Mihai Fifor: Guvernul Ciolacu este pregătit să protejeze fermierii români, indiferent care va fi decizia Comisiei Europene
[COMUNICAT DE PRESĂ] România a solicitat Comisiei Europene, alături de alte 3 state europene – Polonia, Ungaria, Slovacia – prelungirea…
[ACTUALIZARE] Olandezul reținut de polițiștii din Lipova în satul Troaș – suspectat că face parte din gruparea „HELLS ANGELS”
[ACTUALIZARE] (ora 18.54): Cetățeanul olandez dotat cu arbaletă cu lunetă și punct laser, arme letale neînseriate, halebardă și alte „jucării”…
FLORA devine The Lighthouse – Casa festivalului Lights On – The Night-Art Festival Timișoara
[COMUNICAT DE PRESĂ] FLORA devine The Lighthouse – Casa festivalului Lights On – The Night-Art Festival Timișoara Restaurantul Flora din…
[AI DE PUII MEI] Tomb Lazăr sau Indiana Faur? Viceprimarul este personajul principal
Chiar dacă AI-ul n-a vrut s-o mai dea pe cinefilie, cu asemenea personaje politice din Arad, nici n-ai cum altfel!…
Răbdare, șoferi! Alte restricții de circulație au fost anunțate: Calea Timișoarei, P-ța Spitalului (Intim), intersecția Căii A. Vlaicu cu str. Cocorilor, intersecția Căii A. Vlaicu cu Victoriei
Execuția săpăturilor de canalizație necesare în cadrul proiectului ,,AMENAJARE TRASEU DE TRANSPORT PUBLIC DE CĂLĂTORI CU AUTOBUZUL, CARE SĂ ASIGURE…
Mihai Fifor: Guvernul Ciolacu este pregătit să protejeze fermierii români, indiferent care va fi decizia Comisiei Europene
[COMUNICAT DE PRESĂ] România a solicitat Comisiei Europene, alături de alte 3 state europene – Polonia, Ungaria, Slovacia – prelungirea până cel puțin la finalul anului a interdicțiilor asupra importului…
[ACTUALIZARE] Olandezul reținut de polițiștii din Lipova în satul Troaș – suspectat că face parte din gruparea „HELLS ANGELS”
[ACTUALIZARE] (ora 18.54): Cetățeanul olandez dotat cu arbaletă cu lunetă și punct laser, arme letale neînseriate, halebardă și alte „jucării” care a fost reținut de polițiștii de la Lipova în…
FLORA devine The Lighthouse – Casa festivalului Lights On – The Night-Art Festival Timișoara
[COMUNICAT DE PRESĂ] FLORA devine The Lighthouse – Casa festivalului Lights On – The Night-Art Festival Timișoara Restaurantul Flora din Timișoara, loc emblematic pentru oraș, își redeschide porțile toamna aceasta,…
[AI DE PUII MEI] Tomb Lazăr sau Indiana Faur? Viceprimarul este personajul principal
Chiar dacă AI-ul n-a vrut s-o mai dea pe cinefilie, cu asemenea personaje politice din Arad, nici n-ai cum altfel! În secunda în care ChatGPT a văzut cum se cațără…
Răbdare, șoferi! Alte restricții de circulație au fost anunțate: Calea Timișoarei, P-ța Spitalului (Intim), intersecția Căii A. Vlaicu cu str. Cocorilor, intersecția Căii A. Vlaicu cu Victoriei
Execuția săpăturilor de canalizație necesare în cadrul proiectului ,,AMENAJARE TRASEU DE TRANSPORT PUBLIC DE CĂLĂTORI CU AUTOBUZUL, CARE SĂ ASIGURE LEGĂTURA PE ARTERELE URBANE ÎNTRE ZONA UTA ȘI STRADA ȘTEFAN…