Prima ediție a „Maratonului Resuscitării”, la Arad | Tehnici esențiale de prim ajutor, ușor de învățat și aplicat atunci când viața cuiva depinde de câteva secunde

maratonul resuscitarii
Distribuie:

„Ești pregătit să salvezi o viață? Te așteptăm la prima ediție a Maratonului Resuscitării! Imaginează-ți că cineva drag se prăbușește lângă tine. Știi ce ai de făcut în primele minute, până ajunge ambulanța? Fiecare secundă contează, iar reacția ta poate reporni o inimă!” – transmite dr. Alexandra Dinu, medic specialist medicină de urgență UPU Arad și coordonator Fundația pentru SMURD Arad.


Sâmbătă, 27 iunie, Fundația pentru SMURD organizează la Arad, prima ediție a „Maratonului Resuscitării.” Evenimentul își propune să îi familiarizeze pe toți cei interesați cu tehnici esențiale de prim ajutor, ușor de învățat și aplicat atunci când viața cuiva depinde de câteva secunde.

„Organizăm acest eveniment din dorința de a ne ajuta semenii. Sunt mulți pacienți care ajung la urgențe după ce oameni din jurul lor le-au dat o mână de ajutor și au intervenit corect și prompt, exact atunci când a fost nevoie. Sunt însă și numeroase situații în care cei din jur nu știu cum să ajute. Este esențial să știm cum să procedăm, cum să efectuăm câteva manevre simple de prim ajutor, dar care sunt extrem de importante pentru a salva o viață. Asta ne propunem sâmbătă – să îi învățăm pe cei interesați cum să procedeze, chiar dacă nu au cunoștințe medicale, când cineva are nevoie de intervenție imediată. Vom fi în parcarea complexului AFI Arad de la ora 11.00 până la 21.00 unde vom explica și arăta fiecărei persoane interesate cum să deprindă tehnicile de prim ajutor. Vă îndemn să veniți în număr cât mai mare, pentru că va fi o experiență inedită, care vă va ajuta să salvați vieți” a explicat dr. Alexandra Dinu.

„Învață. Exersează. Salvează.” – este motto-ul de la care au pornit organizatorii – medici de medicină de urgență și asistenți medicali din cadrul Unității de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, paramedici ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad și voluntari ai fundației, ai UPU și ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad își propun să îi învețe pe cei interesați manevre de prim ajutor care fac diferența dintre viață și moarte. Evenimentul se derulează în parteneriat cu instituții publice și societăți comerciale locale.

„Maratonul Resuscitării” va avea loc sâmbătă, 27 iunie, în parcarea de la la AFI Arad, în intervalul orar 11.00 – 21.00. Intrarea este gratuită.


Ce este Maratonul Resuscitării?
Maratonul Resuscitării este o inițiativă lansată la nivelul SMURD Cluj și extinsă național de Fundația pentru SMURD prin care ne dorim educarea populației cu privire la importanța vitală a acordării primului ajutor în caz de stop cardiorespirator.
De ce este vital să participi?
4 din 5 stopuri cardiorespiratorii se întâmplă acasă. Dacă până la sosirea echipajelor de urgență victima nu beneficiază de manevre de resuscitare din partea celor din jur, șansele ca aceasta să supraviețuiască scad cu 10% în fiecare minut care trece.
Având în vedere datele menționate mai sus, este de la sine înțeles că dacă ne confruntăm vreodată cu o situație în care suntem martor al unei persoane care a suferit un stop cardiorespirator, șansele de supraviețuire ale victimei depind în cea mai mare măsură de reacția noastră.
Recunoașterea rapidă a stopului cardiorespirator, apelarea serviciilor de urgență prin numărul unic 112 și aplicarea manevrelor de resuscitare până la preluarea victimei de către echipajele medicale de urgență sunt vitale pentru supraviețuire și recuperare cu un deficit neurologic cât mai redus.
Cum se desfășoară Maratonul Resuscitării?
În cadrul evenimentului, împreună cu peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD, veți exersa pe manechine, în cadrul stațiilor practice, cum recunoașteți și cum trebuie să acționați în cazul unui stop cardiorespirator.
Maratonul va cuprinde peste 15 stații practice cu câte 3 instructori fiecare, ce vor oferi instruiri succesive a câte 30 de minute. Acestea se vor relua pe toată durata evenimentului pentru fiecare nou grup de participanți.

Sursa: Fundația pentru SMURD Arad



 

Categorie: Știri, Sănătate
Etichete: Fundația pentru SMURD Arad, manevre de prim ajutor, Maratonul Resuscitării, UPU Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Concursurile de Orientare în mediul urban – oportunitate pentru inițierea orientării în școli
Articolul următor
Două zile cu coduri de caniculă pentru județul Arad | Trei puncte anticaniculă amenajate pe raza municipiului | RECOMANDĂRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie