Contrabandă cu țigări | Patru percheziții și trei persoane reținute

contrabanda tigari
Distribuie:

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au continuat activitățile într-un dosar penal în care sunt cercetate fapte de contrabandă cu țigarete. În cadrul aceluiași dosar, la data de 16 iunie 2025, polițiștii S.I.C.E. din cadrul I.P.J. Arad au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară și 3 mandate de aducere, în municipiul București și județul Călărași. Joi, 10 iulie 2025, au fost puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și alte trei persoane reținute. 


„Din cercetări, a reieșit că trei bărbați, de 51, 50 și respectiv 44 de ani, ar fi sprijinit trei persoane, aflate în prezent în arest preventiv, la transportul în vederea relocării a mai multor cantități de țigarete susceptibile a proveni din contrabandă, între depozite din municipiul București.

În continuarea cercetărilor, s-a mai stabilit că, în cadrul aceleiași rezoluții infracționale, un alt bărbat, de 62 de ani, ar fi condus un autoturism, având dreptul de a conduce anulat, în județul Bacău, acest bărbat având rol de șofer al persoanelor cercetate.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, cele trei persoane fiind reținute pentru 24 de ore.

Reamintim că, la data de 16 iunie 2025, polițiștii S.I.C.E. din cadrul I.P.J. Arad au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară și 3 mandate de aducere, în municipiul București și județul Călărași. Ca urmare a acestor activități, au fost găsite aproximativ 1.360.000 de țigarete de diferite mărci, netimbrate și timbrate necorespunzător, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, trei persoane fiind reținute pentru 24 de ore și ulterior arestate.

Activitățile din data de 10 iulie 2025 au beneficiat de sprijinul Direcției de Investigarea Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Direcției Generale a Poliției Municipiului București, serviciilor economice din inspectoratele de poliție județene Argeș și Vâlcea și polițiștilor criminaliști.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală și nu poate, în nicio situație, să înfrângă prezumția de nevinovăție.” – conform comunicatului poliției.


Sursa: Poliția Română



 

Categorie: Știri, Național
Etichete: Bucuresti, CalarasI, contrabanda cu tigari, parchetul de pe langa judecatoria arad, percheziții, poliția română, SICE Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Arădenii pot spune „Adio” salciilor de pe malul Mureșului…
Articolul următor
O tânără care a mai fugit centrul creștin din Vladimirescu este iar dată dispărută – de această dată a fugit din centrul pentru copii de la Lipova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie