PSD consideră că adoptarea imediată a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă

psd
Distribuie:

Partidul Social Democrat a decis, duminică, în ședința Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea, în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, care vizează măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile în fața presiunilor generate de creșterea accelerată a costului vieții.


PSD consideră că adoptarea imediată a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă.

„Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al românilor. Adoptarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru pensionari, familii cu venituri mici și pentru celelalte categorii vulnerabile, nu poate fi blocată de discuții sterile despre funcții sau scenarii politice care generează instabilitate. Îi avertizez pe toți cei responsabili că limita de suportabilitate a fost deja depășită, iar România nu își mai permite tot felul de experimente financiare care lovesc direct în populație și companii”, spune președintele PSD, Sorin Grindeanu.

Pachetul de relansare economică este vital pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. În același timp, pachetul de solidaritate asigură protecție minimă pentru cei loviți direct de austeritate: pensionarii cu pensii mici, copiii cu dizabilități, mamele cu copii, veteranii sau persoanele cu handicap.

Concret, este vorba de un set de măsuri cu un impact bugetar total de 3.39 de miliarde de lei, care vizează peste 5 milioane de beneficiari.

În ceea ce privește sprijinul pentru pensionari, PSD propune acordarea unui sprijin financiar în două tranșe egale, aprilie și decembrie, pentru 2.8 milioane de persoane, după cum urmează:

  • 1.000 de lei pentru 1.24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei;
  • 800 de lei pentru 497 mii de pensionari cu venituri între 1501-2000 de lei;
  • 600 de lei pentru 612 mii de pensionari cu venituri între 2001- 3000 de lei;

De asemenea, se impune introducerea unei scheme de ajutor pentru persoanele vulnerabile după liberalizarea prețurilor la gaze, pe modelul celei din energie. PSD susține ferm că nu va accepta vreun leu tăiat din bugetul Educației, fiindcă reducerile de costuri operate în 2025 au provocat deja probleme majore sistemului de învățământ.

Deputat Mihai Fifor
Președinte PSD Arad


Sursa: Comunicat Biroul de Presă al PSD Arad



 

Categorie: Politice
Etichete: măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile, pachetul de relansare economică, pachetul de solidaritate, PSD
Distribuie:
Articolul anterior
Întâmpinarea Domnului – semnificație creștină și obiceiuri la români
Articolul următor
PROSTIA AFIȘATĂ, DERIVĂ MORALĂ, POLITICĂ ÎN COLAPS

1 comentariu. Leave new

  • avatar of virgil florea
    virgil florea
    2 februarie 2026 12:18

    Sigur că orice ban în plus pentru cei care „au tras” căruța numită România prin comunism sunt de ajutor și bine veniți. Numai că înainte de aceste supliemnte poate ar fi mai corect să se aplice legea. Care lege? Cea pe care tot PSD -ul a votat-o și care obligă la indexare și corectare a pensiilor în fiecare an. Ei, sprijinitorii infractorului Bolojan ( prin decizia de înghețare a pensiilor) ar face mai bine să se descotorosească de dușmanii dreptății și să provoace alegeri anticipate.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie