O scurtă poveste despre genocidul revoluționar

a început balamucul!... pardon
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Impunerea cu forţa a unui nou regim politic de către o minoritate a fost dintotdeauna un fapt problematic, deoarece menţinerea respectivului sistem a fost întotdeauna mai dificilă decât impunerea sa. Sisteme precum iluminismul Revoluţiei Franceze şi comunismul Revoluţiei Bolşevice au necesitat adoptarea unor măsuri drastice pentru ca principiile promovate de aparatul de propagandă să reziste şi să fie asumate de majoritatea populaţiei.

Convenţia ONU din 9 decembrie 1948, la bază căreia a stat Raphael Lemkin, a statuat genocidul ca şi crimă ce intră sub jurisdicţie internaţională ce trebuie prevenit şi pedepsit. Articolul 2 al Convenţiei stipulează că prin „genocid se înţelege unul dintre actele de mai jos, comise cu intenţia de a distruge în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, ca atare:

(a)    ucideri ale membrilor grupului;

(b)   atingere gravă a integrităţii fizice sau mentale a membrilor grupului;

(c)    supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care să ducă la distrugerea lui fizică totală sau parţială;

(d)   măsuri vizând împiedicarea naşterilor în sânul unui grup;

(e)   transferarea forţată a copiilor dintr-un grup în alte grupuri.“

Precedentul Revoluţiei Franceze

Originile genocidului cauzat de ideile revoluţionare de tip iluminist se regăsesc în Revoluţia Franceză, prin excesul de zel al Republicii în cadrul procesului de anihilare a „contrarevoluţiei”. Revolta declanşată de locuitorii oraşului Vendee ca o reacţie împotriva măsurilor anti-clericale adoptate de guvernul revoluţionar a determinat emiterea a două decrete, unul pe 1 august şi celălalt pe 1 octombrie 1793, prin care erau condamnaţi la moarte locuitorii din vestul Franţei, catalogaţi drept “duşmani ai poporului”.

La scurt timp după înfrângerea Armatei Roialiste şi Catolice organizate de contrarevoluţionari, în ianuarie 1794 au fost trimise 12 “coloane infernale”  cu ordine precise din partea lui Lazare Carnot, preşedintele Convenţiei Naţionale:“Extermină-i pe tâlhari până la ultimul !”. Efortul de „pacificare” al regiunii Vendee s-a încheiat în acelaşi an, după masacrarea a peste 130.000 de bărbaţi, femei şi copii, deşi unii istorici au înaintat cifre mai mari.

Genocidul de tip marxist-leninist

O poziţie radicală, dar de această dată pentru eliminarea unei întregi categorii sociale, a fost formulată de Karl Marx în Manifestul Partidului Comunist, la jumătate de secol după precedentul genocid al Revoluţiei Franceze. Marx cerea “abolirea de către comunişti a raporturilor de producţie burgheze şi a burgheziei însăşi”, fapt ce nu se putea realiza decât printr-un război civil materializat sub forma unei revoluţii deschise. Gândirea revoluţionară radicală a lui V.I. Lenin a dus la concretizarea ideilor lui Marx şi Engels, astfel încât „distrugând economia ţărănească întârziată, foametea ne apropie obiectiv de scopul nostru final, socialismul”.

Teama unei interferenţe străine ce ar fi putut pune în pericol revoluţia, l-a determinat pe Lenin să asocieze necesitatea purtării unui război civil cu revoluţia:„acest război … ar putea costa viaţa a zeci de mii de proprietari funciari, de capitalişti şi ofiţeri”. Concepţia marxist-leninistă a fixat ca duşmani ai revoluţiei întregi categorii sociale, despre care se presupunea că reprezintă impedimente majore în procesul de construire a unei societăţi noi. Cu ajutorul partidului de revoluţionari prefosionişti ce operează în tipologia unei ideologii scientiste, Lenin a instaurat primul regim totalitar din lume, prilej cu care drumul de a utiliza teroarea ca mijloc de guvernare a devenit o posibilitate complet legitimă.

Primele acţiuni cu caracter de genocid organizate de bolşevici au avut loc în timpul războiului civil din 1917-1923 şi au fost îndreptate contra unor grupuri-ţintă:aristocraţi, burghezi, proprietari funciari, industriaşi, ofiţeri, a căror existenţă reprezenta un pericol real la impunerea societăţii comuniste.  Bolşevicii nu s-au limitat doar la stigmatizarea şi exterminarea fizică a unor categorii sociale, ci au vizat şi minorităţile etnice din fostul Imperiu Sovietic. Prima acţiune clară de genocid împotriva unei minorităţi a avut loc în 1919 şi 1920, când din ordinul Biroului Politic din 24 noiembrie 1919 se cerea decazacizarea de pe Don şi din regiunea Cuban. Din cei peste 3 milioane de cazaci, între 300.000 şi 500.000 au fost deportaţi în regiunile nepopulate ale Rusiei sau internaţi în lagăre de muncă, iar zeci de mii au fost executaţi de CEKA.

Clasa socială care a avut cel mai mult de suferit de pe urma acţiunilor bolşevicilor a fost ţărănimea. Rechiziţiile forţate efectuate în timpul Războiului Civil Rus, în special cele operate de bolşevici au distrus economia rurală până în stadiul în care sistemul Comunismului de Război s-a văzut depăşit de situaţia creată. Pentru remedierea crizei, Lenin a impus în martie 1921 Noua Politică Economică sau „capitalismul de stat”, cu precizarea că statul bolşevic a ales să nu intervină în soluţionarea problemei foametei de la sate. Astfel, între 1921 şi 1923, primul val de înfometare care a afectat populaţia statului sovietic, a adus moartea pentru aproximativ 5 milioane de ţărani.

Apogeul genocidului sovietic

Impunerea lui Stalin ca lider al Partidului Comunist a determinat încetarea NEP-ului şi reluarea revoluţiei, eveniment ce a atras după sine reluarea politicilor represive dure. O astfel de măsură a reprezentat-o procesul de colectivizare a agriculturii, finalizat în urma celui de-al doile val de înfometare din 1932-1933. Rechiziţionarea produselor ţăranilor cu intenţia de a le vinde în plină depresie economică mondială a fost un succes parţial pentru statul sovietic care a obţinut lichidităţile necesare pentru tehnologizarea ţării, modernizarea armatei şi susţinerea Internaţionalei. Pe plan intern, Stalin a reuşit să colectivizeze întreaga agricultură şi să supună populaţia rurală sub autoritatea partidului prin intermediul foametei dublate de teroarea OGPU. Peste 10 milioane de ţărani au murit în urma celui de-al doilea val de înfometare al partidului, iar alte câtea milioane au fost deportate de la periferia Uniunii Sovietice în Gulag. Deşi Ucraina a fost cea mai afectată regiune a imperiului sovietic, al doilea val de înfomotare nu a fost îndreptat exclusiv împotriva ucrainienilor, printre populaţiile care au avut de suferit numărându-se toate minorităţile etnice.

Marea Teroare din 1936-1938 a reprezentat un nou episod al  genocidului orchestrat de Stalin împotriva unei categorii inventate şi anume „elementele antisovietice”. Operate de NKVD, sub conducerea lui Nikolai Ejov, în acest interval au fost arestaţi peste 1.500.000 de persoane, dintre care peste 700.000 au fost condamnaţi la moarte şi executaţi, la care se adaugă 44.000 de membri de partid şi zeci de mii de ofiţeri.

Exportul genocidul revoluţionar în China

Partidul Comunist Chinez a apărut ca ramură a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în cea de-a treia Internaţională Comunistă şi a reuşit să se impună în urma victoriei din cadrul războiului civil cu Kuomintang-ul de după sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial. În scurt timp, comuniştii chinezi au recurs la practicile sovietice pe care le-au dus la extrem, primele acţiuni având ca scop exterminarea reacţionarilor, a clasei proprietarilor de pământ, a capitaliştilor din industrie şi comerţ şi a grupurilor religioase. Pentru îndeplinirea acestor ordine, Mao Zedong a stabilit în 1951 ca 1 din 1000 de locuitori să fie ucis, ceea ce înseamnă aproximativ 600.000 dacă ţinem cont că populaţia Chinei era de 600 milioane de locuitori la acea dată.

La sfârşitul anului 1952 PCC a afirmat că a omorât aproximativ 2, 4 milioane de “elemente reacţionare”, deşi numărul total de susţinători ai Kuomintang-ului şi al proprietari de pământ ucişi era de cel puţin 5 milioane. Cel mai mare genocid din istorie ca număr de victime s-a înregistrat tot în China, în timpul Marei Foamete, la scurt timp după Marele Salt Înainte, oficialităţile chineze recunoscând că “numărul pierderilor prin morţi nenaturale şi reducerea naşterilor din 1959 până în 1961 este estimat la aproximativ 40 de milioane”.

Unul dintre cele mai celebre episoade ale istoriei Partidului Comunist Chinez a fost Revoluţia Culturală, o mişcare socio-politică declanşată de Mao Zedong pe 16 mai 1966 pentru a implementa puternic socialismul în rândul populaţiei prin eliminarea tuturor celorlalte elemente ideologice, culturale şi economice neagreate de partid. Mao a rezumat scopul Revoluţiei Culturale:“…după haos lumea atinge pacea,   dar în 7 sau 8 ani haosul trebuie să apară din nou”.

În 1984, Comitetul Central al P.C.C. a efectuat cercetări pentru a estima impactul Revoluţiei Culturale, cifrele înainte de comisia de investigaţie fiind următoarele:aproximativ 4, 2 milioane de arestări, peste 1.728.000 de morţi din cauze nenaturale, peste 135.000 de oameni etichetaţi drept contra-revoluţionari şi executaţi, peste 237.000 de oameni omorâţi şi peste 7, 03 milioane mutilaţi în atacuri armate. Responsabilitatea pentru atacuri şi o bună parte din crimele produse în anii Revoluţiei Culturale cad pe umerii Gărzilor Roşii, compuse în mare parte din studenţi şi soldaţi.

Genocidul la apogeu-Cambodgia lui Pol Plot

Khmerii Roşii şi-au bazat ideologia şi politicile pe modelul comunist chinez, bazat la rândul său pe cel sovietic. Aceste două modele erau importante pentru gruparea condusă de Pol Plot deoarece prezentau o serie întreagă de „insuficienţe“ce urmau a fi depăşite, măsurile sociale urmând a fi depăşite cu suficientă determinare şi rigoare. Cultura tradiţională a Khmerilor, combinată cu încercările violente ale ţării de a ieşi de sub tutela Franţei a dus la sintetizarea unui comunism ce are la bază naţionalismul rasial, ceea ce explică unele acte de violenţă ale Khmerilor.

În perioada guvernării Cambodgiei de către Khmerii Roşii (1975-1979), programul revoluţionar al acestora a fost implementat cu o duritate extremă, ducând genocidul la un nou nivel. Autorităţile guvernamentale au blocat ajutoarele umanitare ale Occidentalilor, populaţia murind de foame şi din cauza epidemiilor. De asemenea, excesele din timpul deportărilor şi a golirii oraşelor au produs un număr mare de victime, la care s-au adăugat cei executaţi pentru colaborare cu regimurile anterioare, cu comuniştii vietnamezi sau cu orice membru de partid căzut în dizgraţie.

Principala categorie socială vizată de regimul criminal al lui Pol Plot a fost „poporul nou”, concentrat în mediul urban, în special în jurul capitalei Phnom Penh. În număr de aproximativ 3 milioane, „poporul nou” a fost categoria cea mai afectată de violenţe, Khmerii expulzându-i pe locuitorii din Phnom Penh şi privându-i de mijloacele necesare subzistenţei la sate. Doar foamea aplicată sistematic împotriva „poporul nou”, forţa de muncă ieftină a regimului, a făcut peste 800.000 de victime  ceea ce reprezenta 10% din populaţi ţării. Cei care au supravieţuit deportării şi înfomătării erau stigmatizaţi ca „sobotori economici” pentru lipsa lor de pregătire agricolă.

Au fost executaţi etnici vietnamezi, chinezi, thai şi membri ai altor minorităţi, precum şi creştini, musulmani şi budişti  din Cambodgia. Una dintre măsurile absurde ale regimului a fost decizia de a-i executa pe toţi cei care poartă ochelari, întrucât acest lucru însemna că sunt intelectuali. Între 1975 şi 1979, aproximativ 2 milioane de locuitori au murit, metodele brutale folosite de Khmerii Roşii determinând mulţi oameni să se refugieze în Vietnam până la îndepărtarea regimului de intervenţia armată a vietnamezilor şi la impunerea unui nou regim comunist.

 

Categorie: Cultură
Etichete: China, genocid, revolutie, rusia, sistem
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
[DESTINE EXCEPȚIONALE] Sfântul stareţ din închisoare
Articolul următor
Matei Păcurar și urmașii lui Ghenie [GALERIE FOTO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

„Dezvoltarea agriculturii ecologice este unul din pilonii programului nostru”. Interviu cu Florin Doroțiu, candidat PER la președinția Consiliului Județean Arad

1 comentariu
  OAMENI DE NOTA ZECE PENTRU UN JUDEȚ DE NOTA ZECE Interviu cu Florin Doroțiu, candidat PER la președinția Consiliului Județean Arad – Sunteți implicat în politică de ceva vreme, de unde a venit dorința de a candida la postul de președinte al Consiliului Județean Arad? – Să fim sinceri, dorința oricărui om care intră în politică este să urce în această ierarhie. Am 43 de ani, mi-am făcut un examen interior și am ajuns la concluzia că pot veni în fața arădenilor cu o viziune modernă, că pot schimba fața județului după trei decenii de ratări și spectacole de…

Ce am învățat în 2018+

1 comentariu
  Anul care tocmai se termină pentru mine a fost unul plin de ciudățenii. A fost și unul dintre cei mai grei ani pe care i-am trăit. A fost anul care mi-a luat trei chestii importante: încrederea, zâmbetul și o mare parte din speranță. Dacă i-aș spune un an nașpa, l-aș subestima. Dar, pentru că e în spiritul sfârșitului de an, și în general al sfârșitului, am câteva observații de făcut. Pe care tu, cititorule, s-ar putea să le găsești folositoare. Mai ales că vin din experiența mea. Și probabil și din a ta, cu toate că sper că n-ai…

TABU și IPOCRIZIE

3 comentarii
  Cine și-ar fi închipuit că acum, de capăt de an, mă apucă pe mine amocul? Printre atâția sfinți și urări de bine, și #fieca, iacătă-mă și pe mine, Grinch-ul supraponderal, apatic și provincial, cum ies la despicat firul de brad în patru și la eviscerat lerul. Să văd dacă-i ler, și nu vreo imitație ieftină. Și era așa de bine, aproape trecusem de melancolia de sfârșit de an și demența cumpărăturilor de sărbători. Ce m-a stârnit pe mine, de data asta, a fost un interviu dintr-un ziar online local. Și nu articolul în sine, care prezenta o afacere oarecum…

Crăciunul meu

0
  De mic nu mi-a plăcut Crăciunul. Cu toate că părinţii mei se chinuiau să-l facă suportabil şi îmbelşugat. Era pe vremea lui Ceauşescu, şi ai mei făceau rost de banane şi portocale (imaginea bananelor verzi, puse pe sobă pentru ca să se coacă, e încă vie în amintirea mea). Erau cadouri frumoase, erau colinde, vechi, dar veşnice, era cald şi bine. Şi, totuşi, nu-mi plăcea. Poate că de vină era unchiul meu, antrenorul de box, care venea pe post de Moş Crăciun şi-mi căra nuiele peste fund, pentru toate prostioarele de peste an. Poate erau verişoarele care veneau la…

Unde ne sunt LEGENDELE?

0
  Uite că am revenit. Asta în caz că ați avut un moment. Și mă tot gândeam, ce aș putea scrie așa, de revenire? Că subiecte ar fi, și anume căcălău. Pentru că dracul nu doarme, nici măcar în apropierea sărbătorilor, și îi face pe oameni să spună/facă, și anume tâmpenii. Dar, pentru că vin numitele sărbători, nu strică un cadou avant le lettre. Mai ales că m-a apucat nostalgia, că m-a pus nevasta să-mi las barbă, cică e mai în trend, și arăt ca un Moș Crăciun pervers. Iar nostalgia asta e periculoasă, pentru că te face să realizezi…

Hai să vorbim SERIOS despre campania lui Don Teflon!

3 comentarii
  Man, eu m-am săturat. M-am săturat până peste cap de poveștile astea pe care mi le toarnă unul și altul, cum că scăpăm, în final, că va fi bine, că e o nouă eră și alte lăbi triste de genul. Probabil că băieții ăia de la comunicare cred că suntem aduși cu pluta de la dracu din praznic, sau din Beliu, ca să halim d-astea. Să fim serioși un pic. Faptul că m-am dat pe lucruri mai importante, cum ar fi pamfletul psihosocial, nu înseamnă că nu văd ce se întâmplă în lumea voastră mică și penibilă. Sau că…
Next Run
Articolul următor Vino la Târgul Primăverii! Vezi OFERTA și PROGRAMUL de vizitare Apasă aici pentru a citi
Secret Link