Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității

sirene romania pr
Distribuie:

În perioada 13 iunie – 3 iulie 2025, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 1.354 de persoane, 105 autovehicule și 118 documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.


Astfel, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 1.006 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Polițiștii români au pus în aplicare 83 de mandate europene de arestare, au depistat 114 persoane semnalate de către statele membre având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 426 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 22 de persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 66 de documente, fiind găsite și 95 de autovehicule căutate de partenerii din spațiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Români căutați de autoritățile române, identificați de partenerii străini pe teritoriul lor

Totodată, 348 de persoane căutate de autoritățile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Dintre acestea, 63 erau urmărite de Poliția Română în baza unor mandate europene de arestare, 52 erau semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 80 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 25 erau semnalate dispărute de către autoritățile române.

Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 52 de documente și 10 autovehicule, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Începând cu data de 01.01.2025, momentul aderării complete a României la spațiul Schengen, la frontiera internă, respectiv la granița cu Ungaria și Bulgaria, a fost eliminat controlul de frontieră, iar, prin intermediul aplicației eDAC, polițiștii pot efectua verificări atunci când situația o impune.


Sursa: Poliția Română


 

Categorie: Național, Știri
Etichete: Biroul SIRENE, poliția română, Sistemul Informatic Schengen, state membre Schengen, stiri
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Incendiul de vegetație din zona ALFA a fost lichidat
Articolul următor
Un „cunoscut creator digital” din Arad a fost arestat pentru că s-a dat polițist și a șantajat o bătrână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

TAROM confirmă mutarea temporară la Aeroportul Arad a zborurilor sale regulate dintre București și Timișoara

Compania aeriană TAROM a anunțat oficial mutarea temporară la aeroportul din Arad, în perioada 2-22 noiembrie 2026, a zborurilor sale regulate dintre București și Timișoara. Decizia vine în contextul în care Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara va fi închis temporar pentru efectuarea unor lucrări la singura pistă de operare – vezi detalii AICI. Prima dintre companiile aeriene care a confirmat mutarea zborurilor la Arad este HiSky, din Republica Moldova. Operatorul de zbor a făcut anunțul pe pagina de Facebook, miercuri 29 iulie – vezi detalii AICI. Astfel, până în acest moment, au confirmat mutarea temporară a zborurilor pe Aeroportul…

Firmele trebuie să opereze actualizarea codurilor CAEN conform Rev. 3 până la 25 septembrie 2026

Firmele, PFA și alți profesioniști înregistrați la Registrul Comerțului înainte de 1 ianuarie 2025 trebuie să-și actualizeze codurile CAEN de la Rev. 2 la Rev. 3 până la 25 septembrie 2026. Oficial, procesul de actualizare a codurilor de clasificare a activităților din economia națională, de la CAEN Rev. 2 la CAEN Rev. 3, a început de la 1 ianuarie 2025. Termenul pentru actualizarea codurilor CAEN a fost stabilit prin HG nr. 284/2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN. Ce trebuie să faci Profesioniștii completează Cererea de înregistrare în registrul comerțului (original), în care precizează…

IPJ Arad | Mai multe intervenții în cazurile de violență domestică | Trend crescător și la infracțiunile de distrugere, tulburare de posesie și lovire sau alte violențe

Conform analizei prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean Arad, în acest an au crescut intervențiile în cazurile de violență domestică, numărul ordinelor de protecție provizorii și al măsurilor preventive dispuse fiind semnificativ mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe trend crescător sunt și infracțiunile de distrugere, cele de tulburare de posesie și cele de lovire sau alte violențe. Potrivit bilanțului instituției, în primul semestru al anului 2026, la nivelul județului Arad au fost sesizate 3.169 de infracțiuni, dintre care 1.739 de infracțiuni judiciare, 416 de natură economico-financiară și 1.014 de altă natură. Comparativ cu aceeași perioadă a…

A fost adoptat Codul Urbanismului | Reguli noi pentru dezvoltatori, avize și autorizații printr-o platformă digitală unică, înființarea unui registru național al construcțiilor și introducerea răspunderii legale pentru proiectanții și specialiștii implicați în procesul de autorizare

Senatul a adoptat joi, 30 iulie, în calitate de for decizional, Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC), o reformă inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care urmărește simplificarea procedurilor din construcții și reducerea birocrației. Proiectul a fost votat cu 91 de voturi „pentru”, după ce fusese adoptat miercuri de Camera Deputaților. Noua legislație reunește într-un singur act normativ prevederi care se regăseau până acum în 21 de acte normative diferite și introduce reguli atât pentru marile orașe, cât și pentru localitățile mici. Principalele schimbări aduse de noul Cod al Urbanismului: • Avize și autorizații printr-o platformă digitală…

Polițiștii din Arad și Republica Moldova, parteneri în proiectul european AR-STOP pentru combaterea traficului de persoane

Proiectul AR-STOP – Combaterea traficului de persoane pe ruta de intrare Est-Vest în Uniunea Europeană este o inițiativă care răspunde unei provocări majore de securitate și protecție a drepturilor omului și este implementat de IPJ Arad în colaborare cu Inspectoratul General de Poliție al Republicii Moldova și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din Republica Moldova, cu privire la traficul de persoane. Detalii despre ce presupune proiectul și despre activitățile care se derulează în aceste zile la Arad au fost oferite în conferința de presă susținută de șeful IPJ Arad, Chestor Stoicănescu Dan-Constantin împreună cu partenerii din Republica Moldova, Inspector…

HiSky confirmă mutarea temporară a zborurilor de la Timișoara la Arad

Prima dintre companiile aeriene care confirmă mutarea zborurilor la Arad, este HiSky, din Republica Moldova. Operatorul de zbor a făcut anunțul pe pagina de Facebook. „Stimați pasageri, Vă informăm că, în perioada 2–22 noiembrie, activitatea Aeroportului Internațional Timișoara va fi suspendată temporar ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate la aeroport. În această perioadă, toate zborurile HiSky din și către Timișoara vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Arad. Vă recomandăm să verificați detaliile zborului înainte de plecare și vă mulțumim pentru înțelegere. Echipa HiSky”, se arată în mesajul postat de companie. Aeroportul Timișoara va fi închis complet pe parcursul lunii…
DE LA ACELAȘI AUTOR

„Parcul din Vlaicu” – trecut pe lista de proiecte prioritare din Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad | Valoarea estimată: aproximativ 7 milioane de euro pentru lucrări și încă vreo 6 milioane pentru documentații

2 comentarii
Pe ordinea de zi a ședinței CLM Arad de marți, 28 iulie, s-a regăsit proiectul de hotărâre vizând aprobarea documentației tehnico-economice – faza Studiu de fezabilitate – și a indicatorilor tehnico- economici ai obiectivului de investiție „SF+PT Amenajare Parc Aurel Vlaicu, Municipiul Arad”. Conform documentației finanțarea obiectivului de investiție se va asigura din Programul Regional Vest 2021–2027 și din bugetul general al Municipiului Arad, precum și din alte surse atrase în condițiile legii. Proiectul fost votat în CLM și a trecut la vot cu 18 voturi pentru, respectiv 3 abțineri din partea grupării AUR. Studiul de fezabilitate a fost întocmit…

Spitalele arădene intră în greva generală declanșată la nivel național de Federația Sanitas | Camera Județeană a Medicilor Arad susține moral greva, dar nu participă la protest

Începând de astăzi, 28 iulie, toate spitalele din județul Arad vor lua parte la greva generală declanșată la nivel național de Federația Sanitas. Protestul, organizat pe perioadă nedeterminată, va afecta peste 400 de spitale din România (șapte din Arad) și vine pe fondul nemulțumirilor legate de noul proiect al Legii salarizării, deficitul cronic de personal și ceea ce sindicaliștii numesc „politica de sufocare a sistemului public de sănătate”. Liderul Sanitas din Arad, Otinel Șandru, a declarat luni pentru presă că „ De mâine (n.red. marți, 28 iulie), toate spitalele din județ intră în grevă” Greva generală va cuprinde toate spitalele…

Primarul comunei Livada Adrian Țolea și soția sa sunt cercetați de procurorii EPPO | Denunțul a fost depus de fiul Laurei Țolea

Primarul comunei Livada Adrian Țolea și soția sa sunt cercetați de procurorii EPPO în urma unui denunț ce a fost depus de fiul Laurei Țolea, fiul vitreg al edilului cu care se află în conflict. Adrian Țolea susține că dosarul intrumentat de procurorii EPPO – Biroul Teritorial Timișoara are legătură cu perioada în care soția lui deținea o firmă în județul Arad și ar fi accesat fonduri europene pentru achiziția unor jocuri de societate. Suma ar fi fost de aproximativ 30.000 de euro. Procurorii europeni verifică dacă într-adevăr a fost făcută achiziția și s-au respectat toate condițiile prevăzute de proiectul…

Desfășurare de forțe pe Calea Romanilor din municipiu, de la o șicanare în trafic

Desfășurare de forțe joi seara, în jurul orei 20.00, pe Calea Romanilor din municipiu. Conform primelor informații, de la o șicanare în trafic între doi șoferi s-ar fi ajuns la amenințări cu arma. Se pare că un bărbat ar fi reclamat că, pe fondul unor neințelegeri, a fost amenințat cu un cuțit. Mai multe echipaje ale poliției s-au deplasat la fața locului dar cele reclamate nu s-au confirmat. Foto: cititor critic arad