Este zi de mare sărbătoare pentru ortodoxia românească. În București a fost sfinţită pictura Catedralei Naţionale, un eveniment de amploare, unic pentru istoria ţării noastre. Zeci de mii de oameni, inclusiv o pleiadă de personalităţi ale statului, au participat la ceremoniile oficiate de un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi, în frunte cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi Patriarhul Daniel.
Președinții României, ai Republicii Moldova și Custodele Coroanei Române, prezenți la Sfințirea Catedralei Naționale
Preşedintele României Nicuşor Dan, alături de familie, a participat la ceremonia de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale. Și Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, este, de asemenea, prezentă dar și Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta și premierul Ilie Bolojan.
De asemenea, s-a putut remarca prezența foștilor președinți ai României, Emil Constantinescu și Traian Băsescu și, alături de acești demnitari, este și președintele Academiei Române, prof. Ioan-Aurel Pop.
La eveniment au participat peste 2.500 de invitați oficiali. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și diplomați din diverse țări. Se estimează că peste 100.000 de pelerini au asistat la slujbă, unii dintre aceștia fiind prezenți pe esplanada din fața catedralei, unde au fost montate ecrane pentru a urmări ceremonia.
Programul transmisiunilor a început de la ora 07:30, cu Sfânta Liturghie, oficiată de către un sobor desemnat oficial, compus din trei ierarhi din Capitală, 67 de preoți delegați de eparhiile din Patriarhia Română și 12 diaconi.
De la ora 10:30 a început slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale, săvârșită de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale condus de Arhid. Mihail Bucă.
La încheierea slujbei de Sfințire a picturii s-a citit Actul de sfințire.
Slujba de Sfințire
În pridvorul Catedralei Naționale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, Patriarhul Daniel și Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei au citit către popor trei fragmente din Sfânta Evanghelie.
Icoanele în mozaic de la intrarea în sfântul locaș, care îi reprezintă pe Sf. Ap. Andrei și Sf. Ap. Filip, apostolii care au creștinat teritoriile locuite azi de români, apoi ușile au fost binecuvântate cu apă sfințită de Patriarhul Daniel și unse cu Sfântul și Marele Mir de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I.
În paralel, laturile exterioare ale catedralei au fost sfințite de ierarhi români.
Pictura din altar a fost binecuvântată cu apă sfințită de Mitropolitul Emanuel de Calcedon și de Arhiepiscopul Nifon al Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, apoi unsă cu mir de cei doi Patriarhi.
În paralel, ierarhi români au sfințit pictura în mozaic din absida nordică și cea sudică.
Patriarhul Ecumenic și Patriarhul României au sfințit apoi două racle din argint împodobit cu figuri aurite destinate moaștelor Sf. Cuv. Dionisie Vatopedinul de la Colciu și ale Sf. Cuv. Petroniu de la Prodromu.
Raclele au fost oferite stareților de la Schitul Prodromu și Chilia „Sf. Gheorghe” – Colciu, unde au viețuit cei doi sfinți. Stareții ahioriți au făcut parte, alături de alți șase părinți ucenici ai celor doi sfinți, din delegația athonită invitată la slujba de Sfințire a picturii Catedralei Naționale.
În continuare, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a citit Actul de sfințire a picturii Catedralei Naționale.
Din cuvântul Patriarhului Ecumenic
„Invitația frățească a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, dar și dragostea și prețuirea reciprocă, veche și statornică, care ne leagă, ne-au adus din nou împreună, din Fanarul cel luminat de Dumnezeu, pe binecuvântatul pământ românesc și în orașul ocrotit de Dumnezeu București, purtând binecuvântarea și dragostea a Maicii Noastre Duhovnicești Comune, Biserica lui Hristos din Constantinopol”, a spus Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, la final.
„Ne-au adus aici pentru a ne bucura împreună de sfințirea frumoaselor mozaicuri și a întregii iconografii a acestei mărețe Catedrale Naționale cu hramurile Înălțarea Domnului și Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Catedrală pe care, în urmă cu șapte ani, am avut onoarea să o sfințim în mod solemn, tot împreună cu Preafericirea Sa, deși pe atunci frigul era cumplit, după cum fără îndoială vă amintiți.”
„Totodată ne bucurăm și pentru recenta canonizare de către Patriarhia Ecumenică a patru Sfinți Aghioriți de neam român, precum și pentru cele două aniversări istorice din Biserica Ortodoxă a României, respectiv împlinirea a 140 de ani de Autocefalie prin hotărârea sinodală și patriarhală, prin Tomosul de autocefalie al vrednicului nostru înaintaș Ioachim al IV-lea în anul 1885 și împlinirea unui secol de la ridicarea acesteia la rangul și vrednicia de Patriarhie, prin Tomosul dat de Patriarhul Vasile al III-lea în anul 1925”, a menționat Patriarhul Ecumenic.
Din cuvântul Patriarhului României
„Aducem mulțumire lui Dumnezeu că ne-a ajutat ca, de la slujba de târnosire din anul 2018, să continuăm ample lucrări de finisaje exterioare și pictură la interior în tehnica mozaicului de tradiție bizantină”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Mulțumim Sanctității Sale, care ne-au onorat cu prezența și alături de care am săvârșit slujba de sfințire a Catedralei Naționale.”
„Prezența Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, atât la sfințirea Altarului Catedralei Naționale din București în anul 2018, cât și anul acesta, 2025, la sfințirea picturii Catedralei, este o mărturie a unității în Ortodoxie și a sprijinului constant al Patriarhiei Ecumenice pentru libertatea administrativă și demnitatea bisericilor locale”, a precizat Patriarhul României.
„Dragostea de sfinți a Sanctității Sale apropie mai mult Bisericile Ortodoxe surori, iar prin cei patru sfinți cuvioși români aghioriți, Sfântul Cuvios Dionise Vatopedinul de la Colciu și Sfinții Cuvioși Petroniu Prodromitul, Nifon și Nectare Protopsaltul de la Prodromu, pe care Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice i-a inclus în Sinaxarul Bisericii anul acesta, 2025, în ședințele de lucru din luna august și luna octombrie, ne oferă modele concrete de comuniune și cooperare în Domnul nostru Iisus Hristos”, a mai precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Patriarhul României i-a dăruit Patriarhului Ecumenic o icoană a Sf. Ap. Bartolomeu, amintind că este prezent la slujbă în ziua de pomenire a Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir, așadar de sărbătoarea numelui de botez (Dimitrios) al Sanctității Sale.
După încheierea slujbei de sfințire, credincioșii au avut posibilitatea de a se închina în Sfântul Altar al Catedralei Mântuirii Neamului. Accesul a fost permis în mod organizat, începând cu invitații oficiali din interiorul catedralei și continuând cu grupurile organizate din eparhii care au asistat la slujbă în spațiul piațetei. În plus, în perioada 27–31 octombrie 2025, accesul pentru închinare este permis zi și noapte, oferind astfel tuturor credincioșilor ocazia de a participa la acest moment deosebit.
Evenimentul a fost transmis live de Trinitas TV și de Televiziunea Română.
Despre pictură
Ceremonia a marcat finalizarea lucrărilor de pictare în mozaic a interiorului catedralei, un proiect început în urmă cu 15 ani. Pictura acoperă aproximativ două treimi din suprafața interioară a lăcașului de cult, fiind realizată de o echipă de peste 200 de specialiști în arta mozaicului bizantin, care au lucrat timp de 7 ani.
Mozaicurile sunt realizate din tesere de sticlă, aur și pietre semiprețioase, provenind din diverse locații, inclusiv din Veneția. Printre elementele remarcabile se numără icoane cu foiță de aur și vitralii din mozaic de Murano.
Pictura mozaic acoperă diverse zone ale catedralei, inclusiv altarul, cupola centrală și pereții laterali. În centrul cupolei se află reprezentarea Pantocratorului, o imagine monumentală a lui Hristos, având un diametru de 12 metri și o înălțime de 4,5 metri. Această lucrare a fost realizată folosind aproximativ 2.400 de kilograme de tesere și a necesitat mai bine de șase luni de muncă.
Alte scene iconografice includ reprezentări ale Sfintei Treimi, ale Sfinților Apostoli, ale Sfinților Români și ale unor momente semnificative din istoria Bisericii Ortodoxe Române.
Cronologia construirii Catedralei Naționale
- 5 februarie 1999 – Patriarhul Teoctist sfințește o cruce ca piatră de temelie a viitoarei Catedrale Naționale, în Piața Unirii, relansând proiectul visat încă din perioada Patriarhului Miron Cristea.
- 2005 – Este decisă mutarea amplasamentului pe Dealul Arsenalului, în memoria celor cinci biserici demolate sau mutate în timpul regimului comunist pentru a face loc Casei Poporului.
- 2007 (Legea 376/2007) – Statul român sprijină oficial proiectul, stabilind că finanțarea va proveni din contribuția Patriarhiei Române, Guvernului și autorităților locale.
- 29 noiembrie 2007 – Patriarhul Daniel sfințește locul și așază piatra de temelie pe terenul din Calea 13 Septembrie, în București.
- Sfârșitul anului 2010 – Încep lucrările de construcție efectivă a Catedralei Mântuirii Neamului.
- 25 noiembrie 2018 – Are loc sfințirea altarului Catedralei, în Anul Centenarului Marii Uniri.
- 25 noiembrie – 2 decembrie 2018 – Aproximativ 150.000 de persoane se închină în altarul noii Catedrale.
- 31 mai 2019 – Papa Francisc vizitează Catedrala Națională, marcând un moment istoric de dialog între Biserica Ortodoxă Română și cea Catolică.




















2 comentarii. Leave new
Pe Cioanca si butoiu de noghiu nu i au invitat??? Sa i sfinteasca
sunt ortodox dar faptul ca oamenii simpli au fost tinuti afara in timp ce mizerii politice au fost in primul rand desi ei candva sustineau vrem spital si nu catedrale … jenant!
va ganditi ca totusi politicienii aceia au alocat fonduri pt constructia catedralei? dar ce valoare au acele fonduri in fata lui Dumnezeu? tind sa cred ca 2 banuti dati de bunica mea, ea, cea care a prind loc ‘afara’, sunt mai placuti in ochii lui Dumnezeu decat bani murdari veniti pe cale politica.
rusine BOR!