Medicul Ioan Precup, fost director al Spitalului de Psihiatrie din Căpâlnaș în perioada 1986-1994, a încetat din viață.
A fost absolvent a trei universități: Universitatea Victor Babeș din Timișoara, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad.
„Cu profundă tristețe am aflat de trecerea la cele veșnice a consăteanului nostru, dr. Precup Ioan. Comunitatea noastră pierde un om de aleasă valoare, un medic devotat, doctor în medicină, cadru universitar și manager în domeniul sănătății, care și-a dedicat întreaga viață îngrijirii semenilor și formării multor generații de specialiști. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit” – a transmis viceprimarul comunei Almaș.



