Într-o oră n-a mai rămas nimic din hala-service de pe Calea Radnei. Izbucnit puțin după ora 4 dimineața din motive încă neelucidate, focul s-a extins rapid și cu degajări mari de fum din cauza recipientelor cu uleiuri și materialor inflamabile diverse depozitate în interiorul halei, existând pericolul propagării la imobilele învecinate.
Cronologia evenimentului așa cum a fost transmisă presei de comunicatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad
„Intervenim la un incendiu produs la un service auto din municipiul Arad, Calea Radnei” – a comunicat pe grupul de presă al ISU Arad George Plesca, la ora 04:22 a dimineții de 04 august.
La locul intervenției s-au alocat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, Detașamentului Ineu, Secției Bârzava și Gărzii Nr. 2 de intervenție Chișineu-Criș cu 6 autospeciale de stingere, o autospecială autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă.
În sprijinul forțelor ISU Arad s-a deplasat și o autocisternă din cadrul ISU Timiș.
În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției incendiul se manifesta generalizat la acoperișul clădirii și parțial în interiorul acesteia, suprafață totală afectată fiind de aproximativ 1.000 mp.
S-au făcut eforturi susținute pentru localizarea incendiului, și nu au fost raportate victime.
04:25 – Având în vedere faptul că existau degajări mari de fum, a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru informarea populației.
04:51 – Incendiul a fost localizat fără a se fi propagat la întreaga construcție sau la construcțiile învecinate. ÎPompierii au acționat pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative.
05:23 – Incendiul a fost lichidat în limitele găsite și din fericire nu s-au înregistrat victime
„În aceste momente se acționează pentru ventilarea spațiilor, identificarea eventualelor focare ascunse și îndepărtarea efectelor negative.
Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Au ars piese auto, recipiente cu uleiuri și materiale diverse depozitate în interiorul halei.” – a informat ISU Arad la sfârșitul intervenției.
Cauza probabilă a producerii incendiului este în curs de stabilire.








