LIGA 4 ARAD | Rezultatele etapei a 22-a
Victoria Nădlac – Athletico Vinga 5-4
Ndoye 24, 60, N. Babjak 45, Toure 62, 86 – Bulza 14, Chelea 75, Rotar 86, Siminiceanu 90
CS Socodor – Voinţa Macea 3-1
Ciornei 68, 93, Florea 74 – Fl. Gîlcă 41
CS Vladimirescu – Progresul Pecica II 6-1
Doboș 35, 51, 63, Iancu 39, Țîru 79, Osvath 84 – Răchită 64
Unirea Sântana – Podgoria Pâncota 4-0
Rus 15, Vasinc 45, Sabău 53, Brândușe 80
Frontiera Curtici – Victoria Felnac 1-1
Onica 82 – Tugulescu 72
Național Sebiș – Şoimii Şimand 0-3
– Mandache 56, Sechel 74, Bejenaru 86
CS Beliu a stat.
Clasament, etapa 22:
Etapa viitoare, a 23-a (17 mai): Pâncota – Sebiș, Beliu – Sântana, Șimand -Nădlac, Vinga – Vladimirescu, Pecica – Curtici, Felnac – Macea. Socodor stă.
Show în vamă, ca-n „el clasico” | Victoria Nădlac – Athletico Vinga 5-4 (2-1)
Așadar Victoria Nădlac a dat 5… Stați așa, cred că e ceva greșeală… Ba nu! M-am uitat pe „ajfarad.ro” și ăsta-i scoru’. Deci încep încă o dată: Victoria Nădlac, 5, Athletico Vinga, 4. O-nebunit lupu! Să dai cinci la o echipă cu Radu Popa pe bancă, ești sculă, tată. Cornele (n.a. Nădăban, antrenor Nădlac), v-ați dat drumu’ la motor? Io mă bucur, sincer! Că am tot zis că tot vă iese ceva cu echipa asta, „încovoiată” de înfrângeri, goluri, scoruri. Nah, amu, am pretenții și de la voi. Nasol că se gată campionatu’. Vorbesc cu Vasile să vă mai bage câteva etape? Hai, baftă, să confirmați, să jucați tăt așa bine. Voi, „Șobi mic”? Nu cred că ați fost înainte de joc să radeți niște kolbasz și găluște tăuțești – c-o fost festival, sâmbătă. Că și tu și coach Radu sunteți meseriași! O trec la „accidente”? Biiine, da să nu se mai întâmple! Cum să dai patru și să iei cinci? This is the question!
Nădlac (antrenor Cornel Nădăban): Stănilă – N. Babjak (Karman), C. Morariu, D. Crișan, L. Grigorean – Coriteac, Ndoye – Toure, Mazuch, Seciu – Costea.
Vinga (antrenor Radu Popa): Coman – Siminiceanu, S. Ianc (Drăgulescu), Puta, L. Măgulean – Kocsis (Chelea), Turcuș – Bulza (Homonea), Mateucă (Rotar), Schinteie – Cr. Moldovan (L. Olariu).
Tiptil, tiptil, s-au urcat pe doi | CS Socodor – Voinţa Macea 3-1 (0-1)
Da, știm, voi doar participați, n-aveți obiectiv, jucați liber și curat, n-ați vrut astă vară să rămâneți în „C”, cu cerere…Vă cred pe cuvânt. Da de bătut, tot bateți! De voi, de CS Socodor zic! Și tot cu trei, cu unu, cu trei, ați ajuns pe… doi. Bravo vouă, Tibi. Noi, la redacția de la „FV”, mai râdem și acum de ce-ai zis anu trecut, când nu ieșea bine în Liga tri, citez: „am avea nevoie de zece jucători și două mingi noi”. Acu, la județ, văd că nu stați rău cu jucătorii, v-ați dres și baza, nu știu la mingi cum stați. Da dacă le tot băgați la alții în poartă, normal s-aveți tot timpul nevoie. Văd că o repriză, Voința Macea s-a ținut bine la voi. Știe Ruben, da și Sorin, că le apreciez munca, implicarea. Da atât poate Macea sezonul ăsta, Doamne dă-vă-vă un filon de cash, să vă duceți ceva peste, că știu că puteți și vreți mai mult. Că sâmbătă, le-ați dat și ceva emoții socodorenilor, cu golul lui Florin Gâlcă din finalul primei reprize. Da o fost greu de păstrat acest „0-1”, și după ce-o egalat Ciornei, Florea a făcut 2-1 la șase minute și asta era. A mai fost de fapt unul, dat tot de Ciornei în 93, ehehei! Așa că vorbind cinstit și lăutărește, nimeni n-o fost supărat la final. Deși…
Socodor (antrenor Tiberiu Darazs): Ticiu – Belcea, Pleșca, Chiș (Pele), Chișe – Dema, Șerengău – Ciornei, Ivașcu (Florea, Epure), Daina (Stana) – S. Ștefan (Lezeu).
Macea (antrenor Ruben Pâncotan): P. Faur – Trif, Șt. Ardelean, Manga, Topai – Fl. Gîlcă, Șt. Șiclovan – Busuioc, C. Gîlcă (Căslaru), Veliciu (Marița) – Boiț.
Când doboșu’ e mai bun ca pita | CS Vladimirescu – Progresul Pecica II 6-1 (2-0)
Și când joacă penultimele două, adrenalina e maximă. O fost ea „max” pentru CS Vladimirescu, care le-o dat un „set la unu” „sărakilor~ (la puncte) de sub ei, Progresul Pecica II. La pauză, strâns scoru’, doar „2-0”, marcatori Doboș și Iancu. Nu’ș ce a avut Doboș sâmbătă – jucător bun, vă zic eu – că o mai dat două în prima jumate a actului doi și la 4-0 altfel vorbim! Hai, „4-1”, că imediat s-o băgat în seamă Răchită, cu gol în minutul 64. Numa că-n 79 și 84, „Vladi” o făcut punctele de „set”, cu contribuția lui Țîru și Osvath. Asta-i Căline, echipa crește și cu meciuri din astea și mai ales, cu victorii din astea. Hai, să vă văd puterea la Vinga-Vladimirescu… Al vost’, Vali Viski (dacă tot suntem la ,„”)!
Vladimirescu (antrenor Călin Dehelean): Vîrtaci – I. Crișan, Mariș (Onețiu), Diarra, Vereș – Vasilca (Megyesi), Ursoi (R. Cosma) – Narsesovici, Ab. Iancu (Osvath), Doboș (Petcuț) – Țîru.
PecicaII (antrenor Ioan Bănățan): Burtic – Szep, Țuțuianu, C. Trif, Taloș – R.M. Bănățan, D. Salka (D. Ardelean) – Șimăndan, A. Ponta (I. Trif), Nadiu (R.A. Bănățan) – Răchită.
Să vină Nera, să vină Nera, să vină Nera Bogodinț! | Unirea Sântana – Podgoria Pâncota 4-0 (2-0)
„Hai, băieți, tare și pe poartă și cu ăștia, ce s-or ținut de noi tot campionatu’”, s-ar fi auzit o voce din vestiarul celor de la Unirea Sântana. Urmăritorii cine-s? Ăia de la Podgoria Pâncota, „ah, îl știu pe antrenoru’ lor, ăla înalt și blond, Remi Lung, buuun fundaș la viața lui”. Și bun și antrenor – zic eu. Că și citatul de mai sus tot al meu e…
Pe teren, forțele n-or fost de un joc „1-2”, de locuri zic. Că la Pâncota or lipsit mulți, cinci adică. Nu-i scuză, da la nivelu’ ăsta – și nu numa’ aici – te „tai” și dacă nu vine unu’, din ăia de bază, cu care-ți faci jocu’. Bun, comentând disputa, oaspeții or avut prima ocazie, da Steleac o dat pe lângă, apoi goool Sântana, 1-0, mar-ca-tor Cipri Rus, lob peste Tudosă, dintr-o minge primită de la Angelo Iuga și luptă pentru ea cu Pașca, 1-0. Da când tătă lumea se uita către vestiare, Vasinc o făcut 2-0, cu capul, centrator, Lazăr.
Și-n condițiile date în „enunțul probelemei”, deși Pâncota o-n-cercat să-și facă jocul combinativ, Sântana s-o dus liniștită la „4-0”, cu gol Sabău – șut sec, la o minge venită din bară, unde o trimisese Vasinc – și gol Brândușe, „cap” la centrarea lui Kozma. Și gata, Unirea Sântana e campioana județului Arad, ediția 2024-2025. Și să vină barajul, cu Nera Bogodinț, din Caraș Severin! O echipă despre care „Știli” Abrudean, antrenor la Unirea Sântana, spune că au „jucători de mare experiență. I-am și văzut o dată și aceste partide sunt foarte grele. Din punctul meu de vedere, sunt 50-50% șanse. Personal rămân foarte echilibrat în acest moment și acest echilibru încerc să-l transmit de fiecare dată și jucătorilor”. Da despre baraj, vă zic eu, n-aveți grijă! Că aici-n Liga 4 mai sunt patru etape. Bravo Sântana, bravo Știli, pe ei la baraj, Cipri!
Sântana (antrenor Adrian Abrudean): Csurka – Lazăr (68 Clej), Sabău, Nistor, Buza (81 Iancu) – Vlad (68 Olteanu), A. Iuga, Susan, D. Covaci (68 Kozma) – Rus, Vasinc (68 Brândușe).
Pâncota (antrenor Remus Lung): Tudosă – Țop, Gîrna, Pașca, Morariu – Steleac, Cl. Bălăban – Stanciu, Brad (77 Neamț), I. Bălăban – T. Ștefan (68 Pirtea).
Buni ei, buni noi, așa că remiză corectă | Frontiera Curtici – Victoria Felnac 1-1 (0-0)
Pe un gazon fain, când joacă două echipe bune, faine și ele, aștepți spectacol, să curgă golurile, să cânte muzica, să șuiere trenurile în gara din apropiere! Ah, nu v-am zis…or jucat Frontiera Curtici și Victoria Felnac, trupe cu preocupare de joc curat, elevat (la nivelul ăsta), că de promovat, altă întrebare… Pe gazon, precauție în prima repriză, încercări timide, doar când o fost loc. Felnacul a dat drumul la „tiki-taka” șu după pauză, Curticenii i-or lăsat „pasați, tată, da granița e închisă! „Vi-FE” a probat – prin Șiclovan – și transversala (ține, e ok!), da-n minutul 72 or deschis scorul, prin Țugulescu, care o dat-o-n poartă din opt metri, la un șut a lu’ Pasăre, respins de apărarea gazdelor, 0-1. Numa’ că peste zece minute „Fronti” o egalat, iar Onica – marcatorul – s-o-ntrebat înainte: „de unde o dat Țugu? Din opt metri? Nah, din opt metri o dau și eu.” Și o dat-o, în stânga lui Flore Rusu. Care o fost incredibil la ultima fază, când o parat de sub transversală șutul lui Mihăilă, din șapte metri! „E un rezultat bun, am început să facem și noi puncte cu primele cinci clasate”, o zis Marcel Bercu, jucător și antrenor secund (salutări la dom’ profesor Norbi Jozsa!) la Frontiera Curtici. De la Victoria Felnac cin’ să zică cel mai bine? Lucică Ciba, antrenor cu ștaif! Care o zis că „Nu sunt supărat, am făcut lucruri bune în ambele reprize, a fost lipsă de inspirație la atacanți”. Hai, ambele grupări, maxim etapele ce-or rămas, ok?
Curtici (antrenor Norbert Jozsa): D. Popescu (80 Trifoi) – Huțanu (90 Morar), Mocriș (76 Mihăilă), Gurban, A. Popescu – Lazea, Bortiș, Sg. Popa – Cl. Popa (80 Onica), Țurcanu, K. Varga.
Felnac (antrenor Lucian Ciba): Fl. Rusu – Buz (86 B. Gavrilaș), Bekono, Istin, Tăutan – Al. Gavrilaș, Moraru (46 Șicolvan), G. Pop, S. Măgulean (60 Drîglă) – Lasc (60 Pasăre), Leucuța (68 Țugulescu).
Când protagoniștii mânâncă la cantine diferite | Național Sebiș – Şoimii Şimand 0-3 (0-0)
Păi bine măi băieți, tu „Șulu”, tu Ispas, ați uitat cum se bagă lopta-n poartă? Aaaa, National Sebiș nu se poate pune ea cu Șomii Șimand… Da, ce-s „Barcelona”? Ok, vă înțeleg, nu mai strig la voi. O repriză ați ținut meciul de la egal la egal. Numa’ că Șimandu’ își programase să-și recupereze din punctele alea pierdute cât or fost betegi, cu gripa aia… Și le-o ieșit, că au cu ce în echipă! Mandache o rupt echilibrul pe tabelă, Sechel a majorat la „0-2” și pe final, Bejenaru dus scorul – final – la „0-3”. Am înțeles, de data asta or fost mai buni Șoimii. Da și Naționalu’ poate. Chiar cu astea din top șase. Că dară și pe Crișul Alb este genă din aia, a jocului cu lopta! O știu de pe vremea lui Szeplaki...
Sebiș (antrenor Dorel Balint): Merșca – Marta (Feieș), D. Faur, Șerban, Hulbăr – Guti (Lingurar), Zdrențan – D. Onoc (L. Bogdan), Șulumberchean (G. Onoc), P. Cotoc – Ispas.
Șimand (antrenor Jany Ruska): Mureșan – Calvin, Peia, D.M Dolga (, D.D. Dolga (Bejenaru) – Roza, Mandache – P. Măgulean (Sechel), Ujoc, Cordoș – Simion (Rus).
PS: CS Beliu o stat. Ce bine!