UTA primește azi vizita celor de la U. Craiova. Partida contează pentru etapa a 5-a a Ligii 1, iar în cazul unei victorii, ambele echipe ar putea urca câteva locuri în clasament și a se menține în zona play-offului. Ambele echipe au alternat jocurile bune cu prestații dezamăgitoare în acest început de sezon. UTA ocupă locul 9 în clasament, adunând 5 puncte până în această etapă, cu 3 goluri marcate și 3 încasate. Au avut parte de un început de campionat dificil, jucând în primele 4 etape cu 3 echipe de play-off, fiind învinsă doar de FC Botoșani, în etapa trecută. În etapa a 3-a, la Arad s-a deplasat FCSB, care s-a văzut condusă de UTA din minutul 21 prin golul marcat de Ubbink, reușind să egaleze abia în minutul 90 prin Ianis Stoica. Universitatea Craiova, la fel ca în ultimele 2 sezoane, la început de campionat și-a manifestat intenția de a lupta la titlu, dar au un început de sezon slab, fiind eliminați rușinos și din cupele europene, trecând prin schimbări de antrenori, la echipă venind Laurențiu Reghecampf, plecând jucători importanți ca Cicâldău, Bărbuț, Ofosu, Bic, Burlacu și Mamut. Se așteaptă revenirea lui Mitriță si posibila aducere a lui Ciobanu. UTA și-a propus să lupte pentru accederea în play-off, iar pentru asta are nevoie să își îmbunătățească prestațiile mai ales pe teren propriu, unde au fost deficitari de când presteazi pe noul stadion. Au sprijinul fanilor, aspect care îi ajută enorm și lucrul acesta este evidențiat mai ales în rezultatul si jocul prestat în compania celor de la FCSB. Universitatea Craiova are nevoie de victorie, pentru a urca în clasament și a se menține aproape de CFR Cluj, înregistrând deja un dezavantaj de 6 puncte după numai 4 etape. Florin Ilie repectiv, Bălașa, sunt incerți . În sezonul trecut, Craiova s-a impus în ambele meciuri, cu 2-1 în tur, la Arad și 2-0 la Craiova. Confruntarea e programată azi de la ora 21.30 și poate fi urmărită pe canalele de sport de la noi din țară. Adrian Cojocaru din Galați arbitru, ajutat de tușierii Ovidiu Artene (Vaslui) și Grabriel Stroe (Pitești), plus rezerva Iulian Dima (București). „Fluierații” vor fi notați de Nicolae Grigorescu, din Timișoara. Bucureșteanul Marcel Vasile e observator de joc.
Alina Dumitru, campioană olimpică la judo, este ambasadorul UVT Liberty Marathon 2025
UVT Liberty Marathon, evenimentul fanion de alergare pe șosea din vestul României, anunță cu bucurie că ambasadorul ediției 2025 este Alina Dumitru, multiplă campioană europeană și mondială, prima și singura…