O vilă romană ascunsă timp de două milenii, deschisă publicului în Franța

news 20250610 france auxerre roman villa site aerial
Distribuie:

O echipă de arheologi francezi a scos la lumină o vilă romană de proporții impresionante pe malul drept al râului Yonne, la doar câțiva kilometri de orașul Auxerre (cunoscut în antichitate ca Autessiodurum). Cercetările au avut loc în zona Sainte-Nitasse, parte din regiunea Bourgogne-Franche-Comté, și au fost coordonate de Institutul Național Francez de Cercetare Arheologică Preventivă (INRAP).


Deși existența vestigiilor din Sainte-Nitasse era semnalată încă din secolul al XIX-lea, primele investigații serioase au început abia în 1966, odată cu deschiderea unei cariere de pietriș. Atunci au fost descoperite ruinele unui edificiu rectangular, cu o suprafață de peste 700 de metri pătrați, alcătuit din zece încăperi – dintre care una cu absidă. Construcția includea elemente arhitecturale tipice epocii romane, precum ziduri din piatră brută, fragmente de stele funerare și coloane, dar și un sistem de încălzire prin pardoseală (hypocaust), indicii ale prezenței unor mozaicuri și mobilier datat între secolele I și IV d.Hr.


Săpăturile recente au scos la iveală că această construcție întinsă pe o suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați, reprezintă de fapt, doar o aripă dintr-un ansamblu mult mai vast. Specialiștii cred că vila aparținea unei familii înstărite, poate chiar unui funcționar de rang înalt din epoca romană.

Printre elementele identificate se numără un zid de incintă pe laturile de vest, nord și est, care înconjoară o grădină pătrată de 450 de metri pătrați. Aceasta este flancată de un bazin la nord și o fântână decorativă la sud. În jurul grădinii se află încăperi destinate primirii oaspeților și activităților casnice, inclusiv o posibilă bucătărie. Așa cum era specific modului de viață roman, vila include și o zonă de băi termale situată în aripa estică.

Structura include atât partea rezidențială (pars urbana), destinată proprietarului și familiei acestuia, cât și o zonă agricolă (pars rustica), care deservea muncile gospodărești și lucrătorii supravegheați de un administrator.


Autessiodurum a fost fondat ca o mică așezare la începutul secolului I d.Hr., dar a cunoscut o dezvoltare importantă, devenind un centru urban major în secolul al IV-lea. Arheologii investighează în prezent etapele de dezvoltare ale orașului și rolul pe care această vilă monumentală l-a jucat în dinamica socială și economică a epocii.

Publicul va putea vizita situl începând cu 15 iunie 2025, cu ocazia Zilelor Europene ale Arheologiei, când vor fi organizate tururi ghidate de către arheologi. Este o oportunitate rară de a păși într-un spațiu istoric autentic, în care rămășițele lumii romane se îmbină cu peisajul rural francez contemporan.

Sursa: ArtNews


Categorie: Externe
Etichete: arheologi, Franta, vila romană
Distribuie:
Articolul anterior
Un nou proiect din fonduri nerambursabile pentru UPU Arad: sală de operații dedicată urgențelor de tip politraumă
Articolul următor
S-a deschis Centrul de Înscrieri și Informare la UVVG

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie