Premieră în Timișoara | UVT deschide un spațiu al educației europene, gestionat sub girul Parlamentului European, în cadrul parteneriatului deschis alături de europarlamentarul român Nicu Ștefănuță, vicepreședinte PE

pirtea stefanuta uvt
Distribuie:

La Universitatea de Vest din Timișoara s-a desfășurat vineri, 23 mai, o dezbatere despre prezentul și viitorul societății europene, alături de europarlamentarul Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European și alumnus UVT, eveniment desfășurat sub genericul „Valori europene și implicare civică”.


La eveniment au participat reprezentanții conducerii universității, rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, prorectori, decani, cadre didactice și cercetători, reprezentanți ai organizațiilor studențești și invitați din organizații civice, reprezentanți mass-media și lideri de opinie, dar și timișoreni interesați de tematica propusă.

Și cu prilejul acestei întâlniri, UVT și-a reafirmat angajamentul pentru promovarea valorilor democratice, educației civice și implicării active în viața comunității, oferind mai ales tinerilor un context util pentru reflecție și schimb de idei despre ceea ce înseamnă a fi cetățean european astăzi.

Studenții și elevii care au fost prezenți la dezbatere i-au adresat invitatului întrebări foarte specifice și au arătat implicare față de agenda europeană, demonstrând că tinerii de azi sunt interesați și profund implicați în ceea ce privește viitorul democratic al Europei. Ne bucurăm să vedem o reală dorință de a contribui la o societate mai responsabilă și mai solidară.


(Foto – UVT)


 

Cu ocazia evenimentului, europarlamentarul român a anunțat stabilirea unui parteneriat de lung parcurs între Parlamentul European și UVT, o premieră pentru Timișoara, un acord convenit în cadrul discuțiilor purtate astăzi în întrevederea cu rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.

„Se află în pregătire deschiderea la UVT a unui spațiu gestionat sub girul Parlamentului European, prin parteneriatul deschis alături de vicepreședintele PE Nicu Ștefănuță, un spațiu al drapelului albastru alăturat drapelului tricolor, unde vor fi realizate proiecte de informare și comunicare despre agenda instituțiilor europene, unde studenții și elevii vor putea să realizeze proiecte de voluntariat, să propună idei și soluții față de tot ce îi preocupă, iar ulterior chiar să realizeze stagii și schimburi de experiență la Bruxelles și Strasbourg, în proiectele PE dedicate educației civice și politice europene. Universitatea de Vest din Timișoara devine astfel prima instituție de învățământ superior din Timișoara care realizează o punte concretă și o legătură permanentă cu Parlamentul European, pentru că noi suntem Europa, aici, la Timișoara, la UVT.”a declarat rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

(Foto – UVT)


Sursa: UVT


 

Categorie: Educație, Timiș
Etichete: europarlamentarul Nicu Ștefănuță, Parlamentul European, rectorul UVT Marilen Gabriel Pirtea, spațiu al educației europene, timisoara, Universitatea de Vest din Timişoara
Distribuie:
Articolul anterior
Țânțarii și căpușele vă pot îmbolnăvi! Protejați-vă de înțepăturile sau mușcăturile acestora
Articolul următor
Complexul Muzeal Arad | A patra ediție a expoziției interactive „Călătorie cu trenul la Arad”, deschisă publicului la Sala Polivalentă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

liga 2

BARAJE de PROMOVARE în LIGA 2 – semifinale

Văsălie tare în teren, veselie mare în tribune |  CSM OLIMPIA SATU MARE – MINERUL LUPENI 2-2 (0-1) 21.05.2025, ora: 18.00, stadion: „Olimpia-Daniel Prodan”, spectatori: 4000. Au marcat: Copaci 90+7/penalty,…