14 cățeluși abandonați, salvați de iubitorii de animale și polițiști în Timișoara

catel
Distribuie:

Abandonați să-și găsească sfârșitul pe un câmp, 14 pui de cățeluși au fost salvați din primejdia morții de către iubitorii de animale și polițiștii din Timișoara. Fără adăpost și lăsați în pericol, acești nevinovați au fost abandonați de un stăpân lipsit de suflet.


Plânsetele disperate ale cățelușilor, flămânzi și speriați, au fost auzite de locuitorii din Sacalaz, care au alertat imediat Poliția Animalelor din Timiș. Împreună cu agenții au intervenit rapid și i-au salvat pe toți cei 14 pui.

„Datorită eforturilor și dedicării polițiștilor de la Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, împreună cu cetățenii devotați prietenilor noștri necuvântători, 14 cățeluși abandonați într-un câmp din apropierea localității Sacalaz au fost salvați. În prezent, aceștia se află sub îngrijirea unei asociații de protecție a animalelor, unde primesc atenția și tratamentul medical veterinar de care au nevoie, în speranța că vor găsi curând un cămin plin de iubire”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor reamintesc că, conform legii, „abandonul și/sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului” constituie o contravenție și se sancționează cu amenzi între 3000 și 12.000 de lei.

În prezent, se fac eforturi pentru identificarea persoanei care a abandonat acești câini, pentru a fi trasă la răspundere în fața legii.


Sursă: Opinia Timișoarei


 

Categorie: Timiș
Etichete: catelusi, ipj, IPJ Timiș, protecția animalelor, stiri timisoara
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] PRIMELE IMAGINI cu bucăți din drona căzută în Brăila
Articolul următor
Un bărbat a fost reținut pentru lipsire de libertate și violență în familie, la Semlac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

uta 1 large

Un campionat de ținut minte!

UTA – FC U CRAIOVA 1948 3-1 (2-0) Au marcat: Luckassen (6), R. Pop (31), J. Pedro (67) – Ibrahim (87) 6 mai 2024, ora: 18:00, stadion: „Francisc Neuman“, temperature:…
liga4 large

LIGA 4 ARAD | O ETAPĂ CU UN SAC DE GOLURI

LIGA 4 ARAD |  Rezultatele etapei a 25-a Frontiera Curtici 2004 – Păulişana Păuliş 2-2 Crișan 90/autogol, Zsogo 90+1- Moldovan 59, 62 CS Glogovăţ 2013 – Victoria Felnac 3-1 Mariș 36,…
1.liga 3 seria 8 3 large

LIGA 3 | Fotbal mic în Vinerea Mare

Liga 3, seria 8 | Rezultate etapa a 6-a Play-off: FC Bihor – CSC Peciu Nou 1-0 Farcaș 80 Phoenix Buziaș – Politehnica Timișoara 2-3 Grancea 25/penalty, Chistrugă 62 –…