Învățământul dual ca soluție pentru viitor | Masă rotundă organizată de Patronatul Național Român, filiala Arad și instituțiile educaționale din Arad, la Colegiul Economic.
Patronatul Național Român – Filiala Arad, sub conducerea președintelui Ciprian Demeter și prim-vicepreședintelui Marcel Măinescu, împreună cu Colegiul Economic Arad, Liceul „Caius Iacob” Arad, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” Arad, și Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad, au organizat o masă rotundă cu tema „Învățământul dual: Oportunități și Provocări”.
Evenimentul s-a desfășurat luni, 17 martie 2025, începând cu ora 12 și a adus împreună reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, profesori, experți în educație și membri ai comunității de afaceri. Scopul acestei întâlniri s-a derulat în jurul ideii de a analiza avantajele și provocările implementării sistemului de învățământ dual în România, precum și despre modalitățile prin care acest sistem poate contribui la pregătirea tinerilor pentru piața muncii.
„Învățământul dual reprezintă o soluție viabilă pentru a răspunde nevoilor actuale ale economiei și pentru a forma specialiști bine pregătiți,” a declarat Ciprian Demeter. „Prin colaborarea cu instituțiile de învățământ, ne propunem să creăm punți între teorie și practică, astfel încât elevii să aibă ocazia să dobândească atât cunoștințe teoretice, cât și abilități practice necesare în domeniile lor de activitate”, a adăugat Marcel Măinescu.
Prezentă la această masă rotundă din partea Inspectoratului Școlar Județean Arad, Gianina Coraș – inspector școlar general adjunct, a contribuit cu expertiza și perspectivele dobândite la discuțiile despre învățământul dual, având rolul de a evidenția importanța colaborării între instituțiile de învățământ și mediul de afaceri în pregătirea tinerilor pentru provocările pieței muncii. „Subliniem angajamentul Inspectoratului Școlar Județean Arad față de reformele educaționale și sprijinul constant oferit tinerilor în dezvoltarea competențelor necesare într-o lume în continuă schimbare”, au transmis organizatorii. Masa rotundă a inclus prezentări, discuții și sesiuni de întrebări și răspunsuri.