Motto: Avem trecut glorios și viitor de aur. Doar prezentul ne lipsește mereu.
Nimic nu e nou sub soare, iar toate marile greșeli se repetă ciclic, doar actorii se schimbă. Un adevăr rostit încă de Anacharsis în secolul al VI-lea î.Hr cum că „E de mirare că la greci înțelepții dau sfaturile, iar proștii hotărăsc” este la fel de valabil și cu peste două milenii și jumătate mai târziu.
Într-o țară bananieră cu atât mai mult. Iar în orașul Second Hand, spusele lui Anarcharsis își găsesc forma materializată în mai toate deciziile Mâncătorilor de Banane.
Un exemplu cumplit îl oferă acum distrugerea Pieței Catedralei,
după ce mii de semnatari au cerut să nu se întâmple acest lucru. Ca în orice țară bananieră, glasul mulțimii nu ajunge până în vârful ramurilor. După cinci ani de cugetare adâncă, primăria, care n-a avut două sute de mii de euro pentru începerea renovării Teatrului Vechi, a găsit foarte multe milioane pentru distrugerea unui alt simbol al Aradului.
Din declarațiile Marelui Mâncător de Banane este limpede că habar nu are ce vrea să pună în locul pieței: abia după demolare, se propune un „concurs de idei” pentru ce se va întâmpla în continuare. Deocamdată, se vorbește doar despre o fântână mamut care să înghită apa și energia pe care contribuabilii sunt somați să le economisească.
Ceea ce nu se știe este unde vor putea parca mașinile care vor aduce marfa piețarilor, unde vor putea parca mașinile cumpărătorii, unde vor putea fi parcate taximetrele, obligatorii într-un asemenea loc.
Marele Demolator, total surd la nevoile populației, se pare că a fost pus să-și astupe urechile de cei ce-i manevrează mișcările.
Distrugerea pas cu pas a orașului Second Hand respectă un plan bine articulat împotriva localnicilor. Luând locurile de muncă a zeci de amărășteni, nu se dorește decât anihilarea micilor producători în folosul supermarketurilor, ale căror profituri părăsesc nu numai orașul, ci și țara.
Să aloci din fondurile obținute de la plătitorii de taxe, impozite și amenzi 24.000.000 de lei „într-o primă fază” pentru ceva ce nu numai că nu vine în interesul localnicilor, dar contravine și tradițiilor – peste tot în lume, piețele s-au amplasat în centrele așezărilor, deci în apropierea lăcașelor de cult. Depășește orice urmă de nesimțire să aloci din fondurile obținute de la plătitorii de taxe, impozite și amenzi 24.000.000 de lei pentru ceva ce nici măcar tu nu știi ce și cum o să fie.
Când se distruge sistematic totul,
după ce a dispărut puternica industrie din oraș, după ce atacurile la locurile de muncă vin în valuri tocmai acum, într-o lume bântuită de atâtea crize simultane, după ce orice se întâmplă nu este decât în folosul băieților deștepți, cei de la vârf își consumă liniștiți bananele.
Am fost întrebat ce rost mai are să faci lobby pentru Teatrul Vechi?
Răspunsul este că dacă am tăcea cu toții, atunci chiar că n-ar mai rămâne nicio speranță. Așa că închei și de data asta amintindu-i Marelui Demolator că avem înregistrate declarațiile sale publice că, „dacă posesorii Teatrului Vechi, primul teatru de piatră de pe teritoriul României de azi, alături de cel din Oravița, nu se implică în renovarea edificiului, îl va rechiziționa”. Teatrul Vechi oricum va fi salvat, dar îi dăm și primarului prilejul de a se ține măcar o dată de cuvânt.
Pentru aceasta, chiar dacă loviturile de buldozer – gen demolarea Pieței Mari – acoperă în acest moment orice, fac din nou apel la cetățenii umiliți ai orașului Second Hand să-i desfunde
urechile demolatorului executiv. Care, săracul, nici măcar nu știe ce face. Și pentru ce va trebui să plătească în viitor.
