scurtă poveste despre genocidul revoluționar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

UNIUNEA ISLAMICĂ EUROPEANĂ (2)

De fapt, subiectul ar trebui tratat foarte serios și mai ales responsabil de noi, cei care în pofida vârstei înaintate am rămas oarecum pe „baricade”. Chiar dacă nu putem decide,…
ilica anton

CRITICĂ DE CORDIALITATE POETICĂ

Plecarea lui Nicolae Manolescu, unul din cei patru mari critici ai literaturii române, a scormonit teoria scrisului pentru clarificări privind „critica literară”. Titu Maiorescu emitea întâiul o fermă opinie despre…
virgil florea

AM SUPRAVIEȚUIT…

AM SUPRAVIEȚUIT… Și de data asta. La fel ca în anii trecuți, tot fără dureri. Probabil anestezicul a fost suficient de bine calculat astfel încât noi cu toții să nu…
lizica mihut large

AUTORI ȘI SCRIITORI  

Aradul este, probabil, unul dintre orașele României cu cei mai mulți autointitulați SCRIITORI, confuzia evidentă fiind între aceștia și AUTORII cărților, fie de poezie/ proză/ critică și istorie literară/ literatură…
anton ilica

CE-AM MAI CĂUTAT EU LA JUDECĂTORIE?

Agentul de circulație, Andrei Alb, de la Poliția Ineu, mi-a întocmit Proces – Verbal de contravenție pentru viteza de 167 Km/ oră, pentru care mi s-a suspendat dreptul de a…
bibart coldea pr large

Cui îi e frică de umbra lui Coldea la Arad?

Undeva în Vlaicu, într-un bloc cu patru etaje, vis-a-vis de Eternitatea, conform legendelor există o „bibliotecă” cu vreo mie de dosare. Este un apartament închiriat, în care Coldea și-a depozitat…