Târgul de Crăciun de la Șofronea a adunat în centrul comunei toată suflarea, de la cei mai mici (cărora le-a fost dedicat) până la cei mari (care l-au organizat), iar de pe scenă și de pe mese nu a lipsit nimic din ceea ce se numește generic „Spiritul Crăciunului”.
Vizitatorii Târgului au degustat bunătăți tradiționale de la producători locali și și-au creat amintiri plăcute gratuit, bucurându-se de o cabină foto.
Fotografa Ștefania Pop a realizat un poveste din instantaneele pe care le-a cules în cele trei zile – vineri, sâmbătă și duminică, 21 decembrie – weekend de sărbătoare și socializare empatică pentru șofroneni.
Prima zi
Joi, începând cu ora 12.00, a fost împodobit bradul din parc, iar vineri de la ora 17.00, pe scena din parcul „Aurel Crișan”, au fost primiți colindătorii, copiii de la Școala Gimnazială „Virgil Iovănaș” din Șofronea.
Ziua a doua
Sâmbătă, 20 decembrie – Concert de colinde susținut de Ansamblul Bujorii Șofronea – solistă, Roberta Tomșa și Grupul de copii coordonați de Bianca Șerbănescu.
Ziua a treia
Duminică, 21 decembrie, a fost „Ziua Colindătorilor”. Corul de copii al Bisericii Ortodoxe Șofronea, Corul de copii al Bisericii Ortodoxe Sânpaul și Corul Bisericii Baptiste Șofronea au susținut concerte de colinde apreciate deopotrivă de părinți, localnici și invitați.
































































































































































