Polițiștii și jandarmii arădeni au fost, pentru o zi, spiriduși în uniformă

spiridusi in uniforma
Distribuie:

„Sărbătoarea Crăciunului este despre bunătate, solidaritate și recunoștință, despre dorința ca niciun copil să nu simtă că Moș Crăciun nu a ajuns la el și că magia acestei perioade poate ajunge în fiecare suflet.” – spun jandarmii „Crăciunul este despre lumină, speranță și oameni care aleg să fie aproape unii de alții.”- spun polițiștii. 


Polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu cei ai Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva–Nădlac, au transformat misiunea lor într-un gest de suflet, aducând bucurie familiilor aflate în nevoie din județul Arad.

„Cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului, polițiștii au ajuns în mai multe comunități, unde au oferit cadouri și pachete cu produse specifice sărbătorilor de iarnă familiilor pentru care Crăciunul ar fi fost, altfel, o perioadă lipsită de daruri. Pentru copii, fiecare pachet a însemnat un zâmbet sincer, iar pentru părinți, un semn că nu sunt singuri.

Această inițiativă a fost mai mult decât o acțiune umanitară — a fost o dovadă că uniforma ascunde oameni cu inimă mare, care înțeleg că siguranța unei comunități se construiește nu doar prin reguli și intervenții, ci și prin empatie, grijă și solidaritate. Privirile pline de emoție, cuvintele simple de mulțumire și bucuria celor mici, au dat un sens profund acestor gesturi, amintindu-ne tuturor că adevăratul spirit al Crăciunului se regăsește în faptele bune făcute din inimă.”

593978537 1530927451515811 2555473800586162362 n


Și jandarmii arădeni au adus bucurie, speranță și sprijin în prag de Crăciun

whatsapp image 2025 12 24 at 10.43.20

„În acest spirit, colegii din cadrul Detașamentului 5 Jandarmi Sebiș au adus bucurie și zâmbete în inimile mai multor copii care își pregătiseră cu emoție scrisorile pentru Moș Crăciun. Acolo unde Moșul nu a putut ajunge, jandarmii au fost mesagerii speranței, împlinind dorințe și întărind credința copiilor în magia Crăciunului și în puterea viselor împlinite.

De asemenea, colegii din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Chișineu-Criș au demonstrat că spiritul sărbătorilor înseamnă mai mult decât daruri. Aceștia s-au mobilizat și au donat o sumă de bani, aducând speranță unei familii aflate într-o situație dificilă, pentru a sprijini un membru al acesteia care se confruntă cu o afecțiune medicală severă și care necesită o intervenție chirurgicală urgentă.

Prin aceste acțiuni, jandarmii au arătat încă o dată că sunt aproape de comunitate, nu doar prin misiunile zilnice de asigurare a ordinii și siguranței publice, ci și prin implicare, empatie și dorința de a face bine.

Crăciun fericit tuturor și sărbători pline de lumină și speranță!” – a transmis Jandarmeria Arad.



 

Categorie:
Etichete: fapte bune, jandarmi, Moș Crîăciun, politisti, spiriduși, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Cristian Terheș: „O Europă care investește în propria-și apărare investește, de fapt, în libertatea și securitatea generațiilor viitoare”
Articolul următor
Adaptare după „Deschide ușa, creștine”: percheziții la Arad | 10 tone de material pirotehnic deținut ilegal, țigări netimbrate și o persoană reținută

3 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

psg – arsenal

PSG – ARSENAL | Errare humanum est

FINALA UCL 2025-2026 | PSG – ARSENAL 1-1 (0-1, 1-1, 1-1) – 4-3 la lovituri de la 11 metri 30.05.2026, stadion: Puskás Aréna, Budapesta, temperatura: 24°C, spectatori: 61.035. Au marcat:…